Petrom investeşte 30 milioane euro pentru redezvoltarea zăcământului de ţiţei Tazlău şi alocă alte 500 de milioane de euro pentru proiecte de acest gen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrom va investi circa 30 milioane euro în perioada 2014 – 2015 în proiectul de redezvoltare a zăcământului de ţiţei Tazlău, din judeţul Bacău, şi are în plan să aloce alte 500 milioane euro pentru astfel de proiecte în viitor.

La finalul anului 2013, Petrom avea în dezvoltare 11 astfel de proiecte. 

Investiţiile viitoare planificate pentru implementarea acestor proiecte se ridică la peste 500 milioane euro, iar rezervele dovedite şi probabile se ridică la circa 100 milioane bep (barili echivalent petrol), se arată într-un comunicat al companiei.

Zăcământul Tazlău este exploatat de peste 60 de ani, iar producţia sa zilnică reprezintă sub 1% din producţia totală de ţiţei a Petrom în România. Acest proiect va debloca rezerve suplimentare de ţiţei de 3,2 milioane barili (echivalent cu circa 10% din producţia anuală de ţiţei a OMV Petrom în România), înlocuind declinul natural.

Potrivit companiei, redezvoltarea zăcământului are ca scop creşterea gradului de recuperare a ţiţeiului din zăcământul Tazlău prin injecţie de apă industrială. 

Proiectul de redezvoltare Tazlău constă în 20 de operaţiuni de reparaţii capitale, construirea unei instalaţii de tratare a apei şi a unei reţele noi de distribuţie a apei.

Petrom are o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi deţine o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.

Mai puteţi citi:  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite