Deficitul comercial de aproape 7 miliarde euro în şapte luni, cu 33,1% mai mare decât în perioada similară a anului trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 31 iulie a fost de 6824,1 milioane euro, mai mare cu 1700,6 milioane euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, a informat Institutul Naţional de Statistică. Potrivit acestuia, în iulie, exporturile FOB au fost de 5224,5 milioane euro, importurile CIF au fost de 6211,3 milioane euro, rezultând un deficit de 986,8 milioane euro.

În primele şapte luni din an, exporturile FOB au însumat 36101,8 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 42925,9 milioane euro.

Faţă de luna iulie 2016, exporturile din luna iulie 2017 au crescut cu 8,6%, iar importurile au crescut cu 14,0%. În ce priveşte valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada amintită, acestea au fost de 27398,1 milioane euro la expedieri şi de 32562,4 milioane euro la introduceri, reprezentând 75,9% atât din total exporturi cât şi din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 iulie a fost de 8703,7 milioane euro la exporturi şi de 10363,5 milioane euro la importuri, reprezentând 24,1% atât din total exporturi cât şi din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,2% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (33,9% la export şi respectiv 30,8% la import).

Soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. 

Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite