Drumul înapoi spre teatru al actorului Jeremy Irons

Pe 7 aprilie, la Wyndham’s Theater, a avut loc ultima reprezentaţie din acest sezon a spectacolului „Long Day’s Journey into Night“/ „Lungul drum al zilei către noapte“,  în care Jeremy Irons a fost cap de afiş.

În regia lui Richard Eyre, spectacolul de la Teatrul Wyndham’s „Long Day’s Journey into Night“, reprezentat între 27 ianuarie şi 7 aprilie la Londra, este de factură clasică. Jocul actorilor este bazat exclusiv pe accentuarea relaţiilor psihologice dintre ei, iar costumele  sunt semnate de Rob Howell.

În decembrie anul trecut, actorul Jeremy Irons a fost omagiat în cadrul Festivalului European de Teatru, pentru „performanţa de a migra de la teatru la film“. Seducător, cu o voce inconfundabilă, Jeremy Irons (69 de ani) a fost îndelung aplaudat la Premiile Europene de Teatru, supranumite şi Oscarurile Teatrului, care s-au desfăşurat între 12 şi 17 decembrie 2017 la Roma.

„Am vrut să mă las, la un moment dat, şi de teatru, şi de film, şi de televiziune. Am renovat un castel. Am avut nevoie de o perioadă de linişte, alături de familie. M-am întors însă pe platouri, pentru că mi-au lipsit. Iar acum mi-e dor de teatru. Las filmul pentru câteva luni pentru a mă dedica exclusiv rolului principal masculine din «Long Day’s Journey into Night», în care voi juca alături de minunata actriţă Lesley Manville“, a declarat actorul britanic.

Sub sunet de sirenă

„Lungul drum al zilei către noapte“ e titlul piesei ce surprinde momente din viaţa unei familii americane la începutul secolului al XX-lea, în 1912. Acţiunea se petrece pe parcursul unei singure zile, de dimineaţă până la miezul nopţii. Acţiunea se desfăşoară în casa familiei Tyrone, într-un orăşel aflat la malul oceanului.

Familia Tyrone e alcătuită din James Tyrone (Jeremy Irons), un actor de 65 de ani, Mary Tyrone (Lessley Manville), soţia lui, casnică, încercând să renunţe la morfină, şi doi fii: Jamie (Rory Keenan) de 33 de ani, un actor  alcoolic, şi Edmund (Mattew Beard) de 23 de ani, tuberculos. Al treilea fiu, Eugen, murise la vârsta de 2 ani, după o infecţie cu pojar.

„Lungul drum al zilei către noapte“ de: Eugene O'Neill. Fiii sunt interpretaţi de Matthew Beard, şi Rory Keenan

Pentru piesa „Long Day’s Journey into Night“/ „Lungul drum al zilei către noapte“,  dramaturgului american Eugene O’Neill (1888-1953), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936, i s-a acordat în 1957 Premiul Pulitzer post-mortem.

„Personajul meu, James Tyrone, ştie cum merg lucrurile în casa lui. Zgârcenia l-a costat sănătatea soţiei, l-a costat, probabil, şi moartea lui Eugen şi îl va costa şi moartea primului fiu, Edmund. E o dramă ce se întâmplă în familia Tyronilor, care îşi are rădăcinile în slăbiciunile fiecăruia, în ezitările şi minciunile fiecărui membru al familiei. Niciunul nu e sincer“, a spus Jeremy Irons despre personajul său, după ultimul spectacol, la o întâlnire cu fanii care îl aşteptau entuziasmaţi. 

„James, personajul meu, trăieşte mereu cu frica zilei de mâine şi a bătrâneţilor sărăcăcioase. E un Arpagon care strânge tot ce îi cade în mână, e zgârcit şi investeşte totul în pământ. Încerc să găsesc scuze personajului meu“, a glumit Jeremy Irons.  „Nu vor mai fi spectacole acum, pentru că mă reîntorc pe platourile de filmare. Poate vom juca din toamnă un alt sezon cu acest spectacol, încă nu am stabilit“, le-a spus Irons fanilor săi.

În spectacol, Mary (Lesley Manville), soţia personajului interpretat de Jeremy Irons, de-abia a revenit de la clinica de dezintoxicare şi-a reluat vechiul obicei de a „bântui“ camerele în căutarea liniştii şi a unui refugiu. Deşi Jeromy Irons este cap de afiş, Manville străluceşte, de fapt, în spectacol, impresionând prin capacitatea ei cameleonică de a trece, cu delicateţe, de la o stare la alta. Suavă şi puternică, în acelaşi timp, actriţa joacă cu eleganţă şi aristocraţie, impresionând prin statura, clasa şi rafinamentul extraordinare. 

Fantomele trecutului care bântuie prezentul

Spectacolul se concentrează asupra unei familii disfuncţionale, care încearcă să facă faţă unor emoţii ambivalente, create de grave probleme familiale între care: dependenţa de droguri, degradarea morală, spaimă şi vini ascunse adânc şi boli care le ameninţă însăşi viaţa.

Subiectul tragic al piesei constă în faptul că inocenţa nu poate fi recâştigată; fiecare personaj nu va fi lipsit de povara durerii şi a vinovăţiei nici în pragul morţii.

Dialogurile sunt dense: prea mult adevăr pentru o singură noapte. Lumina e reaprinsă odată cu apariţia „fantomei“. Mary intră târându-şi rochia pe care o pierduse în „podul amintirilor şi obsesiilor“. Se lasă cu totul pradă morfinei şi demonilor trecutului. Se ascunde după un paravan, cântă la pian, iar măştile cad rând pe rând... Trăgând rochia după ea, din cameră în cameră, eroina se cufundă în amintiri, înţelegând că distrugerea familiei a survenit din conflicte susţinute de minciuni şi prefăcătorie.

O`Neill a scris piesa, inspirat de dramele din propria familie, pentru a se elibera pe sine de amintiri chinuitoare, de reproşurile trecute. Drama acestei familii ţine de neiertare şi neuitare. 

La O`Neill, dramele se ascund în spatele unui pahar cu whisky  prea plin – imaginea lui Jeremy Irons, în capot, cu un pahar de whisky în mână, rămâne memorabilă. La fel, şi tremurăturile nervoase de degete ale personajului Mary, dar şi imaginea rochiei ei de mireasă din „mansardă“, precum şi grimasele bolnăvicioase ale fiilor.

„Nu poţi să nu uiţi cu adevărat dacă nu ierţi. Dacă îţi aminteşti înseamnă că nu ai iertat şi nu ai dat la o parte“… , a punctat Jeromy Irons. 

Katharine Hepburn, nominalizată la Oscar

Adaptată în 1962 pentru marele ecran, în regia lui Sidney Lumet. versiunea autobiografică a vieţii zbuciumate de familie a lui Eugene O’Neill este transpusă pe peliculă de mari actori.  Actriţa Katharine Hepburn (foto) este cea care o interpretează pe Mary Tyrone, mama scriitorului, o femeie însingurată, devastată de dependenţa de narcotice şi speriată de o lume căreia nu îi poate face faţă. Ralph Richardson este James Tyrone, tatăl care cade pradă alcoolului după ce realizează că nu mai este un actor celebru, iar Jason Robards apare în rolul fratelui mai mare, un inadaptat care este şi instabil emoţional. Viaţa agitată a acestei familii este reflectată de fiul cel mic, care este sensibil şi visează să ajungă scriitor. Pelicula regizată de Sidney Lumet i-a adus lui Katharine Hepburn o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

Mary, un rol memorabil al Valeriei Seciu

Pe 7 martie 1998 a avut loc la Teatrul Nottara din Bucureşti premiera unuia dintre cele mai importante spectacole din istoria postdecembristă a instituţiei: „Lungul drum al zilei către noapte“ de Eugene O’Neill, în regia lui Alexandru Dabija şi în scenografia lui Dragoş Buhagiar.

Rolul principal feminin îi revenea, într-un tur de forţă de trei ore, actriţei Valeria Seciu (foto),pe care după anul 2000 publicul avea s-o vadă pe scenă din ce în ce mai rar. Nominalizată, graţie creaţiei sale hipnotice, la Premiul Uniter pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, Valeria Seciu oferea spectatorilor o performanţă artistică fără egal pe scena bucureşteană.

A fost un rol de mare încărcătură emoţională, pe care şi-l construia cu toată forţa fragilităţii ei, alături de actorul Ştefan Sileanu, căruia îi revenea o partitură de mare dificultate. Actriţa a fost de-a lungul anilor, Arkadina, Cordelia şi multe alte eroine celebre, iar acest rol îi oferea o continuitate în această galerie a unor mari roluri din dramaturgia universală.

Rolurile de referinţă ale  lui Jeromy Irons

FOTO: Florin Ghioca

Jeromy Irons a debutat pe Broadway în 1984, în piesa „The Real Thing“, care i-a adus un premiu Tony. Primul său rol major din cinematografie a fost cel din drama romantică „Logodnica locotenentul francez“ (1981), pentru care a primit prima nominalizare la premiile BAFTA.

După o serie de apariţii convingătoare în lungmetrajele „Moonlighting“ (1982), „Betrayal“ (1983) şi „The Mission“ (1986), actorul britanic a devenit celebru pe plan internaţional odată cu rolul din thrillerul psihologic „ Dead Ringers“/ Inseparabilii“ (1988), regizat de David Cronenberg. În 1990, Jeremy Irons a făcut din nou un rol mare, jucând în „Reversal of Fortune“/ „Misterul familiei Von Bullow“,  fiind recompensat cu o serie de premii importante, inclusive cu Oscar. Printre celelalte filme importante în care a jucat se numără „Casa Spiritelor“ (1993), „Regele Leu“ (1994), „Greu de ucis 3“ (1995), „Lolita“ (1997), „Neguţătorul din Veneţia“ (2004), „Julia“ (2004) şi „Appaloosa“ (2008). În 2006, Jeremy Irons a jucat alături de Helen Mirren în miniseria, produsă şi difuzată de HBO, „Elizabeth I“, pentru care a fost recompensat cu al doilea Glob de Aur şi un premiu Emmy. Actorul britanic a putut fi admirat şi în serialul de televiziune „Georgia O'Keeffe“, lansat în 2009. El a jucat şi în serialul „The Borgias“/ „Familia Borgia“, în care interpretează rolul Rodrigo Borgia, patriarhul celebrei şi controversatei familii Borgia. „Într-un serial de televiziune te simţi mai rege când joci un rege, e tronul mai mare decât pe o scenă de teatru“,  a glumit actorul, la Londra.

Pentru rolul din „Reversal of Fortune“, Irons a primit in 1990 Premiul Oscar si Globul de Aur pentru Cel mai bun actor. În 1994, Irons a creat vocea lui Scar pentru producţia Disney „The Lion King“. Au urmat filmul de acţiune „Die Hard With A Vengeance“, unde a jucat alături de Bruce Willis, apoi filmul lui Bernardo Bertolucci „Stealing Beauty“, având-o ca partenera pe Liv Tyler. Printre cele mai recente filme ale lui Irons se numără: „Chinese Box“ şi „Man In The Iron Mask” /„Omul cu mască de fier“, unde a jucat alături de Gerard Depardieu, Leonardo DiCaprio şi John Malkovich.