O biruinţă şi un câştig
0
Component de bază al trupei lui Carlo Goldoni, socotit de acesta, dar şi de publicul vremii, interpretul ideal al personajului Pantalone, bun cunoscător al diverselor feluri de teatru comic care ba se completau, ba se contraziceau, ba chiar au ajuns să se plaseze în raporturi de adversitate într-o perioadă de profunde modificări ale conceptului însuşi de literatură dramatică,
a gramaticii spectacolului teatral, Antonio Mattiuzzi (zis) Collalto a fost martorul zămislirii uneia dintre capodoperele maestrului său, „Doi gemeni veneţieni“.
Probabil a şi jucat în spectacolul prilejuit de aceasta.
La 27 de ani de la premieră, Collalto şi-a propus să rescrie textul goldonian, dar nu oricum. Pare-se că a făcut mai multe încercări, modificarea esenţială adusă de forma finală fiind aceea că numărul gemenilor veneţieni ajunşi la Paris a crescut la trei. De unde şi o sporire a întâmplărilor şi confuziilor provocate ori ale căror victime devine tripleta cu pricina. De unde creşterea gradului de comicitate a partiturii. Care, fără doar şi poate, e net mai ofertantă, în mod clar superioară originalului goldonian. Căci numai astfel se explică de ce, îndată după ce marele regizor David Esrig a tradus-o şi a făcut-o celebră în România graţie unui spectacol extrem de important nu doar pentru palmaresul său personal, pentru cel al protagonistului, marele actor, Marin Moraru, ci şi pentru cel al teatrului românesc postbelic în genere, preferinţa s-a îndreptat înspre piesa lui Collalto. Care e mai bogată în savuroase situaţii comice, în travestiuri şi qui-pro-quo-uri, cu un mai mare rafinament al comicului. Care oferă roluri generoase nu doar interpretului rolului titular, ci şi celorlaltor interpreţi. Care cu toţii trebuie să fie actori comici de mâna întâi, antrenaţi în gen, profesionişti ai acestuia. Lucru nu tocmai din cale afară de uşor. De aici, probabil faptul că piesa e mai rar montată decât ar fi cazul.
Revenită în ţară şi în teatrul românesc după o absenţă destul de îndelungată şi revenită nu oricum, ci printr-un remarcabil spectacol montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (Cel care închide noaptea), regizoarea Nona Ciobanu şi-a pregătit o foarte bună reîntoarcere şi la Teatrul Mic. Acolo unde, în vremea directoratului regretatului Dan Micu, şi-a început cariera şi unde şi-a dovedit abilităţile pentru comedie, în memoria mea persistând şi azi încântătorul spectacol cu Dragostea celor trei portocale.
De data aceasta, Nona Ciorbanu a optat pentru Trei gemeni veneţieni. Aceasta pentru că la Teatrul din Sărindar a găsit actorii care puteau alcătui o distribuţie aproape ideală. Căci în spectacolul ei, extrem de bine gândit, dimensionat şi paginat remarcabil, fără burţi şi fără timpi morţi, deschizând abil de nenumărate ori uşi şi sertăraşe comice (decorul gândit de Iulian Bălţăţescu e structurat în principal ca o succesiune de uşi care se închid şi se deschid, operaţia fiind de fiecare dată aducătoare de noi situaţii comice) e important nu doar Cristian Iacob, excelentul interpret al gemenilor veneţieni despărţiţi ce se regăsesc la Paris, ci şi ceilalţi performeri. E vorba despre Constantin Florescu, un Arlecchino trecut de prima tinereţe, dar cât se poate de vioi, despre Simona Mihăescu, o hangiţă cu farmec şi sex appeal, despre Avram Birău, un Geronte ridicol prin esenţa lui, nu numai graţie dimensiunilor sale mai mult decât consistente şi despre Radu Zetu, interpretul defel în travesti al unei Angélique, de un sex cam incert, dar şi al Băiatului de la Han. Mai greu de spus e de ce a optat regizoarea pentru soluţia bărbatului-fetiţă în prima situaţie menţionată mai sus.
Spectacolul, care fără doar şi poate va mai câştiga în forţă şi impact comic pe măsură ce se va roda, oferă două plăcute surprize la capitolul interpretare. Prima, care nu e tocmai o surpriză neaşteptată având în vedere „antecedentele” actriţei, e reprezentată de felul remarcabil în care Oana Albu interpretează cele două personaje ce i-au fost încredinţate. Pe Eleonora, nevasta veşnic „obosită” a încă şi mai „obositului” Zanetto Marinarul, dar şi pe Scapin, valetul aceluiaşi. Marea surpriză e oferită de spectaculoasa, excepţionala revenire pe scenă, în calitatea de actor, a lui Iulian Bălţăţescu, interpret al Comisarului, al Poliţistului pregătit să opereze oricând arestări (costumul său e numai una dintre reuşitele Doinei Levintza) şi al Grefierului.
Revenirea la matcă este, fără doar şi poate, o biruinţă a Nonei Ciobanu. Dar şi un câştig considerabil pentru Teatrul Mic.
Teatrul Mic din Bucureşti- TREI GEMENI VENEŢIENI de Antonio Mattiuzzi Collalto;
Traducerea: David Esrig;
Regia, adaptarea şi ilustraţia muzicală: Nona Ciobanu;
Decor şi light design: Iulian Bălţăţescu;
Costume: Doina Levinţa;
Cu: Cristian Iacob, Constantin Florescu, Simona Mihăescu, Oana Albu, Radu Zetu, Avram Birău, Iulian Bălţăţescu;
Data reprezentaţiei: 17 octombrie 2015
Se încarcă comentariile...
