De Dragobete, o "carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească"

Pe 24 februarie, ziua în care Biserica Ortodoxă a sărbătorit Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară a consemnat ziua lui Dragobete, zeu al tinereţii în Panteonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii.

De Ziua Îndrăgostiţilor / Dragobete fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul. În această zi se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau fetele şi băieţii făceau fraţii de sânge.

Obiceiurile erau multe, nu ştim câte s-au mai păstrat cu adevărat, nici în ce părţi ale ţării .
Unul însă a rămas: obiceiul - şi bucuria - de a dărui . La Editura Sophia au apărut  trei cărţi dedicate Zilei de Dragobete.

Printre propunerile editoriale se numără titlurile: "A iubi înseamnă a ierta", de ierom. Savatie Baştovoi  şi "Dragoste adevărtă. Taina dragostei înainte şi după căsătorie".

Un titlu important este "Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească", de Costion Nicolescu.

Când doi oameni se întâlnesc cu adevărat este sărbătoare, întâlnirile adevărate, depline, sunt atât de rare! Numai Dumnezeu poate să ţi le dăruiască. Tu trebuie numai să fii treaz, să fii într-o aşteptare activă, să ai urechi de auzit şi ochi de văzut, minte de stravăzut şi, mai ales, inimă curată.

(...) Iubirea adevărată (insist mereu, „adevărată", căci există şi iubire părelnică) nu se dă „la schimb" („Te iubesc ca să mă iubeşti!" „Te iubesc pentru că mă iubeşti!"). Ea se cere să vină ca o revărsare (dacă se poate, reciprocă) de daruri, în fapt, Dumnezeu este Cel care iubeşte prin noi. Noi numai ne asociem. Acest lucru se cere ştiut şi asumat.

Este o ştiinţă aceea de a dărui cum se cuvine, fără să laşi celuilalt apăsarea de a se simţi dator, dar este o ştiinţă, cel puţin la fel de mare, aceea de a primi, de a-l ajuta pe cel ce dăruieşte să-şi împlinească jertfa sufletului său. Unde să se înveţe acestea toate? Acasă? In şcoli? Din cărţi? La biserică? Probabil în toate aceste locuri, mai puţin sau mai mult. Dar mai bine şi mai bine se învaţă iubirea adevărată din iubire adevărată. Ca lumânarea la înviere se aprinde şi se dăruieşte prietenia din prietenie. Pornind de la prietenia lui Hristos pentru fiecare din noi. Unică este fiecare prietenie; ea se cere apărată, sporită, trăită, în ciuda tuturor vicisitudinilor. Şi atunci ai intrat deja în Rai. Veşnic îmbrăţişând şi veşnic îmbrăţişat. Când doi oameni se întâlnesc cu adevărat este mare sărbătoare. Sărbătoare pe pământ şi sărbătoare în cer. Iată de unde se cuvine să înceapă şi să nesfârşească toată învăţătura noastră." ("Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească", de Costion Nicolescu, Editura Sophia, fragment, pg.157)