Oare cum se face că...?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Cristina Gânj
FOTO Cristina Gânj

Oare cum se face că un copil care încă nu a trecut de vârsta claselor primare să ajungă să sufere de ceva ce se cheamă alienare?

Cum e posibil ca acesta să se simtă iremediabil singur, chiar dacă are doi părinţi în viaţă? Părinţi care, printre alte multe defecte, le au şi pe acelea că nu se pot trezi de dimineaţă, că se dovedesc irevocabil incapabili să îşi trimită la timp copilul la şcoală, aşa încât acesta a ajuns să fie terorizat de realitatea că a început să acumuleze absenţe.

Cum se face că aceloraşi părinţi li se pare cum nu se poate mai firesc să nu îşi aştepte copilul care se întoarce de la şcoală cu ceva de mâncare, cu o masă caldă şi îl trimit să îşi încălzească singur, la cuptorul de microunde, o conservă de mazăre? Cum de se întâmplă ca atunci când acelaşi băiat din clasele primare doreşte să ia ceva de mâncare din frigider în respectivul electrocasnic „de folosinţă îndelungată“ să nu se găsească nimic comestibil? Doar nenumărate sticle de bere pe care le devoră tatăl care a ajuns să se trezească doar pentru asta.


FOTO Cristina Gânj

Albina din capul meu FOTO Cristina Gânj

Oare cum se poate ca învăţătoarea copilului despre care a fost vorba în paragrafele anterioare ale însemnărilor mele care, până în acest moment, nu prea seamănă ori nu seamănă chiar deloc cu o cronică de teatru, să nu observe că lucrurile nu sunt tocmai ok cu acesta? Cum este oare îngăduit nu de reguli, ci de ceea ce până mai ieri se numea, simplu, omenie, umanitate, ca învăţătoare cu pricina să îl certe indiferentă, să îi pună absenţele în catalog şi apoi să înceapă să vorbească cu glas mieros despre o floare? Cum se face ca acelaşi copil sau poate altul să se simtă izolat în clasă, să nu comunice cu nici un coleg, să se afle cu toţii într-o „stare de beligeranţă“? Ori ca beligeranţa să se manifeste chiar şi cu aceia care par preocupaţi de aceleaşi lucruri şi fiinţe? Unele de-a dreptul fragile, aşa cum este, de pildă, o albină. Albină care a ajuns să îi ia cu asalt capul. Şi care este pe lângă tabletă alternativa la singurătate. Întâlnirea imaginară cu Regina Albinelor, singura care îşi află vremea să îi spună copilului nostru că este deosebit este cea care îl pregăteşte pentru ultimul level. Reuşita încercare de zbor.


FOTO Cristina Gânj

Albina din capul meu FOTO Cristina Gânj

Cam despre asta este vorba în piesa Albina din capul meu a germanului Roland Schimmelpfennig, tradusă de Elise Wilk şi montată de Theodor-Cristian Popescu într-un spectacol având în distribuţie trei actriţe - Roxana Marian, Loredana Dascălu şi Georgiana Ghergu - la trupa „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Piesa aparţine categoriei teatrului post-dramatic şi, şi aici, aşa cum au stat lucrurile şi în Noaptea arabă, dacă îmi aduc bine aminte prima dintre scrierile lui Schimmelpfennig care a ajus pe o scenă românească, acţiunea este verbalizată. Ni se adresează trei voci care relatează, care ne vorbesc cu emoţie despre o experienţă de intrarea în viaţă. Relatarea lor este completată de decorul miniatural, aşezat pe o masă lungă, decor conceput de Mihai Păcurar. Care adaugă obiectelor cu pricina un bogat videomapping. Înfrăţirea dintre miniatural şi tehnologie.

Teatrul Naţional din Târgu Mureş - Compania „Liviu Rebreanu“ - ALBINA DIN CAPUL MEU de Roland Schimmelpfennig; Traducerea: Elise Wilk; Regia: Theodor-Cristian Popescu; Scenografia: Mihai Păcurar; Light design: Lucian Moga; Cu Roxana Marian, Loredana Dascălu şi Georgiana Ghergu; Data reprezentaţiei: 14 decembrie 2018

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite