Luna martie, crucială pentru încasările bugetare. Cât trebuie să colecteze statul pentru a ajunge măcar la nivelul de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu este optimist că încasările la buget în primul trimestru al acestui an vor fi mai bune decât anul trecut, însă o comparaţie cu datele din 2016 arată că Guvernul mai are de muncit pentru a ajunge măcar la sumele încasate în primul trimestru al anului precedent.

Premierul Sorin Grindeanu a avut luni o întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi ai Comisiei Naţionale de Prognoză, în privinţa îmbunătăţirii colectării bugetare, unde s-a declarat optimist de gradul colectării.

În privinţa datelor referitoare la încasările din primele două săptămâni ale lunii martie, premierul a spus: „Dacă facem prima jumătate a lunii martie 2017 faţă de prima jumătate din 2016 pe luna martie, deci aceste două săptămâni, lucrurile stau foarte bine. Mult peste un miliard jumate, ceva de acest tip faţă de 2016. Hai să tragem linie în 31 şi să vedem cum va fi”, a arătat şeful Executivului.

Martie, luna decisivă

În primele două luni ale acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat 31,991 miliarde lei la buget, cu 0,9% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Comparativ, în primele două luni din 2016, ANAF a colectat 32,253 miliarde lei.

Pe luni, rezultă astfel încasări de 18,117 miliarde lei în ianuarie 2017, o scădere majoră faţă de ianuarie 2016, când acestea au fost de 19,254 miliarde lei, şi de 13,873 miliarde lei în februarie, o creştere uşoară faţă de februarie 2016, când au fost de 12,999 miliarde lei. Cu toate acestea, încasările pe ianuarie 2017 au luat în calcul o cotă TVA de 20%, şi pentru luna februarie de 19%, în timp ce anul trecut colectările se făceau cu cotă TVA de 24%.

Luna decisivă este însă luna martie, când se va vedea dacă gradul de colectare din primul trimestru l-a depăşit pe cel din primele trei luni ale anului trecut.

Potrivit datelor ANAF, în trimestrul I 2016 au fost colectate 49,78 miliarde lei, cu 7% mai mult faţă de programul prevăzut de legile bugetare anuale.

Pentru acest an, deşi era obligat ca după aprobarea legii bugetului să realizeze programarea încasărilor pentru 2017 pe trimestre, pe site-ul Ministerului de Finanţe nu se găseşte această informaţie. Aşadar, nu ştim cât plănuieşte instituţia să colecteze pe trimestru, ţinând cont că pe tot anul Guvernul şi-a propus venituri bugetare de 254,717 miliarde de lei, respectiv 31,3% din PIB, în timp ce contrucţia bugetară pentru 2016 a avut în vedere venituri totale de 231,1 miliarde, echivalentul a 31% din PIB.

Astfel, dacă în martie 2016, încasările au fost de 17,257 miliarde lei, pentru luna martie a acestui an valoarea ar trebui să fie 17,789 miliarde lei numai pentru a ajunge la nivelul colectării atins în trimestrul I al anului trecut.

Potrivit premierului, încasările în prima jumătate a lunii martie 2017 le depăşesc cu 1,5 miliarde pe cele din prima jumătate a lui martie 2016. Calculele realizate pe baza datelor ANAF arată că în anul trecut, între 1 şi 16 martie ANAF a virat la bugetul de stat circa 3,27 miliarde lei. Aceasta înseamnă că în prima jumătate a lunii martie 2017, pe baza spuselor lui Sorin Grindeanu, încasările s-ar regăsi în jurul sumei de 4,77 miliarde lei.

Cale lungă până la cele 17 miliarde, însă trebuie luat în considerare că sfârşitul primului trimestru este termen limită pentru plata mai multor impozite şi taxe, ceea ce ar putea cauza o aglomerare a contribuabililor la ghişeele ANAF, spre finalul lunii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite