BNR şi Consiliul Concurenţei, de acord cu achiziţia Bancpost de către Banca Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Transilvania bancatransilvania.ro

Banca Transilvania a anunţat că a primit aprobările necesare din partea Băncii Naţionale a României şi a Consiliului Concurenţei pentru achiziţionarea Bancpost şi că estimează că finalizarea tranzacţiei va avea loc în prima jumătate a lunii aprilie 2018.

Banca Transilvania a informat vineri Bursa de Valori Bucureşti că, după finalizarea tranzacţiei, BT va deveni acţionar cu drepturi depline şi tot atunci va începe integrarea Bancpost în structură Băncii Transilvania. 

  

"Banca Transilvania a primit aprobările necesare din partea Băncii Naţionale a României şi a Consiliului Concurenţei pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni (99,15%) deţinut de către Eurobank Group în capital social al Bancpost, precum şi a participaţiilor în capitalul social al societăţilor din Grupul Eurobank din România, respectiv ERB Retail Services IFN SA şi ERB Leasing IFN SA. Astfel, în perioada următoare vor fi iniţiate procedurile specifice finalizării tranzacţiei cu Eurobank Group. Banca Transilvania estimează că finalizarea tranzacţiei pentru achiziţia Bancpost va avea loc în prima jumătate a lunii aprilie 2018. După finalizarea tranzacţiei, BT va deveni acţionar cu drepturi depline şi tot atunci va începe integrarea Bancpost în structura Băncii Transilvania", a informat BT 

  

Cota de piaţă a Băncii Transilvania reprezintă 13%, activele sale totale fiind de 54,9 miliarde lei (11,9 miliarde euro), ceea ce o plasează pe locul doi în topul băncilor româneşti.

BT are peste 7.000 de angajaţi, 2,2 milioane de clienţi, fiind lider de piaţă în domeniul cârdurilor, şi aproximativ 500 de sedii. 

  

 Bancpost este pe locul 9 în topul băncilor din România, cu aproape 3% din piaţă şi active de 11,6 miliarde lei (2,5 miliarde euro). Echipă să cuprinde peste 2.000 de angajaţi, iar reţeaua, aproximativ 150 de sedii. Peste un milion de clienţi lucrează cu Bancpost. 

  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite