Nuclearelectrica şi-a dublat profitul net în primele nouă luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
reactoare cernavoda nuclearelectrica foto adevarul

Profitul net al Nuclearelectrica pe primele 9 luni din 2017 este de 225,8 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut (102,39 milioane lei), în timp ce producţia de energie a crescut cu peste 2%, se arată în raportul financiar al companiei trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit acestuia, veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei). Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.

Raportul companiei arată că energia electrică produsă în perioada ianuarie-septembrie a crescut ”pe fondul perioadei mai scurte a opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă din trimestrul II 2017 (26,5 zile) comparativ cu durata opririi planificate a Unităţii 1 din perioada similară a anului trecut (51 de zile)”.

Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2017 este de 231,59 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei, aferentă împrumuturilor pe termen lung.

La sfârşitul lunii septembrie, compania realizase aproape 27% din suma propusă, respectiv 61,8 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,3 miliarde lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite