Superbe, cutremurătoare amalgamuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ace şi Opium”, montarea realizată de Robert Lepage(născut în 1957) la Compania „Ex Machina” din Québec (în colaborare cu Théâtre du Trident, Canadian Stage din Toronto,Théâtre du Nouveau Monde din Montréal, Adélaide Festival, iar lista colaboratorilor este mult mai lungă), înseamnă ceea ce se cheamă un „spectacol de patrimoniu”.

Ace şi Opium a fost, este una dintre primele producţii ale Companiei Ex Machina, creată de Lepage în anul 1994. Unele referinţe documentare vorbesc chiar despre anul 1991, Montarea a fost revizuită şi împrospătată în anul 2013, între timp actorul Marc Labreche, interpretul rolului Robert, i-a cedat locul lui Olivier Normand şi, având în vedere numeroasele invitaţii de participare ce sosesc încă de la prestigioase festivaluri internaţionale, festivaluri care, adesea, şi-au asumat condiţia de co-producători, se pare că va avea pe mai departe viaţă.

Despre Ace şi Opium se poate vorbi în mai multe feluri. Fireşte, cel mai simplu ar fi să caracterizăm montarea drept o mare şi importantă victorie a tehnologiei şi a scenotehnicii în spectacolul de teatru. Aici, în acest spectacol, a fost folosit întâia oară cubul magic creat de scenograful Carl Fillon. Cub care a făcut furori şi a trezit atâtea curiozităţi ale profesioniştilor scenografiei şi nu numai toamna trecută, atunci când spectacolul cu Hamlet, regizat de acelaşi Lepage la Teatrul Naţiunilor din Moscova, a avut cinstea de a deschide ediţia din anul 2017 a Festivalului Naţional de Teatru. E vorba despre acel cub-minune (émerveillé, cum ar spune francezii), cub cu trei laturi lipsă, cub-deschis care devine, rând pe rând, exact spaţiul dorit de regizor. Mai întâi sală de tratamente în care îl vedem pe Robert străpuns cu 625 de ace pe toate cele 12 meridiane ale corpului. Atâta doar că acupunctura vindecă totul numai suferinţa sufletească nu. Cabinetul unui psihanalist. Avionul în care, în 1949, după ce a fost la New York spre a-şi lansa filmul L’Aigle a deux tetes, Jean Cocteau a scris celebra Scrisoare către americani în care, între altele, făcea elogiul opiului. Cameră de hotel parizian ieftin (La Louisiane), acolo unde au stat Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir, atunci când primul a definitivat La Nausée, dar şi partizana existenţialismului Juliette Gréco, în vremea amorului ei nebun şi tragic cu trompetistul Miles Davis.

Imagine indisponibilă

Altminteri, o iubire binecuvântată, stimulată din cine ştie ce motive de alunecosul părinte al existenţialismului. Şi, în fine, mai aproape de zilele noastre, adică în 1989, şi mai sus-menţionatul Robert. Un actor canadian care vine la Paris spre a citi comentariul unui film realizat în coproducţie despre iubirea dintre Gréco şi Miles Davis. Acelaşi Miles Davis care a improvizat în 1958 muzica pentru filmul Ascensor spre eşafod al, pe atunci, tânărului regizor Louis Malle, pe care îl vedem într-o seamă de inserturi video. Ele şi altele asemenea fac din Ace şi Opium o producţie de factură post-modernă. Mai este cubul cubul cu pricina locul în care se consumă suferinţa din dragoste a lui Miles Davis, suferinţă încercată a fi facă uitată graţie recursului la nenumărate doze de opium. Dar şi locul suferinţei tânărului Robert. Cubul ar fi spaţiul care ar permite o nouă cădere în greşeală de apreciere critică. Adică să numeşti Ace şi Opium, după modelul criticilor americani obtuzi cu care Jean Cocteau nu a ezitat să se răfuiască Jean Cocteau o acrobaţie. Făcută, sfidând toată legile gravitaţiei, de actorul Olivier Normand şi de trompetistul Wellesley Robertson III.

Imagine indisponibilă

Numai că Ace şi Opium este mult mai mult decât o victorie a tehnologiei de ultimă oră care pare a fi cucerit definitiv teritoriul teatrului, confiscându-i ori luându-i cîteodată drept tribut emoţia, Marele merit al lui Robert Lepage, chiar mai mare decât cel din Hamlet, este că aici emoţia este vie. Palpită, ţipă, urlă, doare, macină, distruge. Chiar şi în acele zone ale spectacolului care, aparent, mizează preponderent pe ironie.

Se îmbină extraordinar, fără cusur, în scenariul conceput de Lepage textul ieşit nu doar din propria lui minte, din raţiunea de mare creator de teatru, ci zămislit în principal din imensa-i suferinţă (Ace şi Opium este ceea ce se cheamă un spectacol-confesiune), cu cel aparent provocator-emfatic al lui Cocteau. Vocea tinerească a lui Robert cu aceea de un retorism vetust, dintr-o peliculă de odinioară, a autorului Părinţilor teribili. Nu, lui Robert Lepage nu putea să-i scape detaliul că Jean Cocteau este autorul celebrei La voix humaine. Muzica lui Miles Davis, secvenţele filmate, privirea enigmatică a lui Jeanne Moreau plimbându-se singură în noapte, apăsările dintr-o sală de aşteptare, tumultul marilor oraşe, al aeroporturilor plecărilor spre nicăieri, sufocările stupizeniilor cotidiene, conversaţiile telefonice inepte, melodiile lui Juliette Gréco. Şi, mai presus de toate, excepţionalele performanţe artistice  ale lui Olivier Normand şi Wellesley Robertson III.

Imagine indisponibilă

Superbe, cutremurătoare amalgamuri.  

Compania „Ex Machina” din Québec - ACE ŞI OPIUM; Text de Robert Lepage; Traducerea în limba engleză: Jenny Montgomery; Regia: Robert Lepage; Asistent regie: Norman Bissonnette; Scenografia :Carl Filion; Muzică şi sunet: Carl Fillion; Designer recuzită: Claudia Gendreau; Muzică şi sunet: Jean-Sébastien Côté; Lumini: Bruno Matte; Designer costume: François Saint-Aubin; Designer imagini: Lionel Arnould; Cu: Olivier Normand, Wellesley Robertson III; Data reprezentaţiei: 5 mai 2018

Imagine indisponibilă
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite