Tartuffe şi interesul public
0
Critica literară - indiferent că este vorba despre cea „tradiţională” zisă şi „universitară” ori despre „noua critică”, aceea care în primele decenii ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea lua cu asalt redutele până atunci cvasi-sacrosancte ale secolului al XVII-lea francez - recunoscuse construcţia scenică desăvârşită, scenicitatea ireproşabilă a piesei Tartuffe.
S-au scris,poate, mii de studii care au insistat asupra înţelepciunii lui Moliere de a lăsa multă vreme spectatorul sur sa soif. Aceasta însemnând că numai după ce trec primele două acte în care pe scenă se rostesc şi laude, şi critici la adresa celui numit Tartuffe sau Impostorul, falsul dévot îşi face, în fine, apariţia.
Nerăbdarea specifică secolelor al XX lea şi al XXI lea au impus scurtarea aşteptării. Iată însă că în spectacolul regizat de Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Maria Filotti lucrurile iau o turnură încă şi mai radicală. Ni se propune un prolog. Care se consumă în camera de zi (excelent mi s-a părut decorul semnat de Andrada Chiriac), unii ar zice că ar putea fi chiar crama familiei lui Orgon. De unde tot felul de conexiuni cu realitatea politică românească imediată pe care regizorul are simţul măsurii să nu le arunce în revuistic ori derizoriu. Peste tot, în structuri de lemn, în dulapuri, sunt încastrate sticle de vin şi pahare. Întreaga familie, Inclusiv Orgon (Valentin Terente), chefuieşte, bea, nu ştiu dacă nu cumva Valere (Vlad Galer) nu se dedă şi la niscaiva droguri. Dar iată că, pe neaşteptate, îşi face apariţia Tartuffe (Emilian Oprea). E îmbracat în haine simple (costumele: Alexandra Mâzgăreanu), negre, vechi, uzate. Poartă o cămaşă cvasi-preoţească şi nişte pantaloni parcă de odinioară legaţi cu o sfoară care aduce aminte de sforile cu care îşi încing brâul călugării de la mânăstirile sărace. Poartă un fes negru de care nu s-ar despărţi nici când e gata să profite de simulata dorinţă a lui Elmire (Andreea Vasile). Se uită dojenitor la cei din jur, nu scoate nici o vorbă, Orgon încearcă să îl împace, îl îmbrăţişează mai mult decât frăţeşte (că doar nu degeaba i se adresează tot timpul cu apelativul frate), însă relaţia lor este mult mai complexă.
Orgon este, fără doar şi poate, entartuffié, cum spunea într-un studiu celebru publicat în Figures Gérard Genette, sau tartufulit, aşa după cum propune traducătorul Doru Mareş. Aşa cum ar trebui să fie, dacă s-ar face voia lui Tartuffe, a lui Orgon şi a Doamnei Pernelle (Emilia Mocanu), toate celelalte personaje din celebra piesă care are parte de o viaţă nouă graţie acestui spectacol concentrat, bine gândit, cu umor, dar şi subiect de meditaţie de la Teatrul Maria Filotti din Brăila.
Relaţia dintre Orgon şi Tartuffe este aici parcă şi mai complicată, dobândind nuanţe erotice bizare. Întors acasă, Orgon de abia aşteaptă să afle veşti despre Orgon, să îl aşeze la masă, să îl hrănească, să îl facă să petreacă şi mai mult timp cu cea de-a doua lui soţie, să îşi încalce jurămintele faţă de Cléante (Liviu Pintileasa) şi Valere (Vlad Galer), să îl însoare cu Marianne (Narcisa Novac) şi să îl facă stăpân pe întreaga lui avere. Înfruntând opoziţia tinerească, vie, răzvrătită a lui Dorinne (Corina Borş) şi Damis (Adrian Ştefan). Totul în acordurile cu sonuri de liturghie, muzica fiind compusă anume pentru spectacol de Alexandru Dan Suciu.
Odată ajuns acasă împânzeşte pereţii camerei/cramei cu fotografii ale lui Tartuffe, până şi luxosu-i halat are cusute portrete ale Impostorului. Către final vom avea de-a face şi cu o neaşteptată lovitură de teatru. Nu, lucrurile nu vor fi soluţionate de salvatoarea apariţie a cuiva reprezentând Statul de drept (despre care se face vorbire în spectacol), cu atât mai puţin de însăşi intervenţia regală, aşa cum a plănuit mai curând de nevoie decât de voie însuşi Moliere. O stranie şi nebănuită alianţă dintre Tartuffe şi Doamna Pernelle care ne va lăsa pe toţi bouche bée va face să câştige interesul public, cinic reafirmat în final de Tartuffe.
Rolul Tartuffe îi vine ca o mănuşă lui Emilian Oprea. Este lucrat de actor în cele mai mici detalii. Nici urmă de cochetărie, de răsfăţ în jocul atent cumpănit al interpretului Tartuffe este şi umil, şi prudent, şi senzual, şi precaut, iar scena dintre el şi Elmire, foarte bine jucată de Andreea Vasile, este una de nota 10. Comică fără a cădea în derizoriu. Foarte bun este şi Valentin Terente, un Orgon prostuţ, însă deloc patetic ori cu căderi în dramoletă în clipa în care, în fine, înţelege unde, la ce dezastru colosal a dus orbirea lui. Cu totul remarcabili mi s-au părut prin inventivitate, fermitate şi prospeţimea spiritului comic Corina Borş în Dorinne, Adrian Ştefan în Damis. Notabil jocul sigur, bine metronomizat al lui Liviu Pintileasa în Cléante. De efect apariţiile Emiliei Mocanu în vreme ce studentul Vlad Galer înregistrează un debut notabil pe o scenă profesionistă.
Teatrul „ Maria Filotti” din Brăila- TARTUFFE de Jean –Baptiste Poquelin zis Moliere; Traducerea: Doru Mareş; Versiunea scenică şi regia artistică: Alexandru Mâzgăreanu; Decorul: Andrada Chiriac; Costume: Alexandra Mâzgăreanu; Muzica de scenă: Alexandru Dan Suciu; Cu: Emilian Oprea (Tartuffe), Valentin Terente (Orgon), Andreea Vasile (Elmire), Corina Borş (Dorinne), Narcisa Novac (Marianne), Adrian Ştefan (Damis), Emilia Mocanu (Doamna Pernelle), Vlad Galer (Valere); Data premierei: 18 martie 2018
Se încarcă comentariile...
