Un oraş apropiat: Brăila (III)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În oraṣele-palimpsest care au avut norocul sau ṣtiinṭa să păstreze peste vreme, în ṭesutul  lor urbanistic, urmele diferitelor civilizaṭii care au modelat zona, intri ca într-un tunel al istoriei.

O astfel de vie impresie îṭi creează, de pildă, un oraṣ cam din aceeaṣi gamă demografică, cu Brăila, anume Salonic (oraṣul românesc număra 303.002 locuitori în 2011, în timp ce doar pentru zona metropolitană a celui grecesc s-au numărat 325.182 de locuitori, în acelaṣi an). Nu ṣtiu ce a prevalat, argumentul turistic sau respectul pentru marea tradiṭie, în buna conservare a semnelor trecutului, începând cu timpul prinṭesei Thessalonike, inspiratoarea numelui oraṣului, trecând prin perioada romană, cea bizantină, în care a fost, lângă Constantinopol, a doua capitală a Imperiului Roman de Răsărit, apoi cea a dominaṭiei otomane (oraṣul e capturat de turci în 1430, cu mai bine de un secol înaintea Brăilei), până în epoca modernizării oraṣului, începută cam în acelasi timp cu urbea de la Dunăre, adică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Am sperat că voi descoperi, în timpul zilei, aceste straturi de istorie, atunci când am venit la Brăila, invitată de Lucian Sabados, la Festivalul Zile ṣi nopṭi de teatru la Brăila. Dar centrul vechi nu m-a răsplătit sub acest aspect, sau n­-am ṣtiut eu să caut. Unde pot să văd vreo urmă, m-am întrebat, a celor 290 de ani de stăpânire turcească? Ṣtiam că în inima Brăilei se înalṭă – dar am descoperit că mai curând scoate delicat capul dintre arborii frumosului parc din Piaṭa Traian- o biserică ortodoxă, oarecum legată de perioada turcească. Nu mi s-a părut îndeajuns, aṣa că am recurs la răspunsurile specialistului, dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei Carol I, instituṭie care împlineṣte anul acesta 134 de ani.

Sanda Viṣan: Ca ṣi în alte părṭi, la Brăila ocupaṭia turcească de aproape 300 de ani a fost una permisivă sub multe aspecte. Cum se explică atunci faptul că nu prea există azi semne ale civilizaṭiei musulmane, în ṭesutul urban al Brăilei?

Ionel Cândea: S-ar fi putut găsi, însă în 1950-’52 au avut grijă ai noṣtri să dărâme baia turcească.

S.V. – Care a fost păstrată la Salonic, ce este o adevărată carte deschisă a istoriei sale bimilenare, de la monumentele romane, la cele bizantine, turceṣti, greceṣti sau sefarde.

I.C. - Ce să vă spun? Să ne amintim, pentru Grecia, de procentul scris pe ṣerveṭel de Stalin ṣi Churchill?

S.V. Desigur, prin rămânerea grecilor în sfera occidentală se explică în bună măsură dezvoltarea lor postbelică.

I.C. - Pe de altă parte, din 1950  la noi s-a intrat cu buldozerul în viaṭa ṣi în istoria noastră. La Brăila s-a dărâmat baia turcească, s-a dat porunca, oarecum justificată, pentru astuparea hrubelor.

S.V. - Ce erau acestea?

I.C. - Erau canale de circulaṭie subterană, adevărate culoare ca la metrou, între citadelă ṣi pulberăria din cetate, de unde praful de puṣcă pleca către ultimul zid de apărare. Era normal ca toată circulaṭia aceasta să fie subterană. La fel cum ṣi bună parte din ostaṣi puteau circula pe asemenea canale, pentru a apărea în mod surprinzător la un bastion sau la altul, din cele nouă ale ultimului zid de apărare.

S.V. Pentru că trebuie să spunem că turcii au construit cetatea de apărare pentru oraṣ.

I.C. - Aṣa este. Eu m-am îndoit de acest lucru în anii ’80 ṣi am început în 1986, la 600 de ani de la urcarea lui Mircea cel Bătrân pe tron, să caut urmele unei fortificaṭii mai vechi la Brăila decât aceea turcească. N-am găsit ṣi am spus-o răspicat de atunci: turcii sunt cei care construiesc pentru prima dată la Brăila cetate.

Aceasta apare prima oară într-un document găsit tot de Nicolae Iorga, o scrisoare trimisă de un polonez seimului, în care se vorbeṣte despre turcul, anume sultanul Suleiman, luând un oraṣ mare, anume Brăila, ṣi începând a face cetate de zid. Profesorul Maxim a găsit acum un document din 1546, prin care sultanul îl mustră tare pe domnul Ṭării Româneṣti, cerându-i să ducă mai repede lemnele, salahorii ṣi toate cele necesare, ca să se isprăvească odată cetatea Brăilei. 

Ceea ce însă a pus punct ipotezei unei posibile cetăṭi înainte de turci a fost cercetarea mea arheologică. Am demonstrat că citadela otomană, construită de la 1540, s-a suprapus peste cel mai vechi cimitir al oraṣului, aṣezat, cum e firesc, pe partea cea mai înaltă a aṣezării. Am găsit cimitirul de secol XIII-XIV, chiar cu două morminte de secol XII. De la 1520, ultima monedă Selim, găsită aici, arată că peste cimitir s-a aṣezat cetatea.

S.V. Era o cetate de apărare.

I.C. - Desigur, o cetate cu care se controla tot traficul pe Dunăre, venind pe mare. Ṣenalul navigabil e până la Brăila, mai sus navele de tonaj mare mai greu pot urca.


Biserica Sf. Mihail ṣi Gavril, Piaṭa Traian

image

Revenind la întrebarea dv. despre ce au mai lăsat turcii în Brăila, este bisericuṭa din centru, Sfinṭii Arhangheli Mihail ṣi Gavril, care preia hramul mitropoliei, ce a avut sub jurisdicṭie pe toṭi creṣtinii până la Bug (Ucraina Hanului Tătar se chema zona) ṣi Hotinul, din 1714 încoace.

Această bisericuṭă este, de fapt, o geamie, rămasă ca prin minune neatinsă în toate războaiele ruso-turce din secolele XVIII ṣi XIX. In 1828, la încheierea războiului, la capitularea garnizoanei otomane, marele duce Mihail, comandantul oṣtilor ruseṣti, fratele ṭarului, a poruncit să fie transformată în biserică.


Biserica Sf. Mihail ṣi Gavril, Piaṭa Traian

image

Sanda Viṣan - Aṣa se explică tavanul jos ṣi lipsa turlei? Se spune că nu există biserici fără turle în România.

Ionel Cândea - E o gravă eroare, există biserici de secol XV fără turlă. La Sfinṭii Arhangheli din  Brăila tavanul ṣi ghebecul –partea centrală a tavanului, ce devine Iisus Pantocrator- au fost într-adevăr menṭinute. La fel, stâlpii interiori se menṭin, pe partea de vest a lăcaṣului se adaugă, după 1830, un pridvor ṣi o absidă de altar pe răsărit.


 
Biserica Sf. Mihail ṣi Gavril, interior

image
image

Ionel Cândea - Am cercetat arheologic această biserică în 1994 -’95 ṣi am descoperit al doilea cimitir creṣtin al oraṣului. Dovadă că acest mecet, acest lăcaṣ de închinăciune musulman s-a aṣezat pe o zonă sacră. Vorbim de un cimitir de secol XV.

Sanda Viṣan Care nu mai era activ când s-a înălṭat moscheea.

I.C. - Nu mai era activ, dar care e cu neputinṭă să nu se fi păstrat în memoria oraṣului. Pe de altă parte, dreptul cuceritorului prevalează. Acest mecet musulman a fost ridicat, după toate probabilităṭile, la sfârṣit de secol XVII ṣi început de XVIII.

Turcii se aṣează în partea de nord a aṣezării, unde e citadela, dar în rest nu ocupă mult.

S.V. Lasă oraṣul să respire.

I.C. - Creṣtinii sunt împinṣi către sud ṣi aṣa vom avea pe terasa Dunării, cartierele creṣtine - greci, armeni, români etc.

Ionel Cândea - In vremea lui Brâncoveanu apare acest mecet, în jur de 1690, ṣi rămâne până în 1830, când devine biserică.

Tot de la turci a mai rămas o casă, pe Str. Justiṭiei, care păstrează toate elementele turceṣti de la începutul secolului al XIX-lea, cu tot sageacul –streaṣina lungă- cu olana de pe acoperiṣ.

Nici casa lui Perpessicius (foto dreapta) nu era departe, fiind construită pe la 1840. Scriitorul s-a născut aici în 1891. E o casă cu geamlâc, în curtea căreia am făcut săpături în 1986 ṣi am descoperit cel mai vechi cimitir. Fiind curtea muzeului, ne-a fost mai uṣor, într-o vreme în care autorizaṭiile erau mai greu de obṭinut.

image

Cam asta e zestrea lăsată de turci în oraṣ. Dacă ar fi fost ṣi baia, era mai bogată.

Hrubele rămase ar trebui puse în valoare. De curând am mai descoperit una, ce trebuie cercetată, dar care pare a face parte din reṭeaua care ducea din citadelă tocmai la capătul de sud al oraṣului, la Bd. Cuza. Are elemente spectaculoase, o intrare în pantă accentuată, cu trepte din lemn, care conduc la coridorul orizontal.

Sanda Viṣan - Ceea ce numiṭi hrube, în alte zone ale lumii sunt amenajate, vizitabile, sunt tuneluri ce incită imaginaṭia colectivă ṣi pe cea scriitoricească.

Ionel Cândea  - Aṣa este. Am văzut la Ianina o asemenea amenajare, absolut spectaculoasă. Brăila s-a grăbit în anii ’55, la propunerea unei comisii a Institutului de Geologie al Academiei, să astupe aceste hrube.

S.V. Dar ele pot fi deschise, nu?

I.C. - Mai există câteva hrube, pe Bd. Panait Istrati, în curtea unui locuitor, cu care avem bune relaṭii. Aproape la o adâncime de 10 m este bolta.

S.V. Ar fi un sit foarte spectaculos.

I.C. - Pentru acest loc am vorbit mereu de posibilitatea unui parteneriat public-privat.

In 2012, într-o cercetare sistematică, am găsit în Grădina Publică un ṣanṭ ṣi un val de apărare cu palisada, din zidul patru al cetăṭii ṣi un depozit imens de mei, probabil din secolul XVII-XVIII. Meiul era într-o stare bună, am adus în muzeu vreo 6.000 kg. Au fost făcute analize de un arheobotanist, la Institutul de la Iaṣi. Dar n-am reuṣit să impresionez pe nimeni, aṣa că a trebuit să renunṭ la el, pentru că puteam aduna toate rozătoarele din Brăila!

S.V. A fost pus în valoare acest sit din Grădina Publică?

I.C. - Nu, a fost acoperit. Aṣteptăm vremuri mai bune, în care cineva să facă o asemenea investiṭie. Pentru că vom fi întrebaṭi de ce n-am făcut un proiect european. Numărul de arheologi ṣi de angajaṭi ai muzeului, ca să putem face faṭă cererilor de descărcare arheologică, este atât de mic, încât n-ai timp nici să te gândeṣti: mereu vin cereri de descărcare arheologică.

S.V. - Pentru diverse construcṭii.

I.C. - Nu mai vorbim de drumul hârtiilor la minister ṣi înapoi, fiindcă descentralizarea e doar vorbă goală deocamdată. Incercăm diverse formule, de pildă cea pusă la cale cu cei de la Giurgiu ṣi Turnu, eventual ṣi cu vecinii lor din Bulgaria, pentru punerea în valoare a cetăṭilor.


Hruba la Pulberaria noua 1812

 Hruba la Pulberaria noua 1812

La Brăila cetatea e reprezentată de o extraordinară pulberărie, cea nouă, construită după 1812, când turcii reintră în cetate, fiindcă ruṣii se retrag, întrucât intrase Napoleon peste ei (la Moscova).

După Pacea de la Bucureṣti, care a însemnat răpirea Basarabiei, turcii a trebuit să construiască o nouă pulberărie, pentru că cea veche sărise în aer în decembrie 1810, atunci când un ofiṭer rus a intrat cu pintenii la cizmă, împotriva regulamentului, iar scânteile au dus la incendiu. Totul s-a făcut scrum ṣi trei sute de oameni au murit.

Această pulberărie se păstrează pe vreo 56 m., cu o boltire spectaculoasă ṣi răsuflători, pe care bineînṭeles noi nu le-am lăsat să respire, după ce ele au fost deschise până în 1989, adăpostind budanele unei întreprinderi de vinuri. După 1990 oamenii au început să arunce gunoaie, astupând răsuflătorile, cu posibile pagube uriaṣe, produse de mucegai.

S.V. Acesta este stadiul actual?

I.C. – Cam acesta este. Nici n-aṣ ṣti să spun la cine mai e cheia. Există o bună măsurătoare a acestui obiectiv, pe care a făcut-o arh. Gheorghe Sion, care s-a ocupat mult ṣi de Cetatea Giurgiu. Incerc acum un proiect cu directorul Direcṭiei de arhitectură de la judeṭ, dl Drăgan, pentru a putea arăta ce extraordinare urme mai are totuṣi cetatea, chiar dacă zidurile au fost demolate din poruncă rusescă, după 1831.


 Teatrul Maria Filotti

 Teatrul Maria Filotti

Cum prezentul nu ne permite accesul la trecutul ascuns sub pământ, oricât de spectaculos ar suna el povestit, m-am întors la poveṣtile spuse seară de seară de Festivalul Zile ṣi nopṭi de teatru la Brăila, scopul principal al călătoriei mele la început de decembrie 2014, în oraṣul dunărean. A ajuns la a noua ediṭie festivalul, iar pentru ultimele două, de a căror organizare s-a ocupat, Lucian Sabados, directorul Teatrului Maria Filotti, ṣi-a propus să se oprească la graniṭele ṭării, asumându-ṣi, cum îmi spunea într-un interviu, o selecṭie naṭională, cu o excepṭie: Teatrul Eugène Ionesco, din Chiṣinău. De fapt, mai curând jumătatea estică a ṭării a fost reprezentată, căci au fost invitate opt teatre de stat ṣi private din Bucureṣti, teatrele din Braṣov, Ploieṣti, Piatra-Neamṭ, Bârlad ṣi Galaṭi, care au prezentat spectacole, alături de teatrul gazdă, la Sala Studio ṣi la Casa Tineretului.

Lucian Sabados - Îmi doream mult repunerea într-un tipar coerent, recuperarea personalităṭii festivalului, în contextul unui număr prea mare de festivaluri. E adevărat, ele satisfac nevoile comunităṭilor locale, dar nu au personalitate. Ca teoretician ce sunt, mi-am dorit rigoare, o structură clară, revenirea la temă, la secṭiunea teoretică, pe care nu o avem în acest an numai din cauza lipsei acute a spaṭiilor.

Cele două ediṭii pe care le-am organizat au avut în prim plan regizorul, actorul, iar în acest an, povestea. Pentru că eu cred că cei trei vectori esenṭiali pentru mine, ca manager de teatru, sunt povestea, emoṭia ṣi comunicarea.

Sanda Viṣan Discursul dv. pare din altă epocă.

L.S. - Nu este aṣa. Imi doresc mult revenirea la un teatru care, neexcluzând rafinamentul estetic, adoptă un format “prietenos”, prin care poṭi comunica lucruri esenṭiale, care să fie înṭelese.

S.V. Ce v-a determinat să alegeṭi anume aceste spectacole, din atâtea care tocmai poveṣti spun cu toate? Trebuie sa fi fost ceva în plus, nu doar povestea.

L.S. - Sigur, ele au în prim plan regizorul, fiindcă tema este ”Mari poveṣti, mari regizori”. N-am fost deloc dezinteresat de prezenṭa unor nume importante, ca Radu Afrim ṣi Alexandru Dabija. Mai sunt invitaṭi Cristi Juncu, Vlad Massaci, Felix Alexa, Claudiu Goga, adică nume importante din generaṭia de mijloc. Sigur că ne dorim nume ca Purcărete sau Andrei Ṣerban. Ele vor veni. Nu am avut disponibilitate în acest an, mi-a fost puṭin teamă să invit niṣte proiecte impetuoase, pe o scenă care încearcă, cu eforturi organizatorice susṭinute, să se apropie de formatul de teatru propriu-zis, nefiind o sală de teatru consacrată.

 

image
image

„Zic Zac”, de Andreea Gavriliu ṣi Ṣtefan Lupu şi „Hai iu iu”, regia: Radu Afrim FOTO ARHIVA FESTIVALULUI ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA

Titlurile alese nu-s deloc întâmplătoare ṣi chiar programarea a fost o muncă deosebită, fiindcă fiecare teatru are programul lui, iar eu mi-am dorit ca în fiecare seară să fie programate două spectacole stilistic diferite, care să acopere un spectru cât mai larg al publicului. Nu în sens statistic, ci în sensul segmentelor care apreciază ṣi zone exploratorii, cum au fost “Zic Zac” ṣi “Hai iu iu”, cum este spectacolul Teatrului Eugène Ionesco din Chiṣinău [“Clasa noastră”], care se apropie de teatrul sărac al lui Grotowski. 

image
 “Liniṣte! Sărut. Acṭiune!”

„Clasa noastră” regia: Luminiṭa Ticu ṣi „Liniṣte! Sărut. Acṭiune!”, regia: Peter Kerek

Sunt însă ṣi poveṣti care plac mult publicului, dar care nu coboară sub o anumită ṣtachetă valorică: este cazul spectacolului de la Odeon, “Liniṣte! Sărut. Acṭiune!”, care pune în valoare vedeta. Eu n-am dreptul să răpesc publicului întâlnirea cu vedetele, cum e Pavel Bartoṣ, de pildă. M-a bucurat reacṭia publicului ṣi la spectacolul Teatrului Naṭional din Bucureṣti, cu “Nebun din dragoste”, care revine la realismul psihologic, cu o poveste americană foarte bine structurată, cu patru actori bine coordonaṭi de Claudiu Goga.


„Nebun din dragoste”, regia: Claudiu Goga şi „Când ploaia se va opri”, regia: Radu Afrim

image
image

Avem ṣi două spectacole Afrim, care automat te trimit într-o zonă mai specială a teatrului. Cred că spectacolul Teatrului “Toma Caragiu” din Ploieṣti, cu “Când ploaia se va opri” este unul din cele mai importante titluri semnate de Afrim, care circulă în acest moment ṣi care pune în valoare câṭiva actori cu totul deosebiṭi.

image
tradare

„O ladă”, regia: Alexandru Dabija şi "Trădare", regia: Sânziana Stoican

În fine, Dabija, pe care l-aṣ numi, cu o sintagmă ce-mi aparṭine, cel mai mare povestitor din teatrul românesc, dincolo de fervoarea, explozia ṣi fantasticul spectacolelor lui, care pun în prim plan titluri ca “Sânziana ṣi Pepelea”, “Punguṭa cu doi bani”, “Ouă” sau recenta “Lada”, de la Piatra-Neamṭ.

Am invitat-o si pe Sânziana Stoican, care a montat cu fermitate artistică, la teatrul nostru, “Casa”, pe textul lui Evgheni Griṣkoveṭ. In festival, Sânziana a fost prezentă cu „Trădare”, producṭia Unteatru, care este o companie ce ṣtie bine ce vrea. Andreea ṣi Andrei Grosu au construit destul de repede o identitate teatrului pe care îl conduc, aṣ spune chiar că au un statut singular: într-un spaṭiu exagerat de mic, să faci producṭii atât de bune e un paradox ce funcṭionează, pentru care îi felicit.  Sânziana Stoican, Vlad Cristache ṣi Eugen Gyemant ne dau liniṣtea că teatrul românesc e pe mâini bune, vin tineri cu experienṭă, cultură ṣi care au ceva de spus.

Mă bucur că selecṭia a fost certificată de publicul brăilean, un public bun cunoscător, mândru, care nu poate fi păcălit.

Ṣi pentru care a ṣi fost organizat festivalul, susṭinut financiar în 2014 numai de autorităṭile locale ṣi de sponsori. O susṭinere meritată ṣi pe bună dreptate plătită din banul public, fiindcă este o bucurie pentru mintea ṣi sufletul oricui –iar brăilenii nu fac excepṭie- să poṭi sta la câṭiva metri de marii actori, cei care spun cu un farmec ameṭitor, poveṣtile timpului.

Am scris despre reliefurile artistice ale acestui festival în revista de specialitate Teatrul azi, dar n-am menṭionat acolo momentele de uimire ṣi de încântare, ca simplu spectator, pe care le-am trăit la festival.


Arta, regia: Cristi Juncu, arhiva Teatrului Bulandra şi Pescăruṣul, regia: Antoaneta Cojocaru

image
image

M-am lăsat cucerită de maniera în care Vlad Zamfirescu, Ṣerban Pavlu ṣi Gheorghe Ifrim au păstrat tonusul comic al spectacolului Artă, deṣi inteligentul decor al lui Cosmin Ardeleanu a fost doar parṭial mutat de la Bulandra, la Casa Tineretului din Brăila.  

Mi-am promis că voi merge să văd ṣi la el acasă, adică la Bulandra, Pescăruṣul, întrucât spectacolul-laborator realizat de zece actori din diverse generaṭii si condus de Antoaneta Cojocaru este o tulburătoare punere în scenă a fracturilor sufletului contemporan, cu vorbele lui Cehov spuse altfel ṣi cu corporalitatea noastră paranoidă.

Am văzut la premiera din 2013 Nebun din dragoste, dar la Brăila a fost altfel. Probabil că apropierea de public, mai mare decât la Sala Atelier a Teatrului Naṭional din Bucureṣti, a făcut ca în acest spectacol construit pe tensiunea explozivă a relaṭiilor, emoṭia actorilor să fie ṣi mai mare. Până la lacrimă, la Gavril Pătru, până la infinitezimala expresie a privirii, la Ioan Andrei Ionescu.

Am revăzut cu încântarea de la premieră Când ploaia se va opri ṣi Trădare, fiindcă timpul scurs nu a ṣtirbit cu nimic rotunjimea acestor producṭii, datorată energiei actorilor, care, este evident, se simt foarte bine în rolurile lor.

indoiala 1

Îndoiala, regia: Eugen Gyemant FOTO Sanda Vişan

În ultima zi de festival, Lucian Sabados a confirmat încă o dată că este un director interesat să alcătuiască o trupă de valoare, în care tinerii creatori să-ṣi găsească locul. De aceea a prezentat premiera semnată de regizorul Eugen Gyemant, cu piesa Indoiala, scrisă de americanul Patrick Shanley în perioada în care abuzurile sexuale pedofile, comise de preoṭi catolici constituiau un punct central al investigaṭiilor presei americane. Această piesă, care i-a adus autorului un Tony ṣi un Pulitzer Prize, odată cu o nominalizare la Oscar, pentru varianta filmată, construieṣte însă conflictul în jurul bănuielii, căreia îi cade victimă un preot dintr-o ṣcoală catolică, condusă de o maică conservatoare.

 
Îndoiala, regia: Eugen Gyemant FOTO Arhiva festivalului

indoiala
image

În atmosfera de umbră ṣi lumină, creată de decorul Cristinei Milea, se desfăṣoară situaṭii pe muchie de cuṭit, iar jumătăṭile de adevăr sunt manipulate. Consecinṭele lor sufleteṣti alcătuiesc o materie dramatică suculentă, din care actorii Teatrului Maria Filotti: Emilian Oprea, Corina Moise ṣi Ramona Gângă, în frunte cu Liliana Ghiṭă, îṣi extrag motivaṭiile personajelor, interpretate cu forṭă de convingere, pe direcṭiile sugerate de regizor.

image

Îndoiala FOTO Sanda Vişan

Sanda Viṣan - Venirea dv. la Brăila, domnule Sabados, într-un spaṭiu mai depărtat de capitală, nu vă ridică problema centralităṭii ṣi a periferiei în actul artistic?

Lucian Sabados - Nu, fiindcă nu este o problemă geografică, ci una de mentalitate ṣi de personalitate. Ce vreau să fac cu Teatrul din Brăila, programul meu repertorial excede cu mult limitele geografice. Ṣi chiar ṣi aṣa, 200 km depărtare de Bucureṣti nu e o distanṭă mare ṣi cred ṣi eu că Bucureṣtiul nu mai e chiar buricul teatrului românesc, deṣi publicul capitalei rămâne unul de cunoscători, iar interesul colegilor noṣtri, criticii de teatru, pentru reflectarea spectacolelor noastre nu este de neglijat.

Are dreptate directorul Teatrului Maria Filotti. Dovada: Emilian Oprea, actorul teatrului brăilean, s-a întors de curând din lumea largă, adică de pe covorul roṣu al Festivalului de Film de la Berlin, unde a păṣit în calitate de interpret al rolului principal din filmul lui Tudor Giurgiu, De ce eu?, prezentat în secṭiunea Panorama Special.


Caricatură de Costel Pătrăṣcan

Patrascan 1 caricatură de Costel Pătrăṣcan

Iar ca să încheiem în cheie comică (aṣa cum a făcut ṣi festivalul de teatru) vă spun că un alt brăilean, Costel Pătrăṣcan (nu ṣtiu dacă adoptat sau născut la faṭa locului, dar, cum se vede mai sus, care ṣi-a luat raṭia de culoare) tocmai va asalta Bucureṣtiul de mâine de la prânz, căci va inoportuna avizii cititori ai Bibliotecii Naṭionale, cu caricaturile sale.

Ii va inoportuna, în sensul că, în loc să meargă la sala de lectură, amatorii îṣi vor petrece timpul prin expoziṭia caricaturistului, distrându-se cu cele 45 de parafraze umoristice la versuri ṣi expresii literare celebre. Iar pericolul nu dispare vreme de o lună încheiată. Ṣi cine devine dependent, le poate lua acasă, căci autorul a fost prevăzător ṣi le-a publicat ṣi într-un album: Istoria literaturii române. Erată la erată.

Zis-a! Căci ṣtie el mai bine!

image
image

Patrascan

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite