REPORTAJ Cum se simte reducerea TVA la raft: mult marketing, efecte subţiri în portofel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele zile după scăderea cotei generale de TVA de la 24% la 20%, pe etichetele produselor de larg consum sunt afişate preţuri cu cel mult 10 lei mai mici, reduceri mai substanţiale fiind întâlnite doar la electronice şi electrocasnice.

Articolele nealimentare de larg consum, cum sunt îmbrăcămintea, încălţămintea, produsele de menaj sau de uz casnic, jucăriile, dar şi cele pentru îngrijire personală, au preţuri mai mici datorită scăderii TVA doar în magazinele din categoria medie (băcănii), cele din „tabăra“ premium afişând reduceri şi promoţii din alte motive.

„Adevărul“ vă propune o mică incursiune în shopping-ul bucureştean, observând astfel că doar unii dintre comercianţii mai mici sau mai mari şi-au axat promoţiile pe facilitatea fiscală oferită de Guvern de la 1 ianuarie - scăderea cotei generale de TVA de la 24% la 20%.

Înainte de toate, trebuie menţionat că, matematic vorbind, dacă în 2015 am avut un preţ de 100 de lei cu TVA 24%, acum ar trebui să avem - respectând proporţia reducerii fiscale - un preţ nou puţin mai jos de 97 de lei, respectiv cu 3,2% mai mic. De aceea, nici reducerile nu sunt neapărat spectaculoase la articolele ieftine.

Preţuri mici, reduceri mici

Într-un hipermarket din zona centrală, reducerile sunt dimensionate exact pe măsura reducerii TVA de la 1 ianuarie, iar pe etichete apar preţul vechi şi cel nou.

La jucării, spre exemplu, dacă preţul vechi fusese de 25 de lei, cel nou este de 23 de lei; la hainele obişnuite, scăderea ajunge până la 8-10 lei; la detergenţi, preţurile sunt cu 2-4 lei mai mici (în funcţie de gramaj), iar la articolele de uz casnic sau de menaj - cu 5-7 lei.

Tot în zona centrală, dar într-un magazin specializat numai în îmbrăcăminte, reducerile datorate scăderii TVA sunt afişate separat faţă de cele datorate altor motive. Astfel, articole precum căciuli, fulare, mănuşi, eşarfe sau şaluri au preţuri reduse cu fix 10 (uneori 15) lei, datorită scăderii TVA; la costume, sacouri, fuste sau pantaloni sunt afişate discounturi de 30% până la 50%, dar acestea sunt doar promoţii „de sezon“.

Vânzătoarea ne-a explicat că în această perioadă „cam toată lumea oferă reduceri de sezon, ca să ajute vânzările, iar scăderea de TVA este bine-venită şi pe plan contabil, şi pe cel de marketing, de imagine“.

Importatorii sunt mai prudenţi

În schimb, deţinătorii de magazine sau raioane cu îmbrăcăminte şi încălţăminte din import purtând mărci notorii nu au reacţionat în niciun fel la scăderea TVA.

„La noi, preţurile evoluează mai mult în funcţie de cotaţiile valutelor, de unele taxe vamale sau de politicile interne privind vânzările.
Aceste politici se stabilesc la nivel internaţional, pentru întregul lanţ comercial şi pentru fiecare brand în parte.
Dacă s-ar fi luat decizia să marketăm (promovăm - n.r.) reducerea TVA, am fi făcut-o la un moment dat“, ne-a declarat un retailer.

Linişte totală

Spre deosebire de perioada scăderii TVA la alimente (în jurul datei de 1 iunie 2015), reducerea de acum a cotei generale s-a făcut într-o linişte desăvârşită.

Astă-vară, Guvernul Ponta se lăuda pe toate canalele cu scăderea TVA la alimente, triumfalismul politicienilor fiind cu atât mai aprig cu cât acea scădere a venit cumva împotriva mesajelor finanţatorilor internaţionali (în special FMI) care ne cereau imperios să nu scădem această taxă.

Dacă, în vară, reducerea TVA ne era „vândută“ ca o dublă victorie (împotriva FMI şi împotriva sărăciei), acum practic nu mai are cine să-şi aroge efectele benefice ale reducerii cotei generale de TVA.

Iată că, pe acest fond de linişte totală, doar unii dintre comercianţi au ales să le transfere clienţilor micul câştig (3,2%) obţinut în urma scăderii cotei generale de TVA.

Reamintim că în urma reducerii cotei TVA pentru toate bunurile şi serviciile de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, impactul bugetar negativ a fost estimat la 11,6 miliarde de lei pentru acest an.

Ulterior, impactul bugetar va fi din ce în ce mai mic, de 1,7 miliarde de lei în 2017 şi de 5,9 miliarde de lei în 2018.

De cealaltă parte, pentru reducerea TVA la alimente s-a calculat că impactul asupra bugetului ar putea fi de 5,1 miliarde de lei în 2016 şi de 4,7 miliarde de lei în 2017, iar pentru 2018 - de 5,86 miliarde de lei.

„Se estimează că obligaţiile şi încasările la bugetul general consolidat se vor majora ca urmare a efectelor de multiplicare economică determinate de reducerea TVA, transpuse în creşterea investiţiilor şi a locurilor de muncă. Prin valorificarea de către sectorul privat a disponibilităţilor băneşti rezultate, se vor obţine venituri suplimentare de circa 1,8 miliarde de lei în perioada 2016-2018“, arăta Guvernul în nota de fundamentare a proiectului de modificare a Codului Fiscal privind reducerea TVA.


Bilete mai ieftine de la CFR Călători

La sfârşitul anului trecut, CFR Călători a anunţat că, din data de 1 ianuarie 2016, tarifele biletelor scad cu aproximativ 4% ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite