Actorul Horaţiu Mălăele, la 64 de ani: „Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru tot ce vom avea de îndurat“ FOTO
0
Horaţiu Mălăele îşi serbează ziua de naştere, 64 de ani, pe scenă, în spectacolul „Cafeneaua”, pe care îl joacă pe 31 iulie, dar şi pe 1 august pe scena Naţionalului din Bucureşti. „M-am născut pe 31 iulie, dar în acte sunt trecut pe 1 august", a declarat actorul, pentru "Adevărul".
Pe 31 iulie şi 1 august, de la ora 20.00, actorul Horaţiu Mălăele joacă pe Sala Mare a Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” Bucureşti în reprezentaţiile aniversare ale spectacolului "Cafeneaua". Despre rolul său din “Cafeneaua”, actorul Horaţiu Mălăele spune: ”Mai limpede ca orice, mi-am descoperit ambiţiile şi slăbiciunile, norocirile şi nenorocirile, viaţa mea, a voastră, a noastră şi toate la un loc răsturnate în viaţa acestei familii imaginate - oglinda vie şi înspăimântătoare a vieţii noastre pe pământ”.
Adevărul: Joci, desenezi, eşti regizor de teatru şi de film. A devenit Mălăele o instituţie acum, la 64 de ani?
Horaţiu Mălăele: Reprezint instituţia Mălăele al cărei director, muncitor şi şomer sunt. Cred în teatrul care emoţionează, cred în forţa gândului, în dictatura ideii. Cred în teatru, indiferent de categoria stilistică ce îl impune. Actorul este un om care izvorăşte continuuu şi care caută permanent. Platon spunea că „poezia e ceva plăpând, înaripat şi sacru”.
Eşti ironic în toate spectacolele tale faţă de „gogoşile” politicii.
Politica pentru mine este o chestiune paralelă. Mă amuz însă cât pot… Dar e un râs-amar, un fel de râsu’- plânsu’… Îi ironizam şi înainte de 1989 pe comunişti, era o colaborare, o înţelegere tacită între mine şi public, care înţelegea toate aluziile, în acea perioadă grea. Ne bucuram şi tăceam împreună. Şi aşa puteam merge mai departe.
Ce amintire ţi-a rămas cea mai dragă din copilăria petrecută la Târgu- Jiu, unde te-ai născut?
Totul… Şi satul, şi casa de la ţară, casa tatălui meu, casa Tehomirului meu, ce-şi trăgea numele după un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare. Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi şi beţivi, oltenii adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, oltenii mândri ai fratelui Minulescu…
Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.
Umorul, mai mult sarcasmul, cinismul şi ironia ta sunt adesea strepezitoare. Cât de mult te joci pe tine însuţi?
În scenele de jonglare, de echilibristică pe o margine de lume sunt poate cel mai mult eu însumi. Da, totul devine dramatic, prin liniile îngroşate ale personajelor şi prin caricaturizarea societăţii şi a moravurilor.
Nu prea te interesează artificiile de decor în montările tale. De ce?
Urmăresc simplitatea, pun accent pe lumină şi culoare, mizez pe text si pe interpretarea actoricească. În „Revizorul”, de la Comedie, costumele sunt deşucheate, în culori stridente, personajul colectiv are adesea priviri mirate, ochi nedumeriţi, feţe machiate în alb. Toti ceilalţi sunt hidoşi, poartă pe chipuri o prelungire a caracterului lor, într-o lume în care banii sunt laitmotivul vieţii si dezumanizează, într-o lume în care onoarea şi cuvântul dat nu mai înseamnă nimic.
Dintre poeţii contemporani, reciţi foarte des din Emil Brumaru.
Da, sub bisericile Iaşiului îl redescopăr pe Emil Brumaru: „Eram la mare tebecişti, atât de graşi, atât de trişti/ Şi stăm la bar nebând, fumând/ În pielea albă tatuând durerile/ Şi apoi plângând / De ce exist?”.
Cum ai susprins absurdul din „Lecţia” lui Ionesco, în care joci Profesorul la Teatrul Naţional?
Poate că „Lecţia” este piesa cea mai puţin absurdă a lui Ionesco. Un profesor dezvoltă o doctrină matematică şi lingvistică, pe care încearcă să o impună, ca pe o doctrină politică. Când nu reuşeşte, îşi sacrifică interlocutorul. E o demonstraţie. Spectacolul e polisemic, nu vorbeşte numai despre dictatură, despre spaţii coercitive sau despre sex, ci vorbeşte despre relaţia dintre putere şi sex şi despre dictatură în toate felurile ei. Este un spectacol plin de semne şi de semnificaţii, cu un umor amărui.
Filmul „Nunta mută”, pe care l-ai regizat, a fost criticat acasă, în România. Nu te-a dezarmat acest lucru?
M-au dezarmat multe lucruri... În cinema sau în ceea ce fac, fie că regizez, fie că joc, fie că desenez, nu caut să fac un lucru extravagant, extremist sau insolit. Pentru că insolitul nu e un criteriu. Eu lucrez cu armele mele estetice şi cu ceea ce mă reprezintă, asta înţeleg să fac. Şi dacă găsesc suportul unui public care simt că mă iubeşte, asta mă justifică şi asta mă face să continui. Nu pot să vorbesc despre o anumită stilistică. Totul e născut din teatru, modul meu de a explica lucrurile are o anumită particularitate şi această particularitate se numeşte Mălăele.
„În cinema, sau în ceea ce fac, fie că regizez, fie că joc, fie că desenez, nu caut să fac un lucru extravagant, extremist sau insolit. Eu lucrez cu armele mele estetice şi cu ceea ce mă reprezintă, asta înţeleg să fac.” Horaţiu Mălăele, actor
DECALOGUL LUI MĂLĂELE
„Trebuie să ai orgoliul modestiei tale”
1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat.
2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că „numai iubindu-i poţi să-i distrugi”.
3. Rămâi modest. Dar fă în aşa fel ca lucrul ăsta să se ştie. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale.
4. Dacă pierzi teren lasă impresia că ai facut-o intenţionat. Impune un principiu: am dat doi paşi înapoi, ca să-mi pot lua avânt.
5. Nu fura pe nimeni. Dacă o faci totuşi, schimbă obiectul într-o altă podoabă.
6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate.
7. Nu-ţi explica greşelile. Învăluie-le în mister şi abstracţiune. Nu schimbă mare lucru, dar derutează.
8. Nu te întinde prea tare. Rişti să-ţi pierzi controlul graniţelor.
9. Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiţie şi frustare. Îţi pierzi vremea, iar lor le creezi scop.
10. Dacă nu reuşeşti, modelează-ţi existenţa după principiul: „Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple”. Este o dură, dar relaxantă fatalitate.
Horaţiu-Valentin Mălăele a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu
“Cafeneaua”, a cărei premieră a avut loc în 1997 la Teatrul Bulandra, şi-a câştigat statutul de spectacol record, atât sub aspectul longevităţii, cât şi în ceea ce priveşte popularitatea. Spectacolul este descris drept ”o bufonadă amară, de altitudine dramatică, ce ne propune să cunoaştem povestea simplă a unei familii americane: Louise şi Wally Murdock (văzuţi la 30, 50 şi 70 de ani ); căsnicia lor fisurată, dar şi consolidată de aparitia tinerei Janet”.
Pentru rolul Wally din ”Cafeneaua” de la Teatrul Bulandra, şi pentru rolul din spectacolul ”Unde-i revolverul?” de la Teatrul Nottara, Horaţiu Mălăele a primit în anul 1998 premiul UNITER pentru cel mai bun actor.
În stagiunea curentă, Horaţiu Mălăele joacă la Teatrul Naţional în ”Dineu cu proşti” rolul Francois, în spectacolul regizat de Ion Caramitru şi în spectacolul propriei regii - ”Scrisoarea”, după ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale. Horaţiu Mălăele este şi Tartuffe în spectacolul ”Tartuffe” de J.B.P. Moliere, în regia lui Andrei Belgrader, şi Profesorul din ”Lecţia” de Eugene Ionesco, regia Horaţiu Mălăele.
Se încarcă comentariile...
