BRD a încheiat primul semestru cu profit dublu faţă de primele şase luni din 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD a încheiat prima jumătate a acestui an cu un profit net de 750 milioane lei, faţă de 382 milioane lei în perioada similară a anului trecut, se arată în raportul trimis Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit acestuia, după primele 6 luni, Grupul BRD a înregistrat o creştere semnificativă a profitabilităţii în prima jumătate a anului: rezultatul net a fost de 750 milioane RON în semestrul I 2017, aproape dublu în comparaţie cu

semestrul I 2016, conducând la o rentabilitate a capitalurilor proprii de 22,1% în comparaţie cu 12,1% în semestrul I 2016 şi o rentabilitate a activelor de 2,9% (1,5% în semestrul I 2016). 

„Banca a înregistrat tendinţe similare care au dus la un rezultat net de 750 milioane RON, în creştere cu 96,3% faţă de semestrul I 2016”, se arată în raportul remis BVB.

Potrivit acestuia, venitul net bancar a fost mai mare cu +2,1%, excluzând elementele nerecurente (câştigul din tranzacţia VISA şi câştigul din instrumente disponibile pentru vânzare din 2016), şi cu minus 6,4% incluzând câştigurile excepţionale înregistrate în S1 din 2016. Veniturile nete din dobânzi sunt în creştere cu +5,5% în comparaţie cu S1 din 2016, creştere datorată efectelor pozitive de volum.

În ceea ce priveşte indicatorul cost/venit, acesta a rămas nemodificat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 53,8%, excluzâd elementele nerecurente (53,7% în S1 din 2016, ajustat).

Activitatea comercială a băncii a fost dinamică, bazându-se pe consolidarea bazei de clienti (cu 21.000 clienţi persoane fizice activi), stoc mai mare de contracte pentru internet şi mobile banking (cu 27% mai mult comparativ cu finalul primului semestru din 2016), un nivel robust al creditelor nou acordate pentru gospodării (creştere cu 9,1% comparativ cu S1 din 2016) şi o creditare puternică pe segmentul companii mari (cu 5,4% mai mult faţă de  finalul primului semestru al anului trecut). 

Rata creditelor neperformante a coborat la 8,5% la sfârşitul lunii iunie

Rata creditelor neperformante şi-a menţinut tendinţa descendentă, în scădere cu 330 puncte de bază, la 8,5% la sfârşitul lunii iunie 2017 faţă de 11,8% la sfârşitul lunii iunie 2016, ca urmare a operaţiunilor de ştergere şi vânzării de credite neperformante. Rata de acoperire a creditelor neperformante a rămas cvasi stabilă, la 75,0% la sfârşitul lunii iunie 2017, faţă de 74,7% la sfârşitul lunii iunie 2016. 

BRD, se mai arată în raportul financiar, şi-a menţinut evoluţia comercială solidă în prima jumătate a anului 2017, cu număul de clienţi persoane fizice în creştere cu 21.000, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. 

Banca a închis 20 de agenţii

Pe de altă parte, la finalul primului semestru din acest an, BRD a rămas cu 20 de agenţi mai puţin decât avea la finele anului trecut, dar şi cu 216 angajaţi activi mai puţin. Angajaţii activi sunt cei cu normă întreagă (excluzându-i pe cei în concediu de maternitate şi cei în concediu medical de lungă durată).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite