Noua vacă de muls: pensiile private ale românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul nu naţionalizează Pilonul II de pensii, dar îl goleşte de bani. Aşa arată planurile Ministerului de Finanţe pentru pensiile private, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară, care ar trebui să îi protejeze pe cetăţeni, nu le dezminte.

Pensiile private a şapte milioane de români sunt în pericol, Ministerul de Finanţe dorind să micşoreze cota pe care contribuitorii o virează lună de lună în contul lor.

Planurile Ministerului au fost anunţate de profit.ro, însă surse din piaţă au confirmat acest lucru şi pentru „Adevărul”. Potrivit acestora, reprezentanţii pieţei pensiilor private au fost chemaţi la discuţii cu reprezentanţii ai Finanţelor şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), de două ori săptămâna trecută şi o dată săptămâna aceasta, pentru a fi informaţi de modificările dorite.

Mai puţini bani la români, mai mulţi la buget

Dacă în prezent fiecare român care contribuie la Pilonul II de pensii virează, pe lună, 5,1% din venitul brut către propriul cont de pensie, Finanţele vor să reducă această cotă, fie la 2,5%, fie la 1%.

Aceasta din urmă ar fi cea preferată de oficiali, potrivit surselor „Adevărul”. Motivul? Mai mulţi bani la buget. Reducând contribuţia virată către pilonul pensiilor private obligatorii, şi menţinând nivelul total al contribuţiilor sociale virate reţinute salariaţilor la nivelul de 39,25% din venituri, înseamnă că o cotă mai mare, adică mai mulţi bani, se vor duce către Pilonul I de pensii, cel de stat, a cărui menire este de a plăti pensiile actualilor pensionari. Această măsură îi va afecta, pe viitor, pe români, deoarece ei îşi vor pune baza numai în sistemul de pensii de stat, contribuţia la pilonul privat devenind nesemnificativă.

ASF, instituţia care supraveghează piaţa, nu dezminte planurile Finanţelor. Precizarea pe care o face este că „actualul mecanism de funcţionare a Pilonului II de Pensii nu este pus în discuţie”. Ceea ce este şi adevărat, nu mecanismul ar fi schimbat, ci cota cu care românii contribuie la acest pilon de pensii.

Sărăcesc administratorii

O altă idee cu care au venit Finanţele este eliminarea comisionului de 2,5% pe care îl încasează administratorii fondurilor de pensii. Această măsură i-ar lăsa pe aceştia fără jumătate din venituri. Intenţia vine după ce ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa a criticat acest comision, spunând că banii intră în buzunarele administratorilor în loc să meargă în conturile românilor.

Limitarea contribuţiei la o sumă fixă

O altă idee intermediară cu care ar fi venit Ministerul Finanţelor a fost de a limita contribuţia virată de fiecare participant la Pilonul II la o sumă fixă, de 50 sau de 75 de lei. Asta ar însemna o treime sau o jumătate din suma medie cu care contribuie un român la Pilonul II în prezent, care se ridică la 150 de lei.

La această idee Finanţele ar fi renunţat, după ce participanţii la discuţii au spus că este cea mai proastă variantă dintre toate.

În 2008, la startul sistemului pensiilor private obligatorii, graficul prevedea creşterea contribuţiilor cu câte 0,5 puncte procentuale în fiecare an, de la 2% din veniturile brute ale angajaţilor în 2008 pâna la 6% în 2016. În ultimii ani, din cauza presiunilor bugetare în creştere, guvernul a amânat creşterea contribuţiilor până la nivelul prevăzut iniţial. Apogeul vine însă acum. Lipsa veniturilor bugetare îi face pe guvernanţi să ia o măsură fără precedent, şi anume diminuarea cotei.

Românii aveau, în medie, 5.404 lei în contul de pensie privată, după prima jumătate a acestui an, iar ei contribuiau cu 150 de lei pe lună la această valoare. Circa 6,92 milioane de participanţi erau înregistraţi în sistemul pensiilor administrate privat la sfârşitul lunii iunie 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite