Cum îşi bate joc ICR de el însuşi
0
Acest text nu este o investigaţie. Aleg să-l public pe blog pentru că sunt foarte ataşat de subiect şi n-aş vrea ca subiectivismul meu să afecteze percepţia voastră, a cititorilor. Faptele, aşa cum s-au întâmplat, rămân totuşi în picioare. Nu vă aşteptaţi la un subiect despre fraudarea banilor voştri, cu sute de milioane de euro ajunse în buzunarele largi de partid. Nu, e doar o mică poveste despre cum Harap-Alb se transformă în Împăratul Roş.
Acum vreo două săptămâni, în mediul online românesc a apărut ştirea-bombă conform căreia ICR-ul a declarat neeligibile o serie de proiecte culturale care în ultimii ani au adus prospeţimea necesară mediului artistic din România: TIFF, Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul Naţional de Teatru organizat de UNITER şi altele.
Printre ele, cel care mi-a atras atenţia în mod special, Festivalul Naţional de Teatru Tânăr IDEO IDEIS.
Ideo Ideis ajunge anul acesta la cea de-a opta ediţie. De opt ani de zile, într-un oraş care nu are nici teatru, nici cinematograf, nici măcar mall, se adună mii de copii din toată ţara, ca să facă teatru, să se cunoască şi pentru o săptămână să guste din ceea ce înseamnă în mod real educaţie alternativă.
În Alexandria, la peste 40 de grade, mi-am petrecut în fiecare an cel puţin câteva zile din luna august. Primii doi ani pe scenă, următorii ca membru în echipa extinsă de organizatori. Pentru că, de regulă, aşa se întâmplă. O dată ce-ai participat la Ideo, musai te întorci. Întrebaţi-l pe Cătălin Ştefănescu, membru al juriului. Sau pe Marcel Iureş, preşedintele de onoare al festivalului. Sau pe Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Marius Manole sau Medeea Marinescu. De asta spun că sunt puţin subiectiv.
ICR-ul se ceartă cu contestatarii, dar n-are timp de-un telefon pentru partenerii săi
Între timp, problema cu festivalurile mari din ţară s-a lămurit. ICR-ul a publicat rapid un comunicat care spune că, de fapt, există o listă cu parteneri strategici, aprobată încă din octombrie 2012, care vor primi bani conform Programelor ICR 2012-2013. În listă se regăsesc toate festivalurile a căror nefinanţare a stârnit mânia publicului. Cumva, ICR s-a spălat pe mâini. Rămâne totuşi întrebarea firească: de ce au mai aplicat aceste proiecte şi la concursul public de proiecte cu finanţare nerambursabilă, când ştiau deja că vor primi bani prin aceste parteneriate strategice aprobate încă de anul trecut?
Ei bine, nu ştiau! Tudor Giurgiu, directorul TIFF-ului, mi-a răspuns la această întrebare, iar răspunsul lui nu face decât să scoată la iveală degringolada din interiorul ICR în această tristă epocă: „realitatea românească ne arată că întotdeauna e bine să aplici, pentru ca să nu se spună «după» că «de ce nu ai aplicat?». Aşa că, în lipsa vreunui agreement formalizat (cum aveam spre exemplu cu Ministerul Culturii sau Primăria Cluj – contracte sau acorduri multianuale), la ICR am hotărât să aplicăm. Nu ştiam la momentul ăla (n.p.: data limită de depunere a dosarelor în concursul public a fost 18 ianuarie 2013) că suntem «partener strategic» şi că finanţarea va fi de 200.000 de lei. Nu ştiu care sunt regulamentele lor interne, am încercat să respectăm termenii concursului anunţat“.
Se pare că nici echipa profesionistă de la TIFF, care face festival internaţional cu buget de milioane de euro anual, nu a avut suficientă expertiză încât să treacă de rigorile tehnice impuse de ICR. „Lipsea nu ştiu ce dovadă în dosar. O chestie total penibilă…”, adaugă Tudor Giurgiu. Know-how a avut în schimb „Asociaţia Culturală Ghiocelul” din comuna Giroc, judeţul Timiş.
„Sergiu Celibidache“ x2
46 de proiecte declarate neeligibile în prima etapă (cea tehnică, în care se verifică actele depuse la dosar) au depus contestaţie. 44 de contestaţii au fost respinse. Între cele două admise se regăseşte Fundaţia „Sergiu Celibidache“, partener strategic al ICR pe 2013. Deci, o fundaţie care deja primeşte bani dintr-un fond, intră în următoarea etapă de selecţie în cadrul altui concurs organizat de aceeaşi instituţie.
De ce? Degeaba, ne spune Institutul Cultural Român, în esenţa dulce a limbii de lemn cu care ne-a obişnuit: „ICR nu a acordat, ci doar a alocat o sumă de bani Fundaţiei «Sergiu Celibidache» pentru unul din proiectele ei. Până în acest moment, Fundaţia nu a intrat în posesia sumei. ICR nu putea interzice Fundaţiei să participe la concursul de proiecte cu finanţare nerambursabilă, dar, în conformitate cu dispoziţiile legale, ICR nu poate susţine financiar acelaşi proiect al Fundaţiei de două ori (atât prin concursul de cofinanţare, cât şi în cadrul parteneriatului strategic).”
În concluzie, Fundaţia „Sergiu Celibidache“, neştiind că primeşte deja 22.500 de lei, a aplicat conştiincios la concursul public, în marea confuzie generală care pluteşte asupra unui anumit birou din fosta casă a industriaşului Malaxa de pe Aleea Alexandru. Acelaşi birou în care sunt formulate „comunicatele“ acide şi nefireşti din partea unei instituţii culturale.
Andrei Marga, alba-neagra cu juristul
Amuzant a fost momentul în care „preşedintele“, cum este numit cu teamă în glas pe holurile ICR, a ieşit public şi a calmat apele spunând că se pot depune actele lipsă până la data limită a contestaţiilor şi că totul e o „alarmă falsă”. „S-a dat o listă de eligibili, cei care nu sunt pe listă au fost invitaţi să-şi completeze actele, se cer nişte acte de natura extraselor de cont, de natura altor finanţări, a co-finanţărilor şi nu altceva“, declara Andrei Marga.
A fost contrazis rapid, însă doar cu circuit închis, de către jurist: nu se mai pot face completări de fond la dosar. Adică, dacă lipseşte orice fel de declaraţie financiară, recursul devine inutil. Semn că domnul Marga are toate bunele intenţii din lume, doar că nu prea ştie ce-are în propria ogradă. De unde şi procentul 95% de contestaţii respinse.
În birou la ICR
În ceea ce priveşte problema pe care Ideo Ideis a întâmpinat-o, lucrurile depăşesc gravitatea unor deficienţe de comunicare, atât interne cât şi externe, cu publicul, cu partenerii şi cu presa. Aici vorbim deja de amatorism cronic.
Alex Ion şi Andreea Borţun, directorii festivalului încă de pe vremea când erau la pubertate (la propriu, Alex avea 18 ani şi Andreea 15), spun că s-au săturat de toată faza cu ICR. Au ajuns joi, 4 aprilie, până în biroul directorului Direcţiei Generale de Promovare a Creaţiei - iată, ce nume vechi! - Iacob Florea. S-au zbătut atât doar pentru că instituţia nu şi-a motivat decizia de a declara proiectul neeligibil nici în prima fază, nici după soluţionarea contestaţiilor. Practic, nu le-a dat nimeni nici un fel de explicaţie, oficială sau nu. Nici pe mail, nici prin fax, nici în căsuţa poştală.
Asta deşi în comunicatele date pe site susţineau că „motivele respingerii fiecărei contestaţii au fost prezentate detaliat ȋn termen legal, distinct pentru fiecare petiţionar ȋn parte si comunicate prin e-mail, fax sau poştă cu confirmare de primire.“ Lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat.
După două ceasuri trecute de la ora de întâlnire fixată, domnul Florea a ajuns în sediu cu „motivarea“ la purtător:
Lipseşte orice argument. Iacob Florea le-a explicat lui Alex şi Andreei, că „ceea ce intuieşte el că s-a întâmplat“ este că în scrisoarea de intenţie care dovedeşte că există o finanţare de 25% a proiectului din partea Primăriei Alexandria nu este trecută suma explicit. După o săptămână de la soluţionarea contestaţiilor, directorul responsabil în această chestiune e nevoit să intuiască. Excelent!
Iată documentul original. În stânga-jos, puteţi admira suma în conţinutul ei explicit.
În răspunsul pe care l-am primit astăzi, 5 aprilie, de la Biroul de Presă al ICR, în legătură cu Festivalul Ideo Ideis, se precizează în felul următor: „Contestaţia Festivalului de Teatru Ideo Ideis din Alexandria a fost respinsă, conform precizărilor comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor, deoarece scrisoarea de intenţie din partea partenerului, inclusă în dosar, nu conţinea în mod explicit suma susţinerii financiare. În conformitate cu prevederile regulamentului şi a legislaţiei în vigoare, comisia a constatat că aceasta este o condiţie de fond ce nu putea fi completată ulterior depunerii actelor pentru concurs.“ Ceea ce nici nu era nevoie, de vreme ce în document este trecută explicit suma de 80.000 de lei.
AFCN îl bate pe ICR
În plus, Ideo Ideis a primit deja undă verde pentru o finanţare din partea AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) într-un concurs de proiecte finanţate nerambursabil, cu un regulament identic, formulat după prevederile aceloraşi legi: în baza dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, la AFCN, acelaşi dosar e blindat, la ICR e interpretabil. Mai ales că, dacă e să ne luăm după aceleaşi comunicate de presă, adevărate obiecte de studiu pentru cercetătorii propagandei comuniste, contestaţiile au fost rezolvate prin vot. Nu-mi imaginez ce e de votat într-o chestiune ce ţine strict de aspecte tehnice.
Ca să nu mai vorbim de alte detalii care dau în vileag abrambureala instituţionalizată. De exemplu, lista cu membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor, o ştiţi, cea cu votul de mai sus, nu a fost făcută publică nici până azi. Apoi, motivele pentru care au fost respinse proiectele sunt un mister pentru marele public. În multe cazuri, nici cei care au aplicat nu ştiu cu ce au greşit. Pentru că nu li s-a spus. Măcar să ştie pentru la anu' să nu facă la fel.
În concluzie, nu pot decât să-mi exprim şi eu, la rândul meu, dezamăgirea în legătură cu starea jalnică în care a decăzut o instituţie văzută mai ieri drept un prinţ. Ce-i drept, de modă veche în aparenţă, miop şi cu papion, dar civilizat în relaţia cu partenerii, cu publicul şi în general cu tot ceea ce înseamnă cultură.
Se încarcă comentariile...
