Ciolacu: Viramentele la Pilonul II ar putea fi reduse cu 10-15%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu FOTO Inquam / Octav Ganea
Marcel Ciolacu FOTO Inquam / Octav Ganea

Pilonul II de pensii rămâne obligatoriu, însă statul ar trebui să vireze mai puţini bani către acest pilon, o sumă corelată cu gradul de colectare al contribuţiilor de asigurări sociale, susţine vicepremierul Marcel Ciolacu.

Potrivit lui Ciolacu, în prezent statul colectează numai 80-85% din obligaţiile sociale. În schimb, virează către Pilonul II 100% din banii destinaţi acestuia. Astfel, spune el, ar fi normal ca şi transferul către Pilonul II să se realizeze în aceeaşi proporţie cu colectarea.

„Momentan Pilonul 2 rămâne obligatoriu. Am identificat o singură problemă. În momentul acesta, transferul de la Pilonul I către Pilonul II este 100%. Nu este normal, fiindcă luăm nişte bani în plus celor care dau la Pilonul I. Dacă rata de încasare, care e o rată bună la obligaţiile sociale, este printre primele la nivel european, de 83-85%, atunci transferul să fie tot în aceeaşi proporţie. Asta înseamnă o modificare legislativă care se face prin Parlament, deci nu este mâine sau... ca şi sesizarea unui aspect care nu e foarte corect economic în primul rând şi faţă de cei care contribuie la Pilonul I”, a declarat luni vicepremierul Marcel Ciolacu,la conferinţa LIVE Business, organizată de economica.net.

Ciolacu a spus că această va fi o decizie care va fi luată după mai multe discuţii.

Salariaţii contribuie în prezent cu 5,4% din venituri la Pilonul I de pensii şi cu 5,1% la Pilonul II. Totodată, angajatorul contribuie în numele angajatului cu încă 15,8% la Pilonul I, de stat. O problemă des întâlnită este că angajatorii nu virează întotdeauna către stat contribuţiile aferente unui salariat. De aici se explică rata de colectare de 80-85% menţionată de vicepremier.

Conform datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), citate de economica.net, în luna iunie 2017 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 608,96 milioane de lei (133,72 milioane de euro), o creştere de 23,29% comparativ cu iunie 2016 şi de 18,58% comparativ cu decembrie 2016. Suma reprezintă contribuţia de 5,1% virată de sistemul asigurărilor sociale de stat în contul celor 6,92 milioane de participanţi înregistraţi în sistemul pensiilor administrate privat. O reducere a acestui buget cu 10% ar echivala cu o reducere de circa 60 de milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite