România a exportat, anul trecut, 14 milioane de litri de vin, în valoare de 24 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exporturile de vin ale României au fost, anul trecut, de aproape 14 milioane de litri, în valoare totală de 24 de milioane de euro, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.

Cele mai importante cinci pieţe de export pentru vinurile produse local sunt Marea Britanie, Germania, China, Olanda şi Bulgaria, transmite News.ro.

La nivel de volume, 78%, mai exact 11 milioane de litri în valoare de 17 milioane de euro, au fost vânduţi către pieţele din Europa, iar restul de 22%, adică 3 milioane de litri în valoare de 7 milioane de euro, au fost comercializaţi către alte state din afara continentulului.

În afara spaţiului european, China este cea mai importantă ţară de export pentru vinurile româneşti, urmată de Statele Unite ale Americii, care importă din România 800.000 litri de vin, şi de Canada – cu 300.000 litri de vin importaţi.

„Eforturile finciare realizate de crame pentru a face export sunt mari. Ca să aibă vânzări semnificative în afara ţării, cramele trebuie să participe în mod curent la târguri internaţionale din Europa şi Asia şi să îşi promoveze intens producţiile, ceea”, precizează fondatorul CrameRomania.ro şi ReVino.ro, Alina Iancu.

Preţul cel mai bun raportat la numărul de litri exportaţi este oferit de Finlanda, care plateşte 5,63 euro pentru un litru de vin românesc şi a importat 6.300 litri în 2015. Ungaria plăteşte 5,41 euro/litru, urmată de Luxemburg care oferă 4,71 euro/litru, dar a cumpărat doar 6.000 litri de vin anul trecut. La polul opus, cel mai mic preţ pentru vinul românesc este oferit de Slovacia, mai exact 0,59 euro/litru, urmată de Bulgaria cu 0,79% euro/litru şi de Istrael cu 1.38 euro/litru.

Conform reprezentanţilor oficiali, Cramele Recaş, Oprişor şi Halewood exportă aproximativ 50% din producţie, Domeniile Săhăteni – Aurelia Vişinescu – 40%, S.E.R.V.E – peste 43%, urmate de Petro Vaselo sau Crama Ceptura cu 30% din producţie. De asemenea, Vinarte, Corcova, Liliac, Stirbey sau Cotnari vând peste graniţe între 8 şi 27% din producţie. Fiecare proprietar se raportează la numărul de hectare de viţă de vie pe care le are şi la cantitatea de vin produsă anual.

Primii zece viticultori din România – printre care Murfatlar, Cotnari, Jidvei, Vincon, Cramele Recaş sau Zarea –  cumulează o cotă de peste 50% din totalul pieţei de vinuri, estimată la aproape un miliard de euro (HoReCa, retail şi importuri). La nivelul întregii ţări sunt circa 180.000 de hectare de teren cultivate cu viţă-de-vie, producţia de vin din 2015 fiind de aproape 4,1 milioane de hectolitri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite