Peste 15 ani, fiecare angajat va fi nevoit să susţină 2,5 pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
batran tanar maini

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultura Franceză din România (CCIFER) susţine că este necesară dezvoltarea sau cel puţin menţinerea la nivelul actual al sistemului de pensii private, pentru că în 2040 Pilonul I poate susţine doar 25% din salariul mediu brut pe economie.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultura Franceză din România (CCIFER) susţine, într-un comunicat de presă, că evoluţiile demografice pe termen mediu indică faptul că, în următorii 15 ani, fiecare angajat din România va ajunge să susţină aproximativ 2,5 pensionari. 

„Mai mult, Expert Forum estimează ca, la orizontul 2040, Pilonul I va acoperi doar 25% din salariul mediu brut pe economie, iar Pilonul II poate suplimenta aceasta sumă cu 10-15 procente. În acest context demografic, acum 10 ani, a apărut necesitatea dezvoltării unui sistem de pensii coerent, bazat pe trei piloni de pensii complementari, menit să asigure o stabilitate financiară la vârsta pensionării. În condiţiile în care există o tendinţă generală de subestimare a nevoilor reale de economisire, pentru majoritatea angajaţilor români, Pilonul II reprezintă singura formă reală de economisire care oferă garanţia absolută asupra contribuţiilor proprii", precizează CCIFER.

Conform unui studiu realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), la cererea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), Pilonul II a înregistrat randamente investiţionale pozitive de la lansarea sa din 2008. În plus, după cum rezultă din studiul realizat de OECD referitor la performanţa în termeni reali (ajustaţi cu inflaţia) a fondurilor de pensii din 38 de state la nivel global, în perioada 2008 - 2016, fondurile de pensii din România ocupă locul al doilea.

"Prin mandatul asumat de fondurile de pensii faţă de participanţi, acestea urmăresc o abordare investiţională pe termen lung, fiind din acest motiv un investitor strategic în economie. Dovada o reprezintă faptul că 92% din activele de aproximativ 9 miliarde de euro ale Pilonului II sunt investite în economia românească, ceea ce face din fondurile de pensii unul dintre principalii piloni ai dezvoltării economice din România. Totodată, fiind investitori importanţi strategici în companii locale şi respectiv ai datoriei guvernamentale, aceştia acţionează ca un stabilizator al pieţelor financiare, cât şi ca un actor important al dezvoltării guvernanţei corporative în România", susţin reprezentanţii CCIFER.

Comunicatul Camerei de Comerţ Franceze vine ca reacţie la Programul legislativ 2018 publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, care anunţa existenţa unui proiect de lege potrivit căruia contribuţiile la Pilonul II ar urma să fie suspendate în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018.

Ce prevedea proiectul

Guvernul României vrea să suspende plata contribuţiilor pentru pensiile administrate privat - Pilonul II - în perioada 1 iulie – 31 decembrie, potrivit unui proiect de lege publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an, perioada mai – decembrie.

Programul legislativ, publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, prevede o încasare integrală la buget pentru contribuţiile CAS şi ”suspendarea contribuţiilor în perioada 1.07-31.12.2018”.

Totodată, proiectul vizează o contribuţie fixă de 84 lei în primul an, care ar urma să crească anual până la 125 lei in cinci ani. Această contribuţie ar urma să fie dedusă din impozitul pe venit.

În plus, proiectul prevede o contribuţie a angajatorului egală cu a angajatului şi dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei - 50, 25 sau 10 angajaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite