Crăciun, BCR Pensii: Aşteptăm ca Parlamentul să vină cu o lege a plăţii pensiilor private

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general BCR pensii, Radu Crăciun, a declarat marţi, la Senat, că este necesară existenţa unui sistem multipilon de pensii şi că se aşteaptă definitivarea legii pensiilor private, at normativ care ar fi trebuit să fie gata de mult timp.

"Aşteptăm ca Parlamentul să vină cu o lege a plăţii pensiilor private, care e deja întârziată cu câţiva ani, şi care să lămurească pe toată lumea cum îşi va încasa banii şi să facă ca aceste fonduri să fie pensii care să se plătească lunar sau anual şi nu ca sumă întreagă. (...) S-a vehiculat în spaţiul public că un cont mediu în zona pensiilor private este de 5.000 de lei. De fapt, această medie este scăzută, pentru că include foarte multe conturi goale sau cu foarte puţine contribuţii. Dacă ne uităm la cât a acumulat o persoană cu un salariu mediu şi cu contribuţii regulate timp de 10 ani, suma este mai degrabă apropiată de 11.000. Există 1,2 milioane de români care au conturi de peste 10.000 de lei", a subliniat Crăciun. 

Potrivit şefului BCR Pensii, scăderea contribuţiei la Pilonul II de pensii ar fi trebuit să fie, de la 1 ianuarie 2-10, până la nivelul de 4,25%, nu la 3,75%.

"Scăderea procentului de la 5,1% ar fi trebuit să fie la 4,25%, în aşa fel încât suma pe care o primesc participanţii să fie neschimbată. Din păcate, scăderea a fost la 3,75%, ceea ce a dus la această scădere a contribuţiilor", a spus Crăciun.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite