Odessa. Scurtă analiză istorică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am parcurs articolul domnului profesor Liviu Rotman şi, cu riscul de a mă repeta, afirm şi eu că negarea implicării armatei române în execuţii sumare a unor civili, nevinovaţi de vreme nu a existat niciun proces care să dovedească contrariul şi în deportări, deseori în condiţii inumane, este incorectă din punct de vedere istoric şi profund imorală. Dar la fel de imoral ar fi să nu încercăm să ne poziţionăm cât mai aproape de realitate.

Domnul profesor Rotman spune la un moment dat, citez: „Înainte de a discuta despre planul de represiuni, aş dori să subliniez, că acestea au început înainte - de atentat, în chiar prima noapte a ocupaţiei. Documentele vorbesc de 8000 de victime, în prima zi de ocupaţie.”

În cercetările întreprinse pentru elaborarea unei lucrări de doctorat, referitoare la campania armatei române pentru cucerirea Odesei, deşi evenimentele de după cucerirea oraşului nu intrau în aria mea de interes, am descoperit, inevitabil, şi documente referitoare la circumstanţele intrării trupelor noastre în Odesa. Unul se referea la instrucţiunile aliatului german referitoare la intrarea într-un oraş de mărimea Odesei, emis la 15 octombrie 1941, cu o zi înaintea cuceririi oraşului:

„Maiorul Maher [ofiţerul de legătură german pe lângă Armata a 4-a] m-a informat că după ocuparea Kievului, trupele germane au suferit pierderi, prin prăbuşirea diferitelor clădiri, în urma exploziilor cu întârziere provocate de ruşi. Chiar două comandamente de M.U. [Mari Unităţi] au pierit cu această ocaziune. Trupele germane ce vor acţiona la Odessa, au ordin să nu intre în oraş, decât după ce s-a operat o curăţire radicală a oraşului.[...] Secţia a 3-a propune:

a. compartimentarea Odessei şi repartizarea compartimentelor pe C.A. [Corp de Armată].

b. pătrunderea în Odessa în felul următor:

- eşalonul de curăţire: este primul care abordează oraşul, fiind constituit din: 2-3 batalioane de pionieri şi 2-3 batalioane de asalt de fiecare C.A., cărora li se vor repartiza, în adâncime, diferite sectoare din compartimentul fiecărui C.A. Vor fi prevăzute cu: detectoare pentru explozibile, Brandt-uri, tunuri A.C., tunuri 75 mm, aruncătoare de flăcări, tancuri. Vor intra în oraş, călăuziţi de prizonieri şi civili, luaţi în acest scop, pentru orientare, atât în înaintare, cât şi pentru identificarea clădirilor publice mai importante. [...]” (Sursa documentului: Arhivele Militare Române, fond Microfilme, rola 1080, cadrele 609-610).

Am selectat din acest document pentru a sublinia condiţiile în care s-a făcut intrarea armatei române în oraş, sub spectrul atacurilor cu care se confruntaseră trupele germane. Era şi o problemă de logistică, fiind necesară găsirea unei locaţii adecvate (ceea ce nu s-a întâmplat) pentru comandamentul militar Odessa, ce urma să devină autoritatea de administrare a oraşului. În aceste condiţii, trupele române să se fi ocupat, în decurs de o noapte şi în ziua următoare, cu execuţia a 8000 de civili?

Există şi o chestiune de ordin juridic. Odată stabilit în oraş, comandamentul militar român a difuzat comunicate referitoare la măsurile la care se expun persoanele care încalcă statutul internaţional al oraşelor ocupate, comunicate difuzate în limbile română, germană şi rusă, în conformitate cu legile internaţionale. Şi legea română prevedea, în Codul de Justiţie Militară, la art. 486, alin. 2: „În timp de război, în zona de operaţii a armatelor, autoritatea militară superioară respectivă va putea edicta, prin ordonanţe publicate şi afişate, faptele şi pedepsele menite să garanteze siguranţa armatei, apărarea ţării şi ordinea publică”. Cu alte cuvinte, după retragerea armatei regulate sovietice din oraş şi instalarea autorităţii militare române, orice acţiune de distrugere intra sub incidenţa actelor de sabotaj şi teorism, pedepsite cu moartea. Când trupele aliate au descoperit soldaţi germani în uniforme americane, în timpul bătăliei din Ardeni în decembrie 1944, i-au executat rapid, în conformitate cu legislaţia internaţională. Pe de altă parte, să nu uităm că cei responsabili pentru crime, ofiţeri superiori ai armatei române, au fost judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare sau chiar au pierit în faţa plutonului de execuţie.

Ceea ce am dorit să subliniez este contextul teribil în care s-au produs aceste tragedii. Istoricul este dator cu explicaţii, fără ca ele să reprezinte justificări. Şi dacă opinia publică, pe bună dreptate, poate considera uciderea unui nevinovat o tragedie în sine, istoricul trebuie să cerceteze şi să se afle cât mai aproape de adevăr.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite