Pe de o parte, pe de altă parte - alte câteva observaţii în jurul MŢR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am urmărit toată săptămâna disputele din jurul incidentelor de la MŢR – şi am citit o sumedenie de luări de poziţie. Pe de o parte, proiecţia filmului „120 BPM” în sala Horia Bernea era un non-eveniment. Pe de altă parte, protestele de acolo au transformat proiecţia acestui film – şi a următorului film cu tentă gay, „Soldaţii. Poveste din Ferentari” – într-un mare scandal.

Pe de o parte, MŢR nu este Catedrala Mântuirii Neamului sau vreun loc sacru. Pe de altă parte, muzeul se vrea un spaţiu coerent, al tradiţiei şi al spiritualităţii creştine. Iar sala aceea în care se proiectează filme cu tentă gay se numeşte Horia Bernea, un om care vorbea despre participarea artistului „la sensul sacrificiului care a mântuit lumea” şi despre datoria artistului de a rezista unei lumi „ameninţată cu descompunerea, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale.” (nu trebuie să căutăm departe – găsim asta pe Wikipedia.) Nu cred că va nega nimeni că propaganda LGBTQ şi noile inginerii sociale puse în aplicare în lumea occidentală erau/sunt, în viziunea lui Horia Bernea, forţe care descompun lumea noastră şi îi erodează reperele fundamentale.  

Pe de o parte, Sala Horia Bernea înţeleg că este subînchiriată, iar conducerea muzeului nu îşi dă, neapărat, acordul pentru filmele proiectate acolo. Pe de altă parte, dacă ne uităm la tematicile filmelor reprezentate în ultimii ani, o să vedem Astra Film Sibiu, Săptămâna Filmului Maghiar, Festivalul Filmului European, British Documentary – vom vedea, altfel spus, o coerenţă. Şi până şi aceste filme gay se subsumează lunii februarie care este „luna istoriei LGBT”; iar pe site-ul ACCEPT vom vedea, coincidenţă sau nu, cum luna istoriei LGBT e asociată cu un model tradiţional românesc.

Pe de o parte, o zonă a mass-media a sărit să titreze că fundamentaliştii creştini înfruntă soldaţii din Ferentari – şi că protestatarii au folosit metode agresive pentru a bloca proiecţia unuia dintre filme. Pe de altă parte, acum doi ani, la Cluj, un grup de protestatari care-şi spuneau „tinerii furioşi” au întrerupt, cu fluierături şi huiduieli, o conferinţă despre perspectiva biblică asupra avortului, susţinută de Părintele Stelian Tofană, un eveniment unde concerta şi Paula Seling. Iar mai deunăzi, un grup de activişti LGBTQ au blocat o proiecţie privată a unui film care ar fi trebuit să se difuzeze la un cinematograf din centrul Londrei despre 15 homosexuali vindecaţi prin întoarcerea la credinţă; protestul a inclus ameninţarea cu boicotul lanţului de cinematografe. Iar dacă e să ne amintim cum a eliminat Asociaţia Americană de Psihiatrie (APA) homosexualitatea din Manualul de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM), ei bine, acest lucru s-a întâmplat pe fondul şi în urma protestelor agresive ale militanţilor LGBTQ, care în anii 1970 şi 1971 au întrerupt adunările APA, cam cum sunt acuzaţi acum fundamentaliştii creştini că au făcut la MŢR – cu o stilistică ceva mai agresivă, poate.

Pe de o parte, mulţi s-au sesizat că ceva nu e în regulă când în sala Horia Bernea a fost proiectat filmul „120 BMP”, în jurul căruia ieşise deja un scandal când 100 de liceeni au fost duşi să vadă pelicula la Elvira Popescu şi au participat apoi la o dezbatere condusă de un cunoscut activist LGBTQ. Pe de altă parte, dacă ne uităm la ce lansări de carte au loc pe la MŢR, nu cred că e prima peliculă de cinema sau prima carte sau primul concert sau prima dezbatere incompatibilă cu viziunea muzeului. Nu sunt un casnic de-al locului, dar ţin minte că am asistat o dată la o dezbatere despre gnosticism şi evanghelii apocrife unde se vehiculau unele idei prea puţin ortodoxe; iar în reacţia faţă de protestele de săptămâna asta, directorul muzeului spune că protestatarii au văzut în MŢR nu un „loc al dezbaterii”, ci un „instrument de propagandă religioasă”.

Pe de o parte, nu sunt un fan al protestelor cu icoane, tropare şi imnul naţional, puse la grămadă, iar din câte ştiu filetismul şi etnofiletismul, care aşază naţiunea mai presus de unitatea eclezială, au fost condamnate ca erezie la un Sinod Ortodox organizat în 1972 (al doilea protest, cu luminiţe şi manele, a fost ceva mai tongue-in-cheek). Pe de altă parte, n-ai cum să nu observi că acele icoane şi acele tropare se asortau mai bine cu decorul decât pungile de sânge fals aruncate peste tot de tinerii protestatari furioşi şi scenele la bustul gol şi proful de mate pedofil care-l infectează pe HIV pe unul dintre protagonişti şi paradele LGBTQ şi limbajul violent şi gesturile de huliganism (dar pentru o cauză bună) din „120 BPM” (mai era şi o eutanasiere pe la sfârşit, dar vor zice unii că dau spoiler.)

Pe de o parte, viziunea lui Horia Bernea este una coerentă – şi ar merita păstrată. Sunt mulţi care ar vrea să vadă la MŢR filme valoroase care abordează teme spirituale creştine, precum Ostrov al lui Pavel Lungin. Există un întreg patrimoniu, foarte puţin cunoscut şi prost pus în valoare, de astfel de filme – pe unele dintre ele mai apucăm să le vedem la Astra Film Sibiu. Pe de altă parte, MŢR e un loc în care întâlnirea dintre frumuseţea culturii ţărăneşti şi formele actuale ale culturii urbane, despre care vorbeşte actualul director al muzeului, ia de prea multe ori forma superficială a iei purtate cu blugii rupţi şi cu pantofii cu toc stilet. Şi e un loc în care, vorba unui prieten, ceaiul costă 12 lei. Această deschidere spre dialog pare a fi, mai degrabă, o dorinţă de a împăca pe toată lumea, de a primi aplauzele celor din lumea bună, şi de a nu-i supăra pe ăia care ţipă mai tare. E adevărat, asta prinde la hipsteri. Dar eu unul cred că hipsterii ar aprecia poate chiar mai mult un program coerent construit în jurul unui cinematograf spiritual, pe linia Tarkovski-Pavel Lungin; locul deja e trendy, iar reacordarea la viziunea iniţială nu l-ar face mai puţin trendy. E absurd să crezi asta din moment ce tocmai această viziune, a lui Horia Bernea, a fost cea care l-a făcut trendy de la bun început.

P.S.: Să faci proiecţie de film cu jandarmii la poartă, pentru a susţine, cu tot dinadinsul, dezbaterea – mă întreb ce s-ar fi întâmplat în Londra dacă creştinii aceia evanghelici şi-ar fi proiectat filmul despre convertirile gay-ilor cu jandarmii la poartă. Sau în SUA, dacă Asociaţia Americană de Psihiatrie şi-ar fi ţinut întâlnirile, la începutul anilor ’70, cu jandarmii sau cu puşcaşii marini la poartă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite