FOTO Despre laşitate şi supraveghere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pusă pe hârtie cu ceva timp înainte de 1989, încă pe vremea în care se afla încă în România, „Spectatorul condamnat la moarte“ se dovedeşte la vreo 30 de ani de la scriere şi la o distanţă de 22 de ani de la premiera românească petrecută, dacă nu mă înşel, în 1992 la Teatrul Naţional din Cluj, o piesă de mare actualitate.

O actualitate a cărei sursă ar putea fi identificată, cred, în îmbelşugatul semantism al textului. Şi asta fiindcă „Spectatorul condamnat la moarte“ poate fi socotită deopotrivă o piesă despre condiţia existenţială a omului contemporan, o reflecţie în limbaj dramaturgic despre justiţie şi, mai ales, despre falsa justiţie, o scriere despre laşitate, abandon şi mimetism social, un eseu scenic despre depersonalizare, o curajoasă surprindere a lanţului de închisori ale gândirii din România comunistă. Tot la fel cum „Spectatorul condamnat la moarte“ e o piesă despre omniprezenţa supravegherii. Asta pe de-o parte. Dar „Spectatorul condamnat la moarte“ mai e, datorită structurii sale multietajate, „o meditaţie gravă...asupra raporturilor dintre ficţiune şi realitate“ sau despre „sublim şi derizoriu“, aşa după cum aprecia unul dintre cei mai avizaţi comentatori ai premierei ieşene (cf. Ştefan Oprea- „Chipuri şi măşti“, Editura Cronica, 1996).

image

Scenă din „Spectatorul condamnat la moarte“, de Matei Vişniec, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Nicu Cherciu)

Un alt comentator, semnatar al prefeţei la volumul „Groapa din tavan“, publicat de Cartea Românească în anul 2000 şi reeditat în 2007, nimeni altul decât Valentin Silvestru califica piesa lui Vişniec drept „o clovnadă“, o „metaforă a unei judecăţi ce se săvârşeşte, de astă dată, cu un aparat judiciar formal, acuzându-se însă drept crime gesturile cele mai banale“.

image

Scenă din „Spectatorul condamnat la moarte“, de Matei Vişniec, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Nicu Cherciu)

Avem, atât în text cât şi în spectacolul montat de Răzvan Mureşan la Teatrul Naţional din Cluj, în noul spaţiu de la Club Art, un Judecător (Miron Maxim), un acuzator (Cristian Grosu), un avocat al apărării ce refuză să îşi mânjească mâinile apărând un vinovat evident, declarat de la început ca atare în absenţa oricărei dovezi, fapt comun în perioada în care Vişniec îşi scria piesa (Ionuţ Caras) şi, desigur, un grefier (Patricia Brad), cu comportamente de sergent major, de individ asexuat, înrolat şi integrat unui sistem militarizat riguros reglat, rinocerizat (fapt întărit de costumul ales de scenograful Tudor Lucanu), un Sergent (Silvius Iorga). Iar cum toată acţiunea se petrece într-un teatru, cei chemaţi să depună mărturie despre vinovăţia unui om a cărui culpă constă numai şi numai în dorinţa inocentă de a vedea un spectacol şi în acţiunea de-a fi plătit pentru aceasta un bilet, martorii adică, sunt din lumea specifică ori asociată histrioniei. De la personalul auxiliar al unui Teatru, aşa cum sunt Femeia care rupe biletele (Diana Buluga), Fetişcana de la garderobă (Alexandra Tarce), Femeia de la bufet (Ileana Negru), Fotograful (Radu Lărgeanu) la Autorul textului. Acesta (jucat tot de Radu Lărgeanu) apare agresat, împachetat în pansamente, poartă un costum murdar, însângerat, asemănător unei cămăşi de forţă. E lipsit de dreptul de a scoate măcar un singur cuvânt.

image

Scenă din „Spectatorul condamnat la moarte“, de Matei Vişniec, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Nicu Cherciu)

Răzvan Mureşan a mai completat umanitatea debilă, de gumilastic, fără coloană vertebrală, care se înhamă în acuzarea fără rost şi fără motiv a unui anonim, doar pentru că aşa i se cere şi ajunge să o facă cu o anume voluptate sadică, printr-un Regizor în ale cărui replici a procedat la parodierea gândurilor unor directori de scenă români de primă mână, de la Andrei Şerban la Mihai Măniuţiu. Personajul respectiv, aferat, cu poză, în realitate inconsistent şi cvasi- fanfaron e jucat de Matei Rotaru.

Cu sau fără respectiva adăugire, parţial discutabilă, spectacolul se insinuează ca o parodie pirandelliană, cu un ritm frenetic. E caracterizat printr-o creşterea adecvată, atent programată, gradată a ritmului în cauză. În răstimpul cât durează reprezentaţia, accentul pus pe ceea ce acelaşi Valentin Silvestru numea „amănuntologia rizibilă“, o „amănuntologie“ ajunge să pară încă şi mai apăsată, dar şi mai apăsătoare în spectacolul în cauză datorită utilizării riguroase, fără excese a unei tehnologii de ultimă generaţie. Tot atâtea calităţi, deloc minore, ale montării.

image

Scenă din „Spectatorul condamnat la moarte“, de Matei Vişniec, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Nicu Cherciu)

Nu au fost eliminate, din păcate, în totalitate anumite dilatări şi redundanţe, dar şi finalurile multiple ce ţin până la urmă de specificul scriiturii „primului Matei Vişniec“, aşa cum era dramaturgul în anii în care a conceput „Spectatorul condamnat la moarte“. Dar jocul actoricesc e bun, concentrat, fapt cu atât mai demn de a fi salutat câtă vreme distribuţia e asigurată preponderent de echipa tânără a Naţionalului clujean. O echipă aflată într-un cert proces de consolidare, de trecere către statutul de trupă, fapt ce nu anulează defel calităţile individuale ale vârfurilor ce o compun. Răzvan Mureşan a lucrat, de altfel, cu aceste vârfuri, s-a bucurat de încrederea lor. A avut în jurul lui actori ce au dorit să joace, care au intrat în spectacol mai degrabă ca urmare a unei voinţe liber exprimate decât drept efect al unui „ordin de serviciu“, fapt ce l-a obligat pe regizor. Iar reuşita de acum, confirmare a încrederii ce i-a fost acordată şi reafirmată în mod public, într-un colocviu din 2008 de la sediul UNITER, de un confrate titrat ajuns între timp directorul instituţiei ‒ l-am numit pe Mihai Măniuţiu, îl obligă şi pe mai departe pe tânărul artist. 


Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE de Matei Vişniec;

Regia: Răzvan Mureşan;

Scenografia: Tudor Lucanu;

Cu: Miron Maxim, Cristian Grosu, Ionuţ Caras, Patricia Brad, Diana Buluga, Alexandra Tarce, Ileana Negru, Radu Lărgeanu, Matei Rotaru, Ileana Negru, Silvius Iorga;

Data premierei: 21 decembrie 2013
.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite