Oscarurile teatrului se acordă la Roma. Isabelle Huppert şi Jeremy Irons vor fi prezenţi, în weekend, la Premiile Europene de Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeromy Irons este prezent în acest weekend la Roma
Jeromy Irons este prezent în acest weekend la Roma

Susanne Kennedy, Jernej Lorenci, Yael Ronen, Alessandro Sciarroni, Kirill Serebrenikov şi Theatre NO99 sunt laureaţii din 2017 ai Premiilor Europa pentru Teatru. Astfel, artişti şi teatre din toate zonele lumii sunt distinşi la aceste premii supranumite şi Oscarurile Teatrului, care se desfăşoară anul acesta la Roma. Isabelle Huppert şi Jeremy Irons vor fi prezenţi în weekend în programul Festivalului.

Editia a XIV-a a „Europe Prize Theatrical Realities/Premiul Europa Realităţi Teatrale“ are loc la Roma, în perioada 12-17 decembrie. Ceremonia este integrată în manifestarile de sărbatorire a celor 60 de ani care au trecut de la semnarea Tratatului de la Roma si G7, iar în acest context a devenit un program special al Ministerului Culturii şi al preşedintelui Republicii Italiene.

Marţi, la Teatrul Argentina din Roma, s-au acordat Premiile Naţionale ale Criticii Italiene, după care a fost reprezentat Re Lear, în regia lui Giorgio Barberio Corsetti, producţie a Teatrului din Roma. Miercuri seară, în acelaşi teatru, s-a jucat No 43 – Filth, în regia lui Ene-Liis Semper şi a lui Tiit Ojasoo, spectacol de la Theatre NO99, premiat în Festival. Untitled_I will be there when you die,  in regia lui Alessandro Sciarroni, a fost reprezentat joi seară. Vineri, în festival, va fi prezentat  spectacolul Hamletmachine, dupa Heiner Muller, in regia lui Bob Wilson. Sâmbătă dimineaţă va fi o întâlnire cu Jeremy Irons, iar seara va fi reprezentat spectacolul Virgin Suicides, in regia lui Susanne Kennedy. Duminică dimineaţă va fi o întâlnire cu Isabelle Huppert, moderată de George Banu, iar duminică seară va fi prezentat spectacolul Ashes to Ashes de Harold Pinter cu Isabelle Huppert şi Jeremy Irons. Cei doi artişti sunt omagiaţi la Roma pentru "performanţa de a migra de la teatru la film".
 

image

Isabelle Huppert va lectura din Guy de Maupassant

Înfiinţat în 1986 ca proiect pilot al Comisiei Europene şi acordat prima dată în 1987, Premiul Europa pentru Teatru este, în general, conferit artiştilor şi instituţiilor teatrale, care, prin activitatea lor, au contribuit la o înţelegere mutuală mai bună între naţiuni. Parlamentul European şi Consiliul European au inclus acest Premiu în cadrul instituţiilor ce prezintă 'un interes cultural european'.

'O caracteristică importantă a Premiului Europa pentru Teatru este deschiderea către toate formele de spectacol,.În ultima perioadă, un aspect important al Premiului Europa a fost această deschidere prin care sunt luate în considerare toate aspectele implicate în construcţia unui spectacol. Începând cu a treia ediţie a Premiului Europa, din 1986, cu premiul oferit lui Anatoly Vassiliev, s-a născut Premiul Europa pentru teatru aşa cum este azi, juriul decizând că premiile ar trebui să reprezinte confruntarea între diversele forme de teatru european. De asemenea, important a fost ca Premiul Europa să se concentreze şi pe regiuni mai mici de pe continent, ce pot avea o perspectivă interesantă asupra teatrului, cum este cazul, în acest an, al companiilor de teatru premiate din Germania şi Marea Britanie. O altă caracteristică importantă a Premiului Europa pentru teatru este că nu e doar o celebrare a celor premiaţi, dar este şi un cadru monografic de explorare teatrală în care se cunoaşte opera laureaţilor. Astfel, se cunoaşte partea creativă a spectacolelor', a explicat Alessandro Martinez, secretarul general al Premiului Europa pentru Teatru.

Într-un articol din Suplimentul de cultură, criticul Oltiţa Cîntec, care scrie si pe blogurile Adevarul, a făcut un istoric al evenimentului: "Istoria „Europe Theatre Prize/Premiul Europa pentru Teatru“ a inceput in 1987, ca proiect-pilot al Comisiei Europene. La vremea aceea, presedinte al forului era Jacques Delors, iar comisar pentru Cultura, Carlo Ripa di Meana. Melina Mercouri, cea care a lansat si incurajat circuitul capitalelor culturale europene, a susti­nut acordarea Pre­miului, sub patronajul ei acordandu-se la prima editie (in 1987, lui Arianne Mnouchkine si Théatre du Soleil). Un sprijin substantial si constant a venit si dinspre Jack Lang, fost ministru al Culturii in Franta, in prezent presedintele Asociatiei care gestioneaza deliberarile si acordarea.

Dupa numai trei ani de la prima editie, in 1990, Premiul Europa pentru Teatru si-a adaugat un confrate, Premiul „Europe Prize Theatrical Realities/Premiul Europa pentru Realitati Teatrale“, vizand initiativele innoitoare din campul teatral. Competitia a cunoscut extensii, caci mediul artelor spectacolului a primit-o foarte bine, ca pe o modalitate de a reliefa personalitati inovatoare ale creatiei scenice. Astfel incat, din 2002, „Europe Theatre Prize“ a fost recunoscut de Parlamentul European si de Consiliul European ca „organizatie de interes cultural european“, emblema devenind o recunoastere a rezonan­­telor crescande pe care le-a obti­nut intr-un timp scurt, in perimetrul artistic al continentului.
 
„Europe Prize Theatrical Realities/Premiul Europa Realitati Teatrale“ isi concentreaza atentia asupra „interdisciplinaritatii, integrarii si cooperarii dintre teatru si alte arte“, cum se precizeaza in regulamentul de acordare. Distinctia „tinteste si incurajeaza ten­dinte si initiative teatrale europene, in toate formele, articularile si expresiile, privind, de asemenea, muzica si dansul ca variante de expresie ale teatralitatii“. Ceea ce urmareste Premiul „Europa Realitati Teatrale“ este sublinierea calitatilor surprinzatoare ale unei opere, valoarea unui creator, el putand fi acordat unei companii, unui artist, unui ansamblu, ca „o oportunitate pentru intalnirea si confruntarea diferitelor moduri de expresie ale teatrului european“. Pe langa „caracterul inovativ si originalitatea operei“, unul dintre criterii, nu definitoriu, dar luat in calcul, este si varietatea geografică.
 
Juriul care decide atribuirea Premiului ia în considerare o baza de consultare foarte largă, apelând la un consiliu extins alcătuit din membri ai Uniunii Teatrelor Europene, Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, Institutului International de Teatru al UNESCO, Asociatiei Festivalurilor Europene si ai Europa: Uniunea Scolilor si Academiilor de Teatru, fosti laureati, fosti membri ai juriilor, reprezentanti ai unor festivaluri europene de prim rang, critici de la cele mai importante publicatii. In ideea unei acoperiri cat mai cuprin­zatoare a ceea ce se petrece mai nou si mai interesant pe scena continentala, fiecare expert solicitat sa faca nominalizari are drep­tul sa propuna sase artisti sau companii, toate nominalizarile fiind confidentiale.

Pana acum, au fost premiati ar­tisti si organizatii din Belgia, Cehia, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Islanda, Lituania, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Spania, Suedia, Ungaria. Prin­tre ei se afla Anatoli Vassiliev, Eimuntas Nekrotius, Cristoph Marthaler, Simon McBurney, Royal Court Theatre, Alvis Hermanis, Thomas Ostermeier, Romeo Castellucci, Rimini Protokol, Sasha Waltz, Kristof Warlikowski, Pipo Delbono, Rodrigo Garcia, Joel Pommerat etc.

Ceremonia de la editia a XIII-a a fost gazduita de Festivalul Shakespeare de la Craiova (2016). Abia anul trecut, i-a revenit lui Silviu Purcarete un Premiu special din partea prese­dintelui Juriului, criticul de teatru George Banu, si a institutiilor organizatoare ale evenimentului". ( Datul în spectacol, România şi Premiul Europa pentru Teatru, de Oltiţa Cântec, Suplimentul de Cultură, iunie, 2017)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite