Datornicii nemilostivi ai Ortodoxiei

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, faţă în faţă cu antiecumeniştii.

Pilda datornicului nemilostiv, citită duminică în biserici, este actuală şi astăzi. „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face” s-ar rezuma, popular, ideea centrală a acestui text evanghelic. Din păcate, văd şi „forţodocşi” (termenul nu-mi aparţine) pe care dubla-măsură îi face să ajungă în pragul schismei.

Redau pilda hristică, pe scurt: un oarecare slujbaş era dator mai-marelui său cu 10 000 talanţi.  În argint, suma echivala cu 436 200 kg de argint. O sumă atât de mare încât creditorul porunceşte scoaterea la vânzare a lui, a soţiei, a copiilor şi a tot ce avea. Adică, întreaga lui viaţă. Văzând aceasta, slujbaşul  cade în genunchi către creditor, cerşind milă. Pe care o şi primeşte. Bucuros, pleacă de la creditor şi, pe drum, găseşte un alt slujbaş, care îi datora 100 de dinari. O sumă echivalentă cu 455 grame de argint. La  rândul său, al doilea datornic cere primului să fie iertat. Ei bine, aici este durerea: primul datornic uită subit faptul că a fost iertat de cumplita vânzare şi, nici una, nici două, târăşte pe cel de-al doilea la închisoare, deşi era o datorie de aproximativ UN MILIARD de ori mai mică. Concluzia pildei este un avertisment:

„Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.”

Din păcate, reacţiile unor aşa zişi credincioşi ai Bisericii Ortodoxe faţă de recentul Sinod din Creta mă duce cu gândul exact la datornicul nemilostiv. Îngăduitori când e vorba de ei înşişi, drastici când e vorba de mărunţişurile altora. Deşi sunt nişte iluştri anonimi în ale teologiei (unii chiar profitând de anonimitatea oferită de unele bloguri forţodoxe) şi datori la maxim lui Dumnezeu pentru toate (ca noi toţi, de altfel), gargaragii teologali care-şi varsă anti-ecumenismul pe Internet nu ezită să afurisească sau să arunce cu anatema spre orice alt datornic al vieţii care nu le împărtăşeşte viziunea. De altfel,  mulţi dintre aceştia erau cu capsa pusă dinainte de evenimentul din Creta, care n-a făcut decât să le aprindă fitilul sabiei laser, cu care de mult voiau să se lupte, dar... n-aveau cu cine.

O scurtă analiză a discursului lor nu reuşeşte decât să-ţi stârnească fiori de groază teologică, gândindu-te că istoria are dreptate când ne învaţă că nici Ortodoxia nu este scutită de pericolul schismelor şi al sectarizării. 

1. Abuzul de sens. Scânteia care a declanşat „lupta” datornicilor nemilostivi a fost un text regăsit în documentele Sinodului din Creta (pct 6. din „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”), care vorbeşte despre celelalte confesiuni creştine, numindu-le „biserici”: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe...”. Deşi cuvântul „biserică” este are o multitudine de sensuri, datornicii nemilostivi l-au ales pe cel care convenea mai bine cruciadei lor, sensul de Biserica – cea întemeiată de Hristos, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească (pct. 1). Au făcut aşa pentru a-i putea acuza pe ierarhi că au transformat celelalte confesiuni creştine şi biserici în Biserică, adică, mai pe româneşte, ar fi ridicat erezia, greşeala teologică, la acelaşi nivel cu Biserica. Ori, abuzul este mai mult decât evident. Chiar PS Varlaam, vicar patriarhal, a încercat să le explice, sfertodocşilor, într-o filmare că sensul cuvântului „biserică” din document, de la pct. 6, nu e tot una cu sensul de la pct. 1, fiind legat de istorie mai mult decât de dogmă, dar nu a avut cui. Mă întreb: cum de până la ora asta, arhanghelii datornici şi nemilostivi ai Ortodoxiei nu s-au luat şi de Stat, care, pentru multe din cultele legal recunoscute a acceptat titulatura de „biserică”?

2. Fixismul. Datornicii nemilostivi ai Ortodoxiei au un singur ţel în lupta lor: să caute şi să identifice pe cei care nu mărturisesc drept şi curat Ortodoxia. Un fel de vânătoare de eretici. De fapt, ţinta sunt cei care nu vor să fie în gaşca lor. Dacă te uiţi cu atenţie la argumentaţia lor, vei fi izbit de un tir de texte repetate mecanic, fixist, adeseori citări în mod sectar ale unor teologi, extrăgând doar ceea ce îi interesează şi aruncând restul, contextul, nuanţa. Orice dialog ai încerca cu ei, orice dezbatere ai lansa, discuţia se va învârti în spirală, până în momentul în care forţodoxul te va privi tăios şi va puncta definitiv: eşti ecumenist. Asta ar echivala cu un fel de ardere instantanee pe rug sau, dacă sfertodoxul are o fire înclinată spre violenţă, te poţi trezi cu violenţe verbale sau chiar cu vreo două palme (desigur, justificate abuziv prin legenda palmei Sf. Nicolae trasă lui Arie ereticul la Sinodul I Ecumenic).

Acestea se pot vedea cu ochiul liber în aşa zisele „discuţii” ale anti-ecumeniştilor cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi PS Varlaam, episcop vicar patriarhal. Acolo nu sunt, de fapt, discuţii, ci vociferări şi penibile încercări de „prindere în cuvânt” ale ierarhilor, cu intenţia vădită de a găsi motive care să justifice atacuri la adresa lor. Ca un demo, vă ofer textul primit pe mail de la alţii asemenea lor, text care vorbeşte de la sine: „Vedem cu durere,ca ati ales calea tradarii adevarului,deci a Lui Dumnezeu. Luptati impotriva Ortodoxiei de mult timp,ceea ce ne face sa credem ca nu aveti frica de Dumnezeu,deci nici credinta in El. Familia mea, impreuna cu alti frati ortodocsi marturisitori,ne dezicem de toate actiunile antiortodoxe ale dumneavoastra (adunarea din Creta, ecumenismul diabolic s.a.) si vom rupe comuniunea cu toti acei vicleni ce nu vor tine invatatura Bisericii ,transmisa noua de la Hristos, prin Sf.Apostoli si Sf.Parinti ai celor 9 Sinoade Ecumenice.Stim ca ne vreti prosti si nu intelepti. Nu doriti ca norodul sa isi cunoasca Dreapta Credinta,in felul acesta ne veti putea conduce mai usor in directia dorita de dumneavostra,adica la lepadare de scumpa noastra credinta.(sa nu fie.) Asteptam sa va retrageti semnatura de pe documentele rusinii din Creta si sa va caiti public de cele facute. Noi va asteptam sa reveniti inapoi in Biserica Ortodoxa,asa facand,veti bucura pe Dumnezeu si pe noi toti.” Nu-i aşa că, după ce aţi citit, vă simţiţi (măcar un pic) un terorist infiltrat în Ortodoxie?

Mai nou, din dorinţa de a poza în oameni culţi, forţodocşii au lansat ideea deosebirii necesare între a fi „ecumenic” (asemenea sinoadelor) şi a fi „ecumenist” (unul dispus să îşi negocieze credinţa, pentru a se uni cu ereticii din celelalte confesiuni). Doar că, asemenea tuturor sectarilor, forţodocşii n-au puterea să bată mai departe cu înţelegerea, deoarece documentele din Creta subliniază clar că Ortodoxia este ecumenică, nicidecum ecumenistă. Din nou, ei inventează duşmani doar pentru a avea motiv de făcut scandal. 

3. Autovictimizarea. Din dorinţa de a poza în sfinţi, datornicii nemilostivi caută orice prilej de a deveni martiri. De pildă, nişte monahi şi clerici au decis ei, de la sine putere, să întrerupă pomenirea ierarhului lor. Uitând că ei au fost hirotoniţi şi trimişi la păstorire tocmai de către ierarhie, aceşti închipuiţi harismatici se cred singuri pe „tarlaua” pastorală a Bisericii. Apoi, când măsurile disciplinare au constatat abaterea şi au aplicat sancţiuni, vorbologii afuriseniei au început a zbiera că sunt prigoniţi, că li se fac nedreptăţi etc. Ar fi amuzant, dacă, în toată această vicleană piesă de teatru n-ar pica şi suflete nevinovate, credincioşi care merg orbeşte după aceşti înaripaţi ai anti-ecumenismului.

Mai nou, unii îşi pun semnătura pe tot felul de documente ultimative. Am găsit un astfel de document cu nu mai puţin de 166 de semnatari, mireni din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, care, pe un ton ultimativ şi războinic, îl ameninţă pe IPS Ciprian (care nu  a participat la Sinod) cu întreruperea pomenirii ierarhului, chestiune ce tinde să devină o nebunie colectivă. Originea ei este în Grecia,  ţară în care unii mitropoliţi sunt admonestaţi în public pentru participarea la Sinod, iar alţii atacă public Sinodul din Creta. Peste toate acestea se suprapune şi teoria luptei pentru supremaţie a Moscovei (al cărei joc, forţodoşii îl fac, cu sau fără ştiinţă) asupra Constantinopolului şi a întregii lumi ortodoxe . În aceste situaţii, e uşor de înţeles că turma nu face decât să urmeze păstorilor. . .

4. Tendinţe totalitare. Ajungând aici, se poate remarca tendinţa datornicilor nemilostivi de a fi, asemenea celui din Evanghelie, totalitari. Tonul imperios, ultimativ, maliţios şi aproape paroxistic trădează aceste tendinţe. Adeseori, după citirea unui „mesaj” al forţodocşilor, rămâi cu senzaţia că, dacă nu faci cum zice el, mai mult ca sigur că te va lua dracul. . . în sensul cel mai spiritual al expresiei. Mi-e milă de cei care, căzând în plasa acestor dictatori spirituali, se află pur şi simplu, sub o traumă spirituală, fiind blocaţi în a gândi liber şi deschis pentru ei înşişi.

5. Viclenia. Din dorinţa de a-şi găsi susţinători şi adepţi, sfertodocşii nu ezită să apeleze la entităţi cu greutate în Ortodoxie, fie profesori universitari, fie teologi, fie mânăstiri importante. Printre ultimele „achiziţii” se regăsesc nume din Sf.  Munte Athos, zonă cu autoritate importantă pentru lumea Ortodoxă. Recent, Schitul românesc Prodromul a fost nevoit să dezmintă anumite afirmaţii ce i-au fost atribuite. Nu e ceva nou, în urmă cu câteva săptămâni o altă dezminţire a venit de la mânăstirea Vatoped, care a avertizat asupra aroganţei unor monahi, de a vorbi în numele întregului Munte Athos. Baza acestor diversiuni se regăseşte într-un fapt real: de mai multă vreme există o polemică între anumiţi monahi din Athos şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, susţinător al dialogului ecumenic. Sinodul din Creta a declanşat afirmaţii dure, respectivii monahi numindu-l pe Patriarhul Bartolomeu „eretic”, iar Sanctitatea sa afirmând despre cei care doresc întreruperea dialogului ecumenic că „fac un lucru plăcut diavolului”.

6. Lipsa de luciditate. Datornicii nemilostivi, în goana lor după afurisit şi anatematizat, au uitat un lucru important: acest Sinod nu a elaborat nici o dogmă, nu a analizat vreo dogmă a Bisericii şi nici nu a pus în discuţie vreo erezie. Prin urmare, acest Sinod nu a avut caracter dogmatic, ceea ce atrage după sine lipsa fundamentului pentru eventuale anateme sau afurisenii. Dacă vreau să comit un abuz de sens, pot şi eu numi acest Sinod drept un Congres al Bisericii, pe motivul lipsei acestui caracter dogmatic. În realitate însă „sinod” se referă la orice adunare a ierarhilor Bisericii, indiferent că aceştia discută dogme sau nu.

Asta fără a mai pune la socoteală grosolănia teologică prin care fiecare forţodox se crede „buricul Bisericii” şi trânteşte afurisenii şi anateme (găsiţi un exemplu caraghios pe Youtube), uitând că acestea sunt apanajul unor organisme bisericeşti colective. Lipsa de luciditate îi face pe bieţii datornici nemilostivi să creadă că expresia „să fie anatema”, cu care se împăunează din scrierile unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii, este un decret în sine, pe câtă vreme expresia are un caracter de îndrumare, de stabilier a unei reguli după care sinoadele să se ghideze în luarea unei decizii, de aceea şi numindu-se „canoane” (în greacă „kanon” înseamnă „regulă",  nicidecum decret sau decizie).

Dincolo de toate acestea însă, esenţa datornicului nemilostiv este lipsa de iubire, chiar şi pentru duşman. Aceştia sunt incapabili să înţeleagă că temelia dialogului Ortodoxiei cu alte culte este însăşi iubirea celui rătăcit, dorinţa de a-l îndrepta pe cel ce a greşit, sau, biblic spus, căutarea „oii celei pierdute”.

Lipsa de iubire îi orbeşte atât de tare încât sunt în situaţia de a ajunge într-o formă subtilă de îndrăcire spirituală: a crede că Biserica îi părăseşte, pe când, de fapt, ei sunt cei ce părăsesc Biserica.