Două spectacole în regia lui Vlad Cristache

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

Comentez azi două spectacole- unul ceva mai vechi, altul cum nu se poate mai recent- semnate de Vlad Cristache. Una dintre cele mai proeminente voci ale tinerei generaţii de directori de scenă, un regizor intens preocupată de modernizarea valorării poveştii în teatru.

1.Rafinamentul romanţioşilor

captura

Premiera absolută a Romanţioşilor a avut loc la data de 21 mai 1894 pe scena Comediei Francezei. Era prima piesă de teatru scrisă de Edmond Rostand care, până la acea dată, se ilustrase în calitate de poet.

Indubitabil a fost vorba despre un succes, consemnat ca atare de critică. Iată, de pildă, Jules Lemaître observa că ideea lui Rostand nu e nouă, însă execuţia e superioară, subliniind deopotrivă subtilul aliaj dintre comic şi liric. Mai toţi comentatorii au observat că piesa aminteşte de cele ale lui Régnard, Théodore de Banville şi, îndeosebi, de A quoi pensent les jeunes fiiles a lui Alfred de Musset.

Scrierea lui Rostand revine periodic, foarte adesea cu succes, în repertoriile contemporane. Mai toată lumea îşi aminteşte de superbul spectacol realizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ de Vlad Massaci, aflat pe atunci la ora debutului, şi cred că avem destule indicii să spunem că, peste ani, tot la fel vor sta lucrurile cu montarea înfăptuită de Vlad Cristache la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.

Prima preocupare a lui Vlad Cristache este aceea de a favoriza povestea. Adică, de a o expune cu maximă claritate. Aşa se face că unii dintre spectatori îşi reamintesc, alţii află pentru întâia oară ce li se întâmplă tinerilor îndrăgostiţi Sylvette şi Percinet. Care, romanţioşi din cale afară şi mari cititori de Shakespeare se imaginează reîncarnări a lui Romeo şi a Julietei sale. Adică tineri care trebuie să învingă rivalitatea şi prejudecăţile bătrânilor şi ciufuţilor lor taţi, Bergamin şi Pasquinot. Atâta doar că aceştia nu au făcut decât să joace teatru, să ridice un zid prin care să marcheze doar de ochii lumii o pretinsă stare de beligeranţă tocmai spre a le da impresia tinerilor din cale afară de romantici că nimeni şi nimic nu îi obligă să le îndeplinească planul căsătoriei. Cei doi părinţi au recurs la serviciile lui Straforel, actor şi maestru de ceremonii deopotrivă, în ale cărui sarcini cade creşterea gradului de romanţiozitate al poveştii.

Acesta trebuie să regizeze o tentativă de răpire a lui Sylvette, să le dea tuturor impresia caracterului eroic al lui Percinet, a vitejiei sale fără seamăn. Lucrarea izbuteşte perfect, toată lumea se pregăteşte de nuntă, însă, pe neaşteptate, totul se complică fiindcă romanţioşii află că totul nu a fost decât o făcătură. Urmează criza pe care o soluţionează inventivitatea, talentul dramatic şi interesele pecuniare ale aceluiaşi Straforel.

Cel de-a doilea obiectiv al tânărului regizor Vlad Cristache a fost ca, recurgând la formula teatrului în teatru, să deseneze un spectacol cu peniţă cât se poate de subţire şi cu atent dozată ironie fină. Să potenţeze momentele comice, să ia distanţe la vedere faţă de excesul de romantism al protagoniştilor, să glumească rafinat şi cu măsură pe seama romantismului livresc şi de împrumut al celor doi tineri, să obţină tot ceea ce se putea obţine, fără a sări calul şi fără a trimite lucrurile în derizoriu, din ridicolul şi grotescul temperat, simpatic al lui Bergamin şi Pasquinot. Mai exact, să facă un spectacol care să te trimită cu gândul la o istorioară ce se consumă cândva, în secolul al XIX lea, convocând pentru aceasta arsenalul teatral specific veacului nostru. Să împace versul clasic cu scenotehnica zilelor noastre. Să ne reamintească de vaporoasele picturi ale lui Antoine Watteau pe care le invocă textul, lăsându-ne permanent senzaţia că suntem spectatorii unui spectacol care s-a jucat cândva, în secolul al XIX lea.

Imagine indisponibilă

Pentru aceasta, regizorul şi-a aflat multiplii  aliaţi de nădejde. Muzica lui Rameau, decorul şi costumele create de Mădălina Niculae şi Andreea Tecla cu care, de altfel a mai colaborat la spectacolul R.U.R. de la Secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca”, şi, desigur, jocul actoricesc. Acesta din urmă bine controlat, păstrând în fiecare moment dreapta măsură. Pe care o regăsim în tot ceea ce fac pe scenă, în apariţiile lor din sală şi din loji Blanca Dobă (Sylvette) şi Ştefan Mihai (Percinet), care au prospeţimea şi inocenţei vârstei împrumutate fără restituire tinerilor ieşiţi din condeiul lui Edmond Rostand, Andrei Runcanu (un foarte simpatic, vesel, omniprezent şi calculat, atent la buzunarul propriu Straforel), şi Petrişor Stan (Bergamin) şi Pasquinot (Mihai Dinvale). Şi cum nu se poate poveste de amor, aventuri şi nuntă fără servitori rolul acestora este jucat aşa cum se cuvine de Gogu Prega (Blaise) şi de balerinii Valentin Dobrilă şi Vlad Sandu.

Teatrul “Alexandru Davila” din Piteşti- ROMANŢIOŞII de Edmond Rostand; Regia artistică: Vlad Cristache; Scenografia: Mădălina Niculae şi Andreea Tecla; Cu: Blanca Dobă (Sylvette), Ştefan Mihai (Percinet), Andrei Runcanu (Straforel),Petrişor Stan (Bergamin), Mihai Dinvale (Pasquinot), Gogu Preda (Blaise) şi Valentin Dobrita, Vlad Sandu (Balerini); Data reprezentaţiei: 11 noiembrie 2018

2. Suflete înnegurate

În urmă cu foarte puţin timp, atunci când am văzut şi, mai apoi, am scris despre spectacolul cu piesa The Night Alive, montat de Cristi Juncu la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, preluam cu oarecare reticenţă informaţia că autorul textului, Conor McPherson, ar fi cel mai important dramaturg irlandez contemporan.

Iată că acum, când sunt în situaţia de a scrie despre spectacolul cu piesa Regina frumuseţii din Leenane, producţie a Teatrului „Jean Bart” din Tulcea, revăzut cu ocazia  Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio şi de Forme Noi  de la Piteşti, mi-am recitit cronicile dedicate montărilor anterioare ale piesei. Cea din 2008 de la acelaşi Teatru din Ploieşti, altminteri un foarte frumos spectacol semnat de Andreea Vulpe, şi cea din 2013, de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara.

captura

Graţie site-ului Regizor caut piesă am recitit şi ceea ce am scris despre spectacolele cu piesele Omul-pernă, pus în scenă în anul 2005, la Teatrul „Maria Filotti” din Braila şi Billy schiopul, atât în versiunea lui Vlad Massaci de la Teatrul „Nottara” cât şi în cea a lui Szabó K. István de la Brăila. Şi, surpriză !, aproape în toate preluam informaţia că Martin McDonagh ar fi, în pofida tinereţii lui (e născut în anul 1979 în Anglia din părinţi irlandezi), cel mai jucat dramaturg irlandez contemporan. Aşadar, încă o dovadă cât de relativ poate fi adesea superlativul relativ.

Regina frumuseţii din Leenane reprezintă scrierea de debut a lui Martn McDonagh. Pentru ea a primit premiul Evening Standard. Piesa păstrează referinţe la relaţia antagonică dintre Irlanda şi Marea Britanie, dar şi despre caracterul complet neprietenos al peisajului şi geografic, şi uman din ţara în care s-au născut părinţii dramaturgului. Răceala spaţiilor şi-a pus amprenta asupra felului de a fi al oamenilor. Singuri, însinguraţi, trişti, adesea împăcaţi cu propria lor soartă, cu izolarea proprie. Aceasta până în clipa în care se insinuează un moment de criză. Aşa cum este acela dintre Maureen, femeia de 40 de ani, condamnată să trăiască alături de bătrâna, dificila, egoista ei mamă. Căreia, altminteri, îi seamănă întru totul.

Îndrăgostindu-se aproape nebuneşte de Pato Dooley, Maureen se răzbună prin gestul suprem al crimei pe mama care din egoism şi din dorinţa de a nu rămâne singură ori spre a evita posibilitatea de a-şi petrece ultimii ani ai vieţii într-un azil,  i-a ascuns scrisoarea prin intermediul căreia posibilulul ei logodnic, unica şansă de salvare, o invită să îl însoţească în America.

Spectacolul semnat şi regizoral, şi scenografic de Vlad Cristache este unul al unui profesionist în stare pură. Care de această dată nu se dedă prestidigitaţiilor regizorale, ştie că misiunea lui constă în prezentarea cât mai sigură, mai limpede, mai coerentă a poveştii, în favorizarea clarităţii acesteia,  şi în coordonarea adecvată a jocului actorilor. Misiune îndeplinită.

captura

Dominată autoritar de Liliana Ghiţă care evoluează cu totul remarcabil în rolul mamei, distribuţia este una pe care o scocotesc a fi echilibrată. Cu un joc de relaţie fără hiatusuri. Cu actori bine aleşi. Cu o Maureen căreia Irina Naum îi subliniază fără exagerări toate vulnerabilităţile, cu un Pato căruia Cristi Naum îi marchează cum se cuvine condiţia de băiat bun, cu un Ray a cărui tinereţe în care se regăsesc şi indiferenţa, şi insolenţa personajului sunt foarte bine surprinse de Ştefan Mihai. Şi cu o ilustraţie muzicală selectată cu gust şi eficient de acelaşi Vlad  Cristache care completează aşa cum se cuvine vorbele, acţiunile şi stările sufleteşti ale personajelor.

Teatrul “Jean Bart” din Tulcea –REGINA FRUMUSEŢII DIN LEENANE de Martin McDonagh; Regia şi scenografia: Vlad Cristache; Cu: Liliana Ghiţă (Mama), Irina Naum (Maureen), Ştefan Mihai (Ray),Cristi Naum (Pato Dooley); Data reprezentaţiei: 4 noiembrie 2018; Fotocredit: Andrei Runcanu (Roamnţioşii) şi Remus Toderici (Regina frumuseţii din Leenane)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite