Viaţa lumii

Imagini din spectacolul jucat la Teatrul Naţional din Târgu Mureş

Inspirat de o parte – vreo 24 de secvenţe – din cele mai bine de 200 de poeme, cântece profane ori mici piese de teatru ce compun Codexul scris în latina medievală din secolul al XIII lea şi descoperit  în anul 1803 la Benediktbeuern, o mănăstire din München, compozitorul german Carl Orff a creat Carmina Burana, a cărei premieră a avut loc în 1937.

Ilustrând la modul nefericit relaţia dintre cultură şi politică, prima reprezentare a compoziţiei lui Orff nu a avut parte de succes, devenind victima unei cabale orchestrată de criticii muzicali de orientare nazistă. Cu toate acestea, compoziţia lui Orff va izbuti să se impună, va deveni una dintre cele mai populare creaţii din domeniul muzicii culte, multe dintre fragmentele sale ajungând să “funcţioneze” independent, să se distanţeze de creatorul lor, să dobândească statut de şlagăre. Şi asta, în pofida faptului că sensul real, organic şi totodată complex al lucrării compozitorului german, la urma urmei o meditaţie asupra esenţelor şi fundamentelor vieţii lumii, asupra contradicţiilor şi complementarităţilor din care acesta îşi dobândeşte substanţă, se precizează doar graţie întregului ce are calitatea de a orândui şi de a integra deopotrivă rebel dar şi armonic antagonismele în absenţa cărora existenţa, fiinţarea însăşi nu ar fi imaginabilă.

Nu cred ca cineva să fi avut ideea de a face un inventar al spectacolelor de teatru ce au făcut apel la fragmente din compoziţia lui Carl Orff spre a se sluji de ele drept ilustraţie muzicală. Nu îmi imaginez nici că un astfel de inventar ar fi posibil. Nu ştiu dacă înaintea lui Gigi Căciuleanu au mai fost artişti care să fi nutrit ambiţia de a se servi de Carmina Burana nu pentru un spectacol jucat pe scena unui teatru liric (spectacole de dans, cu dansatori profesionişti trebuie să fi fost cu zecile, cu sutele, dramatismul conţinut, gestualitatea implicită presupusă de muzică îndemnând la un atare demers artistic), ci pentru unul zămislit pe scena unui teatru dramatic. Şi nu oricum, nu făcând ceea ce se cheamă un spectacol de teatru-dans, în care dansatorilor li se solicită să fie actori, ci, dimpotrivă, unul de teatru coregrafic în care, aşa după cum ne lămureşte creatorul conceptului într-o scurtă intervenţie inserată în caietul de sală al montării săvârşite la Teatrul Naţional din Tărgu Mureş, “actorii sunt, dimpotrivă, chemaţi să gândească şi să acţioneze în termeni coregrafici. Să fie adică Ego”. Mai exact, să se supună baghetei unui Prospero modern, unui Prospero al vremilor noastre care le cere să îşi descătuşeze trupurile, să uite de servituţile lor, să facă abstracţie de detaliul că ele nu sunt neapărat acelea ale unor dansatori profesionişti şi cu toate acestea să caligrafieze şi să istorisească cu ele feluritele poveşti ale vieţii. De la miracolul redescoperirii prospeţimii şi reinventării firii (Primăvara) la dezordinea răzvrătirii demonice (Ielele), de la subtilitatea şi nişele senzual-lascive ale  iubirii (Solo pentru bărbaţii tânjitori ori Duo-ul lasciv Amor volat undique) la grotescul asociat beţiei (In taberna), respectiv pierderii controlului asupra raţiunii şi asupra dominării instinctelor.

În spectacolul de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Gigi Căciuleanu rămâne un Prospero nevăzut al cărui rost e acela de a conferi coerenţă celor 21 de tablouri din care e alcătuit spectacolul. Şi, mai ales, de a insufla energii. Prospero –Gigi Căciuleanu nu îşi pune, aşa cum o făceau cu decenii în urmă George Constantin sau Petre Gheorghiu în legendara Furtună creată Bulandra de Liviu Ciulei, la vedere, peste cămaşa simplă şi peste bretelele de gumă costumul de mag spre stârni furiile naturii, nu se arată, dar cu toate astea arta lui e, precum în spectacolul shakespearian, magia. Căci numai un mag, pe care la sfârşitul spectacolului, la aplauze, am avut  şansa de a-l vedea cu ochelari, în blugi şi în tricou, fericit şi emoţionat precum un copil ce şi-a dobândit prin tehnici de persuasiune jucăria dorită, un mag, aşa cum se arată acum Gigi Căciuleanu, ar  fi putut avea ştiinţa de a le insufla actorilor forţa, puterea, ambiţia, determinarea de a se pune în slujba întocmirii unei diorame energice, puternic însufleţite, graţie căreia, noi, spectatorii, mai rememorăm o dată avânturile şi splendorile dar şi înfrângerile ori urâţeniile vieţii. O dioramă  din care înţelegem, simţim şi- ce e cel mai important- graţie căreia trăim în mai puţin de două ore de spectacol, într-o sinteză superioară, de considerabil nivel artistic, bucurii dar şi dureri tainice sau anomalii comice, amintiri şi obsesii, fericiri şi tristeţi, victorii şi înfrângeri, adică întâmplări născute din vrerea Fortunei (întruchipată scenic de Monica Ristea) şi din mişcarea frecvent inegală, adesea capricioasă, necontrolabilă, câteodată nevrotică, a Timpului.

Suntem noi, oamenii, o lume, o colectivitate, un Mundus, ne câştigăm ori ne iluzionăm că ne căpătăm independenţa şi socotim că ne-am sustras sorţii, că am învins-o, că devenim Individualităţi, adică Ego (Attila Bordas), că ne-am desprins din gloată, că am evadat de sub presiunea ei, credem a fi înfrânt Roata norocului şi a vieţii, însă la capătul acestor clipe de rebeliune ori de reverie reintrăm în mecanism, redevenim captivii unei roţi încă şi mai mari ce ne învârte cu compensatoare, parcă  răzbunătoare voluptate. Decorul simplu, alcătuit din extrem de puţine elemente (o Roată la final dublată de o alta, cum spuneam, mult  mai mare, un ceasornic imens ale cărui ace se mişcă deloc egal, aştrii cereşti, câteva evantaie, nişte roabe), datorat Alinei Herescu, are însuşirea de a surprinde şi potenţa această metaforă fundamentală, emblematică a spectacolului lui Gigi Căciuleanu. Metafora zbaterii şi a nesupunerii, a victoriilor de moment şi a înfrângerilor de etapă, a ordinii şi dezordinii, a amalgamului de stări, de evenimente, de situaţii, un amalgam altminteri perfect reglat, a senzualităţii explozive (Cristina Iuşan).

Nefiind specializat pe cronica de dans, voi evita să fac consideraţii de detaliu asupra felului în care s-au metamorfozat în dansatori actorii Naţionalului târgumureşean cărora li s-au asociat studenţii celor două secţii -română şi maghiară- a Universităţii de Teatru din localitate, dar şi doi dansatori profesionişti (deja amintiţii Attila Bordas şi Cristina Iuşan). Mă voi mulţumi să spun simplu, că, după părerea mea, de simplu spectator iubitor de dans, ceea ce au făcut ei, actorii de teatru dramatic în personajul colectiv Mundus, e absolut impresionant şi că rezultatul muncii lor, nu mă îndoiesc epuizante dar şi devotate, e mai mult decât stimabil.  Că spectacolul cu Carmina Burana are, înainte de orice, meritul de a fi atras atenţia că la Teatrul Naţional din Târgu Mureş au început să se petreacă evenimente artistice de anvergură. Că instituţia pare să fi pornit decisiv pe calea redescoperirii şi urmăririi rostului ei real. Ceea ce nu e deloc puţin lucru. Cu atât mai mult cu cât ceea ce s-a întâmplat mai departe a confirmat respectivul trend ascendent.

Însă cum un critic râmâne critic chiar şi atunci când a trăit momente de încântare, îmi îngădui totuşi două observaţii. Cred că nu ar fi fost rău dacă textul (libretul) ar fi fost rostit în limba română, pe piaţa românească existând la ora actuală o bună traducere a versurilor,  traducere apărută la Editura Polirom şi datorată lui Eugen Munteanu şi Luciei- Gabriela Munteanu. Şi mai cred că ar fi fost absolut obligatoriu ca programul de sală (al cărui alcătuitor e anonim) să nu fi omis să ofere un minimum de detalii asupra interpreţilor muzicii lui Carl Orff, adică a înregistrării folosite în spectacol.

Fireşte, nu pot decât saluta iniţiativa Casei de producţie din Televiziunea Română pentru ideea de a prelua minunatul spectacol de la Târgu Mureş. Şi de a lăuda calitatea preluării.

Televiziunea Romănă – Casa de producţie- CARMINA BURANA  după Carl Orff; Montare preluată de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Compania “Liviu Rebreanu”; Un spectacol de Gigi Căciuleanu; Scenografia: Alina Herescu; Asistent regie: Laurenţiu Blaga; Asistent coregrafie: Cristina Iuşan; Cu: Monica Ristea, Attila Bordas; Diana Avrămuţ, Denisa Badea, Emilia Banciu, Kinga Benö, Anca Loghin, Ioana Cheregi, Ioana Decianu, Ramona Gecse, Georgiana Ghergu, Veronica Gothárd, Cristina Holtzli, Cristina Iuşan,Cristina Juks, Delia Martin, Mihaela Mihai, Raisa Ştiopoane, Claudiu Banciu, Rareş Budileanu, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Dávid Dabóczi, Alexandru Frânceanu, Costin Gavază, Gyula Horváth, Luchian Pantea, Arnold Péterfi, Ervin Ruszuly, Attila Simon Kálmán, Claudiu Ştian;  Data premierei la Teatrul Naţional din Târgu Mureş: 17 februarie 2012; Data difuzării la TVR: 12 mai 2014; Regia tv: Andrei Măgălie; Producător: Lucia Constantinescu