Râsul amar din „Văduva veselă“. Andrei Şerban vizionar, despre o Românie dinainte de alegeri: „Am ajuns masa de manevră a unor golănaşi închipuiţi“

Ana Maria Donose, în rolul Văduvei vesele, la Opera Naţională Bucureşti  FOTOGRAFII: Paul Buciuta/Marea dragoste

"Văduva veselă", în regia lui Andrei Şerban, a avut patru noi reprezentaţii la Opera Naţională Bucureşti, între 1 şi 4 decembrie. Prin includerea în libret a unor texte adaptate după Radu Paraschivescu şi Andrei Pleşu, regizorul ne pune în faţă o oglindă sarcastică a planului politic actual. Prima reprezentaţie din această serie de patru spectacole, ca o ironie, s-a jucat de Ziua Naţională.

Din motive obiective, nu am ajuns, în septembrie, la primele reprezentaţii jucate în Bucureşti cu spectacolul "Văduva veselă", montat de Andrei Şerban,  la Opera Naţională din Bucureşti (ONB), în coproducţie cu Opera Naţională din Iaşi. Am intrat doar la un spectacol-repetiţie la primul act. Şi, atunci, mi s-a părut puţin forţată dramatugia adaptată după libretul original de Vicktor Léon şi Léo Stein, cu inserţii de Radu Paraschivescu şi Andrei Pleşu referitoare la contextul actual politic. Nu am gustat prea mult glumiţele faţă de guvernul tehnocrat, nici măcar cele faţă de Ministerul Culturii. Poate, atunci, mai credeam în acesta sau încă doream să mai am iluzii în ceea ce priveşte acest guvern. Primul act văzut pe 4 septembrie, cu Amelia Antoniu în rolul principal al Hannei Glavary, "Văduva veselă", nu m-a convins.

Am citit ulterior cronicile. În cele mai multe, Andrei Şerban şi Opera Naţională Bucureşti erau atacaţi aprioric, în contextul scandalului imens de la ONB de anul acesta. Nici urmă de obiectivitate. Fiecare tabară folosea acest spectacol ca pe un nou prilej de atac într-o parte sau alta.  

Premiera operetei, compusă de Franz Lehár,a avut loc la  Viena pe 30 decembrie 1905, sub titlul „Die lustige Witwe”.

Joi, 1 Decembrie, de Ziua Naţională, m-am dus să văd primul spectacol cu "Văduva veselă" din noua serie de reprezentaţii de la Opera Naţională Bucureşti. De astă dată, a fost o bună mişcare de marketing programarea spectacolelor la Bucureşti de Ziua Naţională şi înainte de alegeri. Elementele dramaturgice incluse de Andrei Şerban, cu referire la contextul politic, sunt cu atât mai actuale. Steguleţele fluturate pe scenă, toate ironiile la parodia politică sunt o oglindire teribilă a realităţii din jurul nostru.

Am revenit şi vineri seară să văd şi a doua distribuţie, cu Corul Operei Naţionale Române Iaşi şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijate de Ciprian Teodoraşcu."Văduva veselă" durează acum mai puţin de patru ore, cu tot cu cele două pauze în cadrul celor trei acte: Petrecere la Ambasadă, Petrecere la Vila Glavary şi Petrecere la Maxim. Scena turnantă, în concepţia Ankăi Lupeş, este rotativă, iar în faţa primelor rânduri a fost înălţată o balustradă, lateral şi în continuarea scenei, pe care artiştii performează. Corul şi baletul apar, în diverse momente, multe de cabaret, şi pe culoarele sălii.

Joi seară, am văzut-o pe Ana Maria Donose în rolul "Văduvei vesele, în prima distribuţie. O soprană sigură pe ea, cu o voce extraordinară, de o coloratură timbrală şi o profunzime deosebite. Spectacolul este deja rodat, cu un ritm foarte bun, interpreţii sunt dezinvolţi pe scenă, Corpul de Balet de la Iaşi (cu grizetele, momentele de can-can) condus graţios şi perfect stăpânit de coregrafia Andreei Gavriliu sunt de o expresivitate aparte, în costumele extravagante, dar elegante, semnate de Anka Lupeş. În rolul lui Danilo a fost Tiberius Simu, mai puţin "macho man" şi "latin lover", şi cu o voce de mai mică amplititudine decât cea a lui Adrian Mărcan (Opera Braşov), care impresionează în iubitul "Văduvei vesele", în cea de-a doua distribuţie. 

Petrecerea de la Vila Glavary, din actul al doilea, în care interpreţii apar în costume de baie, femeile în deux-piece, iar bărbaţii acoperiţi peste slip cu prosoape albe, poate face ţăndări prejudecăţile. Andrei Şerban sparge tipare în continuare, un spectator chiar a huiduit, pe 1 Decembrie, şi a ieşit, revoltat, din sală, alături de consoartă. Însă scenele nu sunt kitsch, nici gratuite, aşa cum au spus unele voci critice. În contextul referirilor la toată impostura din jur, la relaţiile adulterine, la înşelatul ca mod de viaţă, judecăţile amare ale femeilor, respectiv, ale bărbaţilor îţi aduc zâmbetul pe buze. Dragostea, sexul, gelozia sunt apanajele unor cupluri, în care dincolo de toată superficialitatea, există momente de o mare sensibilitate şi tandreţe. Recunoştem aciditatea remarcilor culese de Radu Paraschivescu, dar şi umanitatea şi umorul cald din ironiile lui Andrei Pleşu. Şi, da, de ce să nu vedem pe scena Operei Naţionale Bucureşti femei frumoase în costume de baie şi bărbaţi în slip, mai ales că, în actul al doilea, e vorba, în libret, de o petrecere la o vilă, ce în adaptarea lui Andrei Şerban are o "piscină care face pielea divină"?

"Pe de o parte, inepţiile şi aberaţiile puse în spaţiul public de tot felul de categorii sociale, incluzând politicieni, neveste de politicieni, oameni de afaceri, fucţionari publici, sportivi, personalităţi TV etc., culese de primul, pe de alta pamfletele celui de-al doilea, care împreună realizează o radiografie fidelă a lumii în care trăm, au devenit materia primă a dialogurilor nostre (n.r.- Andrei Şerban şi Daniela Dima).

E un contrast între povestea de dragoste a personajelor principale şi mediul în care are loc, dintre derapajele şi promiscuitatea unei lumi care a încremenit într-o confuzie josnică şi iresponsabil-Veselă, lipsită de ideal, şi nevoia de un alt orizont al celor doi îndrăgostiţi, care, deşi s-au pierdut unul pe altul şi chiar pe sine, se regăsesc pentru că nu au încetat căutarea", spune Andrei Şerban, care a mai montat spectacolul, înainte, la Viena şi Cardiff.

Scenele sunt jucate, rostite sau cântate, în diverse limbi, engleză, germană, franceză, română. "Comentariul, în diverse chei comice, e un ingredient nelipsit din improvizaţiile actorilor-cântăreţi. Privirea sarcastică sau dulce-ironică asupra relaţiilor umane derizorii sau meschine, determinate de circumstanţe sociale, politice, economice şi morale ale vremii, e contrabalansată de eternul vis romantic. Valsul e întotdeauna salvator, deschide uşa spre vis, valsul îi ia şi îi poartă pe sus pe îndrăgostiţi de pe scenă şi, odată cu e, ne ia pe sus pe noi toţi şi ne face să uităm pentru câteva clipe de aspectele din cotidian pline de platitudini şi mizerii umane. Emoţie, tandreţe, surâs, naivitate- ce schimbare neaşteptată: de la cinism şi negativitate, când ironia amară şi sarcasmul negru păreau fără remediu, la tot ce e pozitiv, speranţă! Un amestec paradoxal de idilă şi parodie, de melodramă şi satiră, de sexualitate şi puritate, de prozaic şi lirism", îşi explică Andrei Şerban viziunea.

Imagini de la spectacolul „Văduva veselă“

Avem de toate în spectacol: ducatul Pontevedro, şi el imaginar în libretul original, a devenit regatul Moldrosovia, ţară „nici destul de estică, nici destul de vestică”, dar „falimentară”, condusă de Regele Nichitauc al XIII-lea, „a nu se confunda cu un fost primar”. De altfel, tabloul regelui Nichitauc tronează în scenografia primului act.

Mai avem bătute moldrosovene, corectitudine politică, curvăsărie generală, un extravagant club Maxim (cu o scenografie inspirată cu uşi-picioare desfăcute, în ciorapi cu picăţele, unde totul se petrece cu teama atentatelor), balerine care preferă să nu mănânce ca să îşi pună silicoane şi să îşi cumpere pantofi. Grizetele susţin unele momente cu totul emoţionante, atunci când spun că au burţile goale, dar nu au sufletul gol, chiar dacă unele uită cine mai sunt sau poartă numai o singură pereche de chiloţi...de "foarte bună calitate".

Pretenţia Moldrosoviei este să fie respectată de tot mapamondul, nu lipsesc nici lecţiile de democraţie, agenţii infiltraţi, mesajele "top secret", generalii cu înclinaţii homosexuale, microfoanele ascunse în baie.

Cântarea Moldrosoviei de la piscină, replici de genul "am ajuns masa de manevra a unor golănaşi închipuţi", "golul pluteşte in aer", referirile la o Antena 5 sau citate naţionaliste dintr-un personaj de genul Puricovschi care-l parodiază pe Dan Puric, cu lecţiile sale fundamentaliste cu iz patriotard.
"Sunt o femeie cinstită" scrie pe evantai - iată avem spălarea oricarui trecut dubios pentru politică. Soprana Marta Sandu (Opera Naţională Bucureşti), în rolul lui Valencienne, este dezinvoltă şi o joacă foarte bine pe fosta grizetă ajunsă acum o doamnă ambasadoare cinstită.

Impresionează soprana Ana Maria Donose în aria Hannei (cântecul Viljei) din actul al doilea, spre deosebire de Amelia Antoniu, din a doua distribuţie, care rămâne crispată şi are mai puţin stil. 

Danilo, interpretat de Adrian Mărcan (foto), în rol de prinţ, dar şi de depravat înecat în vin pe mesele de la Maxim, o ridică însă pe Amelia Antoniu după tonalităţile lui expresive.

Avem,aşasar, în prima distribuţie, o Ana Maria Donose care îl ajută pe Tiberius Simu (Danilo), în cea de-a doua distribuţie acest lucru întâmplându-se în sens invers. M-aş duce să văd pentru a treia oară "Văduva veselă" a lui Andrei Şerban, dacă aş avea şansa să-i văd pe Ana Maria Donose (Hanna) şi pe Adrian Mărcan (Danilo), împreună, în distribuţie.

Da, deranjează puţin, folosirea lavalierelor, aspect de care s-au legat toţi criticii, însă a fost alegerea regizorului, probabil, pentru a fi auzite scenele vorbite în tot peisajul eclectic al dramaturgiei.

Am lăsat la urmă să vorbesc despre Claudiu Bleonţ (foto),care face un rol de zile mari, Njegus, maestru de ceremonii, bufon, în frac, în chiloţi sau în adidaşi verzi. El îşi păstrează însă, în orice ipostază, umanitatea şi zâmbetul cald. Ploaia de zăpadă albă din final, în care el refuză aplauzele, cerând tăcere până la lasarea cortinei, pe o scenă rămasă goală, cu o lumină albastră topită incadescent, în fundal, este de o frumuseţe tuburătoare. 

Şi-l recunoaştem aici pe Andrei Şerban. Şi-i recunoaştem tăcerile, alături de puterea covârşitoare a tot ce face, peste toate controversele sale.