Hidroelectrica investeşte 23,69 milioane de lei în modernizare la Călimăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica

Bogdan Badea, Preşedintele directoratului Hidroelectrica, a semnat marţi în numele societăţii contractul de modernizare a hidroagregatului HA1 Călimăneşti. Lucrarea, adjudecată prin procedura de licitaţie deschisă de S.S.H. Hidroserv SA Bucureşti, se ridică la valoarea de 23.699.524 lei şi va fi finanţată exclusiv din fondurile de dezvoltare ale Hidroelectrica. Furnizorul de echipamente desemnat este UCM Reşiţa.

„Modernizarea de la Călimăneşti este unul dintre primii paşi dintr-o strategie mult mai amplă de modernizări şi retehnologizări pe care noul directorat al Hidroelectrica şi i-a propus. Astfel de lucrări au trenat până acum din diverse cauze externe sau din lipsa de decizie managerială, dar nu mai pot întârzia dacă ne dorim să transpunem în concret ideea de «securitate energetică»”, a declarat Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

El a precizat că la preluarea mandatului, acum aproximativ două luni, gradul de realizare pentru capitolul dezvoltare era de 20,33%, iar pentru cel de retehnologizare, de doar 4,50%, faţă de prognozatul din buget. „Presăm serios pe acceleraţie să recuperăm întârzierile pe această zonă”, a mai spus el.

Modernizarea hidroagregatului de la Călimăneşti urmează să fie realizată în termen de 12 luni de la semnarea contractului şi vizează creşterea gradului de automatizare a centralei hidro-energetice concomitent cu creşterea siguranţei în exploatare, creşterea fiabilităţii şi, cel mai important, mărirea duratei de folosinţă a instalaţiilor cu încă un ciclu de viaţă. Realizarea pachetului deosebit de complex de lucrări va permite, între altele, exploatarea cu comandă de la distanţă, achiziţia on-line a parametrilor electrici şi tehnologici, precum şi reducerea la minimum a perioadelor de intervenţii în afară celor planificate.

Centrala de la Călimăneşti are o putere instalată de 39,6 MW şi lucrează cu două grupuri generatoare, cu turbine de tip Kaplan. Producţia medie anuală de energie, conform specificaţiilor din proiect, este de 106 GWh. Hidrocentrala este folosită ca centrală de vârf, semi-vârf, iar în perioada de ape mari, în bază.

Centrala asigură, de asemenea, servicii de sistem de înaltă calitate şi funcţionează în conformitate cu cerinţele de mediu în vigoare.

„Demararea acţiunilor de modernizare aduce o gură de oxigen atât Hidroserv, cât şi UCM Reşiţa. Din valoarea contractului semnat astăzi, cca. 9,7 milioane de lei merg către Hidroserv pentru realizarea lucrărilor şi aprox. 14 milioane către UCM Reşiţa pentru echipamente. Aceste societăţi au avut în ultima perioadă dificultăţi financiare. Ne bucurăm că putem lucra împreună în beneficiul tuturor societăţilor implicate. Aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, avem încredere în specialiştii Hidroserv în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor şi ne bazăm pe seriozitatea celor de la UCM Reşiţa, ca furnizori ai echipamentelor”, a mai declarat Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite