Termenul de obţinere a „Autorizaţiei de Securitate la Incendiu” se amână din nou

Termenul de obţinere a „Autorizaţiei de Securitate la Incendiu” se amână din nou. Astfel, obligativitatea obţinerii s-a mutat din iunie în septembrie şi cel mai probabil se va tot amâna, aşa cum de astfel se întâmplă de mai bine de doi ani.

Ca să fiu însă corect în exprimare: termenul de Obţinere a Autorizaţiei de Securitate la Incendiu niciodată nu a fost amânat. Şi acum există această obligaţie legală, însă sancţiunile inexistenţei ei se tot amână, fapt care face ca în realitate măsura să nu producă consecinţe, deci nu este aplicabilă ci doar constatată.

În realitate, după evenimentele de la Colectiv şi apoi de la Clubul Bamboo, nimeni nu mai are curajul să iasă şi să spună că această măsură nu se poate aplica deoarece cerinţele impuse sunt mult prea dure şi imposibil de atins.

Au fost propuse modificări de corectare a obligaţiilor legale, care sunt peste limitele oricărui stat din lume, însă normele care ar trebui să ducă la aplicarea lor întârzie să apară. În unele situaţii, obligaţiile sunt atât de ridicate încât este imposibil să le mai aplici, cu atât mai mult cu cât anumite Inspectorate, dintr-un exces de zel, nu iau în considerare momentul la care construcţia a fost recepţionată ci normele de la momentul depunerii documentaţiei.

Nu pot înţelege cum la MDRAP nu se pricepe necesitatea urgenţei adoptării anumitor modificări de normative (P118/3), care să facă în cele din urmă aplicabile şi suportabile măsurile. România trăieşte într-o zonă de supracontrol care în cele din urmă face ca şi imposibilă aplicarea.

Foarte puţine state din lume au această procedură de obţinere a Autorizaţiei de Securitate la Incendiu. În majoritate, ea nu există pentru că, în realitate, clădirile îşi schimbă des funcţiunea şi chiar compartimentările în funcţie de necesităţile de moment. În schimb, există un grad mai ridicat de responsabilitate. În România, toţi se ascund în spatele unor documente, acorduri, avize, autorizaţii, când pe teren situaţia poate fi total diferită pentru că nimeni nu mai iese din birou pentru a se verifica acest lucru.

Cu toate acestea, autorizaţia de securitate la incendiu nu reprezintă în esenţă decât o Coală de Hârtie, tot măsurile real implementate fiind cele care conferă siguranţă. Oamenii nu mor în incendii pentru că nu există această Coală de Hârtie, ci pentru că nu au fost luate măsuri elementare.

Înainte de Colectiv nu exista cerinţa închiderii spaţiilor ce nu deţin Autorizaţie de Securitate la Incendiu. La acel moment, într-un moment de emoţie publică, guvernanţii au introdus o prevedere în Lege prin care, în cazul anumitor categorii de clădiri, dacă nu ai autorizaţie de securitate la incendiu, atunci activitatea se poate suspenda.

Problema este că majoritatea clădirilor ce se supun autorizării nu deţin acest document şi, în condiţiile legislaţiei de astăzi, nu au nici o şansă să o obţină vreodată. 

Acum nimeni nu are curajul să vină şi să spună că, în realitate, măsura nu se poate aplica deoarece ea nu se aplică nicăieri în lume. Aşa că termenul se va tot amâna şi iar amâna până la un moment nedeterminat.

Motivaţia, corectă de altfel, a fost aceea că e necesară vara ca şcolile să implementeze măsurile care să le aducă la norme. Ce pot eu să vă spun este că nu există bani pentru ca aceste măsuri să se implementeze în cazul clădirilor publice. Am vorbi de zeci de miliarde de euro. Tocmai de aceea nu înţeleg această superficialitate, în care inspectorii sunt complet depăşiţi de situaţie, ştiu foarte bine că niciodată nu vor putea soluţiona această cauză, dar cu toate acestea factorii politici le-au plasat-o în responsabilitate.

Arde într-o parte şi stingem în alta

Statistic vorbind, peste 80% din incendii/victimele incendiilor au loc la locuinţe şi anexele acestora. Deşi ne-am fi aşteptat ca acolo să vedem măsuri, în realitate arde undeva şi mergem să stingem în altă parte. Sub 6% din incendii au loc în spaţii de producţie şi depozitare şi sub 1% la instituţii publice. Tocmai la acestea din urmă legea cere această autorizaţie, deşi statistica spune că acolo riscul este cel mai mic.

Nu avem nici specialişti şi nici inspectori pentru acest volum de muncă. Toate documentaţiile trebuie să treacă printr-un număr de aproximativ 150 de specialişti existenţi la nivelul întregii ţări. De autorizat sunt "doar" câteva sute de mii. Poate să îmi calculeze un politician în cât timp s-ar face acest lucru?

Soluţia? Autorizarea doar a spaţiilor cu risc mare pentru populaţie.

Soluţii însă există, dar cine are urechi ca să asculte şi de specialişti?

Există anumite categorii de clădiri ce prezintă un risc deosebit: cele înalte, foarte înalte şi cele cu săli aglomerate.

În cazul de la Colectiv tocmai despre o clădire cu Sală Aglomerată a fost vorba. Cu toate acestea, numărul mare de solicitări face ca acestea să fie la grămadă cu cele cu risc mic şi astfel în realitate nu li se mai acordă atenţia cuvenită.

Ori este nevoie de o mai mare atenţie pe aceste clădiri, fără a spune că celelalte nu trebuie să respecte normele. Sigur că este necesar, doar că nu este obligatoriu ca ele să treacă printr-un proces de autorizare, care de cele mai multe ori trebuie reluat la puţin timp după datorită schimbării condiţiilor ce au stat la baza autorizării.

Ce este o sală aglomerată?

Se consideră a fi o sală aglomerată acel spaţiu sau spaţiile care comunică direct, cu o suprafaţă mai mică de 4 mp de persoană-utilizator şi cu cel puţin 150 de persoane dacă acesta este amplasat la un etaj curent, sau cu mai mult de 200 de persoane dacă vorbim de parterul clădirii. Cele două condiţii trebuiesc îndeplinite cumulativ pentru ca un spaţiu să se încadreze în această categorie.

Mare parte din Cluburile din Bucureşti se încadrează în această categorie şi tocmai de aceea prezintă un risc ridicat, aşa cum a fost şi în cazul Colectiv.

Ce se va întâmpla în toamnă? Fie vom asista la o nouă amânare, fie se va aplica măsura corectă a reducerii categoriilor de clădiri care necesită autorizaţie prin reducerea la cele cu un risc ridicat.