Transelectrica a semnat un contract de aproape 30 de milioane de euro cu Romelectro pentru retehnologizarea unei staţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transelectrica, societatea care gestionează sistemul naţional de transport al energiei, a semnat cu Romelectro un contract în valoare de 29,38 milioane euro, fără TVA, pentru retehnologizarea staţiei electrice Bradu, un important nod de conexiune a reţelelor din Muntenia şi Oltenia cu cea din Transilvania.

Compania estimează că retehnologizarea staţiei electrice se va încheia în cursul anului 2018. 

Staţia Bradu are patru niveluri de tensiuni, respectiv 400/220/110/20 kV şi a fost pusă în funcţiune eşalonat în perioada 1974 – 1980, respectiv staţia 220/110 kV în anul 1974, iar staţia 400/220 kV în anul 1976, fiind extinsă în anul 1980.

Proiectul constă în retehnologizarea completă a staţiei, incluzând echipamente primare şi secundare.

Transelectrica a înregistrat în primul semestru venituri din exploatare de 1,31 miliade lei, în creştere cu 18,4% faţă de perioada similară a anului trecut, şi a consemnat un profit net de 226,2 milioane lei, de două ori mai mare.

Transelectrica este controaltă de stat, prin Secretariatul General al Guvernului, cu un pachet de 58,69%. 

Romelectro, controlată de omul de afaceri Viorel Gafiţa

Romelectro este specializată în furnizarea de servicii pentru industria energetică şi este controlată de mai multe persoane fizice. Cel mai mare pachet de acţiuni aparţine omului de afaceri Viorel Gafiţa, care este şi preşedintele şi directorul general al companiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite