Radu Varia: Salvador Dalí, „catolic, apostolic, roman şi român“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin aceste cuvinte se autocaracteriza celebrul pictor suprarealist, mărturiseşte istoricul de artă Radu Varia, care l-a cunoscut îndeaproape. Pe cei doi i-a legat o trainică prietenie. Radu Varia a colaborat cu Salvador Dalí, cu care a lucrat şi la realizarea muzeului din Figueras dedicat pictorului.

„Adevărul": Prietenia dumneavoastră cu genialul pictor spaniol a influenţat, de-a lungul timpului, patrimoniul cultural româno-spaniol şi european?

Radu Varia: Suntem departe azi de timpurile în care George Călinescu deplora, în „Impresii asupra literaturii spaniole", absenţa din conştiinţa noastră a marii culturi iberice, deşi, scria el, suntem atât de legaţi de această ţară, în primul rând prin limbă. Salvador Dalí declara, de altfel, la New York, pe la sfârşitul anilor '70: „Prietenul meu Varia nu m-a învăţat limba română; mă mir însă şi eu cât de bine o înţeleg, şi asta fiindcă e o limbă latină". Îndelungata noastră prietenie a generat într-adevăr lucruri extraordinare, pe fondul sublimării de către Dalí a figurii Împăratului Traian, cuceritorul Daciei, născut într-o mică localitate din apropierea Sevilliei. Axa Traiană Spania - România era reprezentată în zilele noastre de el, Dalí, şi, la celălalt capăt, de subsemnatul. Mai mult, pictorul se proclama „catolic, apostolic, roman şi român". Ultimul cuvânt i l-am sugerat eu, iar el l-a adoptat pe loc cu mare entuziasm.

Ce însemna împăratul roman pentru marele pictor?

Împăratul Traian era, în cuvintele lui Dali, „cea mai poetică fiinţă care a existat vreodată", iar lumea, „în loc să citească coloanele jurnalelor, în care nu găseşte nici urmă de informaţie", ar face mai bine să citească zilnic Columna lui Traian, prima bandă desenată în basorelief din istorie. Acest lucru, adăuga el, le-ar permite tuturor să înţeleagă, în sfârşit, semnificaţia Monumentului de la Adamclisi, considerat de Dalí celălalt pol al Europei, alături de Gara din Perpignan, până atunci, pentru el, centrul unic al universului.

Cum s-a reflectat această viziune în opera pictorului?

Niciun artist de geniu ca el n-a arătat vreodată un interes atât de viu şi de constant pentru ţara noastră, materializat în sublimul poem „Oui! à la Roumanie"/ „Da! României", din 1972, care mi-e dedicat. Pentru a nu mai vorbi de superbele desene reprezentând fie Columna Traiană, fie pe Împărat călare, de altfel subiectul uneia dintre cele numai şase sculpturi originale, în bronz, pe care le-a creat, celelalte fiind îmbinări de obiecte în spirit suprarealist.

Cum vi-l amintiţi pe excentricul Dalí?

Marele spectacol public pe care el  a ştiut dintotdeauna să-l creeze şi să-l perpetueze în jurul persoanei sale a generat, pe lângă o imensă celebritate a artistului, o mare superficialitate în aprecierea personalităţii lui, natura lui profundă, de înţelept, fiind de cele mai multe ori ignorată. Apoi, până şi în Spania, Dalí e privit adesea ca un excentric suprarealist, legat de această mişcare eminamente pariziană, uitându-se că el vine din acea cultură formidabilă ce l-a dat pe Calderon de la Barca şi capodopera sa „Marele teatru al lumii". În acest teatru, pictorul avea să fie, la rândul său, şi Rege, şi bufon, şi public în acelaşi timp, şi pe Cervantes, maestrul iraţionalului, domeniu în care Dalí, din nou, avea să exceleze. Despre aceste elemente esenţiale, cred, am adus în discursul meu mărturia trăită timp de peste două decenii de un observator privilegiat.

Care e cota actuală a operelor celebrului suprarealist?

Portretul lui Paul Eluard, de mici dimensiuni, 33 x 25 cm, pictat în 1929, a fost vândut în februarie acest an la Sothebies din Londra pentru 12 milioane de lire sterline, echivalentul aproximativ a 20 de milioane de dolari.

Omul spectacolului

Pictorul catalan Salvador Dalí (1904-1989), care s-a născut şi a murit la Figueras, este unul dintre cei mai importanţi artişti plastici din secolul al XX-lea. Reprezentant de seamă al suprarealismului, Salvador Dalí a fost un om al spectacolului, sinonim cu excentricitatea. Adulat încă din timpul vieţii, când a stârnit un adevărat cult, pictorul şi-a vândut lucrările cu milioane de dolari.

"Niciun artist de geniu ca el n-a arătat vreodată un interes atât de viu şi de constant pentru ţara noastră."
Radu Varia
istoric de artă

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite