Invazia hamburgerilor: câte restaurante vrea să deschidă McDonald’s până în 2026
04, 6, 37 – nu sunt numerele câştigătoare la Loto, ci ambiţiile de dezvoltare ale lanţului de restaurante McDonald’s pentru anul acesta, anul următor şi până în 2026. Meniul complet al McInvaziei este însă şi mai complex.
„În mod sigur, terminăm 2017 cu patru restaurante în plus“, explică Daniel Boaje, directorul general al Premier Restaurants România, compania care operează restaurantele McDonald’s pe plan local. Prima unitate din acest an a fost inaugurată recent, într-un centru comercial din Bacău. Urmează deschiderea unui nou restaurant de tip drive în Timişoara, iar până la finalul anului alte două unităţi vor mai apărea pe harta McDonald’s.
Totuşi, planurile sunt mult mai ambiţioase, pentru că liderul pieţei locale a restaurantelor speră ca, până în 2026, să aibă o reţea cel puţin cu 37 de restaurante în plus faţă de prezent, trecând astfel de borna de 100 de unităţi. Dar să vedem şi datele problemei.