Interviurile FNT. Teatru pe fast forward, cu Virginia Mirea şi Andreea Vulpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virginia Mirea are rolul unei adolescente în "Kimberly"
Virginia Mirea are rolul unei adolescente în "Kimberly"

Cum este viaţa pe repede-nainte a unei fete de 16 ani care arată de 60? Kimberly ştie, în spetacolul cu acelaşi titlu de David Lindsay-Abaire, tradus şi regizat de Andreea Vulpe, prezentat în Festivalul Naţional de Teatru.

Urmăreşte emisiunea pe adevărul.ro

„Kimberly” de David Lindsay-Abaire montat de Andreea Vulpe la Sala Studio a  Teatrului de Comedie este un asemenea spectacol care te face să zâmbeşti amar şi la câteva zile bune după vizionare. Acest episod din viaţa unei fete de 16 ani care arată de 60 şi şi trăieşte cu frică, poate, ultimele zile şi încearcă să împace pe toată lumea, să meargă mai departe încă o zi şi să viseze la excursii şi la prima iubire are toate ingredientele pentru a-ţi intra la suflet.

Andreea Vulpe împreună cu Cristina Milea care semnează scenografia au reuşită să aducă pe scenă o lume şi o atmosferă. Un decor pe cât de funcţional, pe atât de sugstiv, creat cu inventivitate, dă ritm scenelor care se succed în ritmul rotaţiilor ca de glob pământesc ale unei maşini albastre în care se ascund casa şi viaţa familiei Akimbo. O scenografie cu suflet care devine personaj într-o înlănţuire de evenimente ce îşi văd de viaţa lor subtil susţinută de o regie fără ostentaţii care pune actorul pe primul loc şi îl înconjoară de acţiuni care să îi fie de folos.

Kimberly de David Lindsay-Abaire
Traducerea Andreea Vulpe
Regia: Andreea Vulpe
Scenografia: Cristina Milea

Distribuţia:
Virginia Mirea – Kimberly
Mihaela Teleoacă – Debra Watts
Vlad Bîrzanu – Jeff
Laura Creţ – Pettie
Ioan Coman – Buddy

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite