Exilul ca şansă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitropolitul Bartolomeu al Clujului ar fi împlinit pe 18 martie 98 de ani. Cât ar fi împlinit, la distanţă doar de câteva luni, Regele Mihai I. Îi asociez pe cei doi pentru că, departe de tumultul lumii, îi legau multe lucruri.

Cel mai evident: exilul. La primul, doar un deceniu, la celălalt, aproape o viaţă. În ceea ce îl priveşte, pe vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu serpentinele vieţii aveau să îl ducă, de regulă prin viraje spectaculoase, de la liniştea mânăstirii la ciocnirile istoriei, de la studiile de teologie, medicină şi muzică la fuga prin munţi, de la omul de litere la slujitorul liturgic, de la fiul unor ţărani falimentari la seminaristul bursier, de la colaboratorul apropiat al patriarhului Justinian la ţinta inevitabilă şi predilectă a Securităţii, de la liderul de grevă anticomunistă la deţinutul politic.

Eliberat în cadrul ultimului val de amnistii, în 1964, Bartolomeu este cerut de comunitatea românească din America. Scaunul arhieresc era vacant şi acei români care mai cultivau legăturile cu Patriarhia de la Bucureşti, tocmai sau în ciuda vremurilor de teroare, îşi căutau un păstor. Patriarhul Justinian îl dorea pe copilul lui de suflet pus la adăpost de brutalitatea regimului, aşa că avea să încurajeze şi să mijlocească plecarea. Conştient de limitele sale, Bartolomeu va refuza arhieria şi va pleca însoţindu-l de cel pe care îl considera vrednic, viitorul arhiepiscop Victorin.

Impresionantă este în cazul Mitropolitului Bartolomeu pedagogia lui Dumnezeu, maniera prin care Acesta lucrează în creaţie nu doar generic, ci, iată, prin şi cu oameni, oricând şi oriunde.

Nu pot decât prin jocul minţii să îmi imaginez un constrast ca acesta: de curând, în zeghe şi mâncând arpacaş, iar acum, în New York sau în Detroit, la volanul unui Cadillac decapotabil. Evident, impresionantă nu este simpla schimbare de decor. La urma urmei, orice interlop visează la înlocuirea celulei în care îşi ispăşeşte pedeapsa cu salonul vilei sale construite pe furt. Impresionantă este în cazul Mitropolitului Bartolomeu pedagogia lui Dumnezeu, maniera prin care Acesta lucrează în creaţie nu doar generic, ci, iată, prin şi cu oameni, oricând şi oriunde.

În fine, chiar dacă scurtă, activitatea în America, exil pentru unii, diasporă pentru alţii, s-a dovedit o enormă şansă. Pastoral, nu ai cum să nu redescoperi importanţa parohiei, să nu preţuieşti oamenii şi pe cei care îi conduc. Este marea diferenţă dintre comunităţile din interior şi cele de afară: distanţa de casă le face şi mai preţioase, chiar fragile, de unde şi abordarea mai atentă, mai cu grijă. Consecinţa: cine se impune şi este recunoscut în afară, înseamnă că are substanţă, nu doar funcţie sau rang. Ceea ce ar putea fi o şansă în interior, la întoarcere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite