Curtea Constituţională amână pentru 7 februarie decizia privind conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Datoricii în franci elveţieni au protestat în repetate rânduri, nemulţumiţi de creşterea ratelor la credite
Datoricii în franci elveţieni au protestat în repetate rânduri, nemulţumiţi de creşterea ratelor la credite

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat din nou, pentru 7 februarie, dezbaterea asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii privind conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.

UPDATE Decizia CCR, amânată pentru 7 februarie

Valer Dorneanu, preşedintele CCR, a declarat miercuri că s-a decis amânarea pentru a doua oară, pentru 7 februarie, a unei decizii privind conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric. 

”Am amânat-o pentru acea formulă magică, pentru examinarea mai adâncă a problematicii şi pentru a da o decizie care să fie şi în consonanţă, nu în sensul soluţiei finale a admiterii sau respingerii, cu analiza pe care am făcut-o acolo (Legea dării în plată – n.r.) cu privire la retroactivitate, cu privire la impreviziune, dacă se aplică şi aici sau nu. N-am mai cerut nimic, doar simţim nevoia unei aprofundări a motivelor pentru care vom da o soluţie sau alta”, a precizat preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.


Sesizarea Guvernului privind legea de modificare a OUG 50/2010, prin care a fost introdusă posibilitatea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric s-a aflat pentru prima dată pe ordinea de zi a şedinţei de plen a CCR în luna noiembrie, însă Curtea a decis amânarea deciziei.

Conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării nu va intra în vigoare înainte ca magistraţii Curţii Constituţionale să verifice dacă legea respectă sau nu Constituţia.

Guvernul Cioloş arăta în octombrie, când a sesizat CCR, că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, Guvernul susţinea că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

Cabinetul Cioloş a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de până la 150.000 de euro (echivalent în franci elveţieni) şi cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputaţii au adoptat însă proiectul în unanimitate, fără a ţine cont de opinia Executivului.

Iniţial, la propunerea lui Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de finanţe-bănci la acel moment, în prezent ministru al Finanţelor, deputaţii au introdus condiţia privind gradul de îndatorare, precum şi un plafon de 250.000 de franci elveţieni, însă, după dispute politice şi cu debitorii cu credite în franci elveţieni, modificările au fost retrase.

Băncile comerciale au realizat în primele nouă luni din acest an aproximativ 9.200 de conversii de credite din diferite valute în moneda naţională, valoarea cumulată a acestora fiind de un miliard de lei, potrivit datelor din Raportul de stabilitate financiară realizat de Banca Naţională a României (BNR).

Peste două treimi din numărul de împrumuturi pentru care s-a realizat conversia, respectiv 80% din valoarea lor echivalentă în moneda naţională, reprezentau finanţări în franci elveţieni, mai arată datele BNR. 

Cea mai mare parte a conversiilor de credite s-au realizat în cadrul unor campanii lansate de bănci: conversia s-a realizat la cursul actual, însă au fost acordate anumite discounturi. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite