„Cum vă place”, de William Shakespeare: Un exerciţiu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cândva, către sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (A.I.C.T.) organiza un colocviu a cărui intenţie declarată era aceea de a formula un răspuns la întrebarea dacă mai este sau nu Shakespeare contemporanul nostru. Aşa cum susţinea într-o carte adesea citată, o carte-cult, apărută la Varşovia în 1961, celebrul Jan Kott.

Răspunsurile formulate au fost de o diversitate extremă. Cei mai mulţi participanţi la dezbateri au opinat că marele dramaturg îşi arată contemporaneitatea nu oricând şi nu întotdeauna la fel de pregnant. După părerea lui John Elsom, cel ce a reunit actele colocviului într-o carte căreia i-a asigurat şi o foarte bună prefaţă, şi o remarcabilă coerenţă (cf. Mai este Shakespeare contemporanul nostru?, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994), mai înţelept şi mai productiv decât să aproximezi cuantumul de contemporaneitate al uneia sau alteia dintre piesele shakespeariene ori chiar a întregii literaturi dramatice scrisă de marele Will într-un moment sau altul, e să observi două lucruri. În primul rând că “faptul că piesele lui Shakespeare sunt jucate pe scară mai mare şi mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg, în viaţă sau decedat, este el însuşi un fenomen la fel de surprinzător ca ideea că ar putea fi contemporanul nostru”. În al doilea rând că “Shakespeare este un scriitor elastic. El poate fi un întins în mai multe direcţii înainte de a se rupe”.

Calitatea de gumilastic a literaturii dramatice shakespeariene a făcut ca ea să fie supraevaluată şi suprasolicitată scenic din perspectivă ideologică. Chiar şi atunci când nu a fost vorba despre înscenarea marilor tragedii istorice ale dramaturgului, spectacolele montate pe textele sale, mai cu seamă în fostele ţări comuniste, au conţinut adesea teme şi suprateme de extracţie politică. Tocmai pe aceasta a mizat şi s-a fundamentat în Estul european mişcarea “Shakespeare, contemporanul nostru”. Şi în Occident, cartea lui Jan Kott a avut şi succes, şi urmări. Numai că urmările au fost predominant estetice. Deşi nici acolo contotaţiile politice nu au fost eliminate cu desăvârşire.

Spectacolul, mai corect spus după decât cu piesa Cum vă place montat de Peter Uray (el e cel ce semnează regia, coregrafia şi selecţia muzicală) la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca demonstrează încă o dată cât de elastic e Shakespeare. Sau mai exact cât de multă elasticitate stilistică îngăduie scrierile sale. Piesa, comparată de un discipol al lui Jan Kott pe nume Andrzej Žurovski cu o baladă medievală ori cu o piramidă, calificată de acelaşi exeget (cf. Citindu-l pe Shakespeare, Fundaţia Culturală “Camil Petrescu” & Revista Teatrul azi, Bucureşti, 2010) drept “o construcţie măiastră de vase comunicante” în care “temele puse în discuţie se întrepătrund şi izbucnesc pe rând, provocate de celelalte teme ” prilejuieşte un spectacol de teatru fizic. Domeniu în care Peter Uray e expert, el arătându-se ca atare spectatorului din România în alte montări a căror dramaturgie era inspirată de scrierile marelui scriitor englez înfăptuite la M Studió din Sfântu Gheorghe.

image

Spectacolul clujean e departe de a fi unul perfect. Deşi de data aceasta Peter Uray e mai “vorbăreţ” ca niciodată, în sensul că dramaturgul montării, Sándor L. István, a făcut astfel încât auzim mult mai multe replici decât în Hamlet, de pildă, povestea mi se pare mult mai ceţoasă, mai greu de înţeles decât în alte dăţi, îndeosebi de acei spectatori ce nu au citit înainte textul. Poate şi fiindcă opoziţia dintre cele două spaţii, cel al realităţii apăsătoare de la curtea lui Frederic Uzurpatorul şi cel al poeziei, al utopiei din grădina Ardenilor, nu e suficient de pregnant precizată. Deşi există personaje, apariţii, interpreţi al căror rost e acela de a face trimiteri la un univers concentraţionar. Mă gândesc la acei oameni în negru, oameni în uniformă (decoruri şi costume: Adriana Grand) pe care, de pildă Mihail Sebastian în Cum am devenit huligan, îi percepea ca atare.

image

Aşa cum l-am receptat eu în seara premierei, Cum vă place la Naţionalul-clujean e mai curând un spectacol experiment, o încercare de laborator, un fel de atelier de mişcare decât un act estetic cu adevărat împlinit. Cum vă place rămâne la faza de exerciţiu fără îndoială util pentru dezvoltarea expresivităţii corporale, pentru stimularea capacităţii de a vorbi prin gest, prin relaţie fizică a tinerilor componenţi ai trupei clujene, dar care mai fi avut nevoie să mai dospească spre a se ajunge la desăvârşire. Nu încape îndoială că Miron Maxim e bun în Orlando. Că Matei Rotaru e expresiv, simpatic, comic în Tocilă. Că Cristian Grosu e profund devotat rolului Charles şi îşi dă sufletul pe scenă ca totul să iasă bine. Că Sânziana Tarcea (Celia) luptă din răsputeri spre a ţine pasul cu Györgyakab Enikö, interpreta Rosalindei, care are avantajul de a mai fi colaborat cu Uray Peter şi a cărei experienţă în domeniul teatrului fizic se vede de la o poştă. Că Miriam Cuibus şi Irina Wintze chiar ştiu ce înseamnă graţia gestului. Că Anca Hanu şi Mihail Onaca sunt savuroşi în cuplul Phebe- Silvius, deşi savoarea interpretului lui Silvius se pierde când îl auzi cum vorbeşte, atunci când rolul nu îi mai cere doar să se alinte. Orice poate fi contestat în acest spectacol, numai eforturile depuse pentru realizarea lui, eforturi vizibile şi în evoluţiile celorlaltor interpreţi. E vorba despre Radu Lărgeanu, Cătălin Filip, Mădălina Ciotea, Cătălin Codreanu, Cristian Rigman, Diana Buluga, Flavia Giurgiu, Angelica Nicoară, Patricia Brad, Alexandra Tarce.

La fel de neîndoielnic e însă şi că ceva nu merge chiar cum ar fi trebuit să meargă, că ceva nu se leagă. Nu exclud însă defel, şi nu doar pentru că am nevoie de o încheiere în ton optimist a acestei cronici, ca lucrurile să se amelioreze în reprezentaţiile viitoare.


Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- CUM VĂ PLACE de William Shakespeare;

Traducerea: Virgil Teodorescu;

Dramaturgia: Sándor I. István;

Consultant artistic: Roxana Croitoru;

Decorul şi costumele: Adriana Grand;

Cu: Radu Lărgeanu, Györgyjakab Enikö, Miron Maxim, Sânziana Tarţa, Matei Rotaru, Cătălin Filip, Cristian Grosu, Mădălina Ciotea, Cătălin Codreanu, Cristian Rigman, Anca Hanu, Mihail Onaca, Diana Buluga, Irina Wintze, Flavia Giurgiu, Miriam Cuibus,Angelica Nicoară, Patricia Brad, Alexandra Tarce;

Data premierei: 11 martie 2014   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite