UFO, o călătorie pe coclaurile imaginaţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Călin în UFO                                                                  FOTO: Florin Ghioca
Mihai Călin în UFO                                                                  FOTO: Florin Ghioca

Ingenioasă la spectacolele recente ale lui Bobi Pricop este maniera foarte firească în care integrează actorul şi poveştile spuse de el într-un format scenic new media. Prezenţa umană imediată nu e substituită de vreun dispozitiv ultra-performant, dar rece.

Interpreţii sunt poziţionaţi în centrul unui univers vizual şi auditiv generat de aparatură electronică şi softuri complicate, supuse de imaginaţia unor profesionişti care lucrează, nu de puţine ori, pentru prima dată în teatru. Vin, cu alte cuvinte, cu perspective inedite, introducând în scenă noi medii ce transportă această a patra dintre arte în spiritul timpului actual.

Pe Bobi Pricop îl interesează textele cu o poveste consistentă, iar în drumul acestor poveşti către public, intervine benefic tehnologia de dată recentă manipulată de specialişti care îi cunosc şi stăpânesc potenţialităţile. Astfel, se face joncţiunea a două lumi doar aparent distante - ştiinţa aplicată şi esteticul, se întâlnesc două tipuri de creativitate diferite, cea ştiinţifică şi cea artistică. Ştiinţa rămâne un instrument de creaţie, arta e beneficiara acestei magii născute de aparate de tot soiul.

UFO, textul lui Ivan Vyrypaev (Vârâpaev sau Vîrîpaev în grafia latină), era, într-adevăr perfect pentru o asemenea viziune scenică în care storytelling-ul e ambalat într-o vizualitate incredibilă. Bobi Pricop nu e la prima montare a unei lucrări semnate de dramaturgul rus (care e şi regizor şi actor şi regizor de film). A mai montat Iluzii şi, cred, ceea ce-l atrage la stilul lui Vyrypaev e această incredibilă forţă narativă pe care o au piesele lui. Nonteatrale conform standardelor canonice, cuceritoare prin răsturnările neaşteptate de situaţii, prin multiplele faţete analitice propuse, prin metafizica lor de adâncime, poveştile spuse creează cosmosuri omeneşti care ţi se lipesc de suflet. UFO e cu şi despre oameni care s-au întâlnit, într-un fel sau altul, oricum foarte personal, cu (bănuite) civilizaţii extramundane. Piesa nu e documentarea a ceva ce şi-au închipuit persoane cu imaginaţie prea bogată sau maladivă, sunt istorii speciale, unice, inexplicabile raţional, care i-au determinat pe subiecţi să le considere dependente de alţi factori decât aceia pe care-i conştientizăm în felul nostru pământesc. Că le numim intuiţii, că le zicem revelaţii, că sunt zvâcniri ale minţii noastre sau ce altceva vor fi, ele au darul de-a ne scutura raţionalitatea, de-a ne pune pe gânduri, de-a percepe realitatea măcar puţin dacă nu radical altfel decât până atunci. UFO e o suită de şase monoloage care relatează întâmplări de genul acesta din diverse colţuri ale lumii (USA, Marea Britanie, Australia, Hong Kong) petrecute unor oameni de diverse vârste şi orizonturi cultural-profesionale.


Medeea Marinescu                             FOTO: Florin Ghioca / TNB

medeea marinescu UFO Florin Ghioca

Statica voită, specifică scriiturii lui Vyrypaev, e dinamizată aici de o punere în scenă care provoacă vizual, audio şi cinetic receptorul, animând toate dimensiunile scenei. Întreaga scenografie e virtuală, în scenă nu există decât actorul şi iluzia vizuală a interiorităţii lui, a ceea ce a văzut şi simţit în momentul acela unic despre care ne vorbeşte. În mod obişnuit, când auzi despre oameni ce au intrat în contact cu obiecte zburătoare neidentificate, te gândeşti automat la ciudaţi cărora li s-ar fi năzărit anumite lucruri. În UFO-ul lui Vyrypaev nu-i deloc aşa. În primul rând, e vorba de ficţiune. Apoi, fiecare episod e, de fapt, despre dimensiuni ale umanului pe care, în graba noastră cotidiană, le-am uitat: să te bucuri ca un copil care descoperă mereu câte ceva; să fii tu însuţi; să te simţi bine cel care eşti, fără măşti sociale; bucuria de-a te întoarce acasă; senzaţia că asculţi liniştea; raporturile complicate dintre realitate, percepţie şi cunoaştere etc.Toate secvenţele din piesă sunt evenimente purtătoare de sensuri profunde, ce nu te pot lăsa indiferent, iar zicerea lor teatrală e anvelopată în straturi imagistice şi acustice care te trimit ca spectator în surround. Toţi interpreţii, fiecare pe secvenţa lui, sunt singuri în scenă, ei şi talentul lor, sprijiniţi de componenta hi tech, de filmarea în timp real şi proiecţia instantanee doar a feţei, a întregului corp ori multiplicând actorul în holograme, aducând în teatru tehnici de film şi de animaţie computerizată. Pe care Bobi Pricop şi echipa lui le-au mai exersat şi în producţii precedente, rafinându-le de fiecare dată. Dar regizorul a apelat şi la câteva elemente de tehnică scenică străveche – o turnantă mare, una mică şi un fel de trotuar rulant, puse în mişcare de motoare plasate sub scenă. Mişcările acestor mecanisme simple sau sofisticate se conjugă în scenografia imaterială, completând minimalismul prezenţei fizice a interpreţilor cu proiecţiile pe un fundal semicircular, pe podea şi pe un paravan semitransparent postat în faţa scenei, acesta din urmă făcând ca totul să devină spectral. Puse în funcţiune pe rând, mai multe în acelaşi timp sau toate de-odată, mecanismele acestea oferă viziuni complet neobişnuite pentru un spaţiu teatral, transpunând privitorul în cer - fie printre nori, plutind, fie direct în tăriile atmosferei -, zburând de pe o plajă din Australia, intrând într-un joc video, printre algoritmi în chiar acţiunea virtuală.


Istvan Teglaş                                                    FOTO: Florin Ghioca / TNB

istvan teglas UFO FLorin Ghioca

Aproape-departe, sus-jos, fix-mobil, real-fantezie sunt tot atâtea cupluri de planuri antagonice, inimaginabile împreună după fizica clasică, pe care tehnologia le face posibile când imaginaţiile unor artişti îndrăzneţi se asociază şi zburdă pe coclaurii creativităţii. Ca în UFO.

Copertele spectacolului înseamnă desprinderea de real - la începutul spectacolului, prin citirea unei scrisori trimise de dramaturg, în care se precizează contextul poveştilor (a vrut să facă un film, a documentat video istoriile acestea) - şi revenirea în real - în final, prin apariţia unui presupus magnat căruia Vyrypaev i s-ar fi adresat pentru sprijin financiar în producerea filmului, care glosează pe tema relativităţii mimesisului teatral. Sunt decolarea şi aterizarea virtuale ce delimitează acest neobişnuit tur prin închipuire.

Teatrul Naţional Bucureşti

UFO de Ivan Vyrypaev

Traducerea: Maşa Dinescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Paul Popescu&Mizdan – Modulab
Concept video: Paul Spike&Tudor Panduru – Evil Twin Studio
Muzica originală: Alexei Ţurcan
Costume şi asistenţă decor: Ana Ienaşcu
Light design: Cristian Şimon
Cu: Ada Galeş, Ciprian Nicula, Raluca Aprodu, Istvan Teglaş, Mihai Călin, Medeea Marinescu, Ion Caramitru

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite