Salariul ar putea fi actualizat trimestrial cu valoarea cheltuielilor lunare necesare unei familii. Proiectul, discutat marţi de Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
supermarket

Senatul a luat marţi în discuţie propunerea mai multor deputaţi şi senatori de actualizare, o dată la trei luni, a salariului cu nivelul cheltuielilor lunare. Potrivit iniţiatorilor, coşul minim lunar are în prezent o valoare mult subdimensionată, pe care legiuitorii au stabilit-o acum mai bine de 10 ani.

Senatul, prima cameră sesizată, a luat marţi în discuţie propunerea a 20 de senatori şi deputaţi privind actualizarea trimestrială a salariului cu cheltuielile lunare. 

Potrivit proiectului înregistrat la 11 noiembrie 2017, la Senat, sub nr. BP569/14.11.2017 şi ulterior L 81/2018 dacă nu se impune prin lege obligativitatea acestei evaluări trimestriale, coşul minim lunar va rămâne ca acum, la o valoare mult subdimensionată, pe care legiuitorii au stabilit-o acum mai bine de zece ani.

“Într-adevăr, salariul minim pe economie a fost majorat de la 310 lei la 1.450 lei între anii 2005-2017, însă acest lucru s-a întâmplat în absenţa unor criterii clare şi obiective care să asigure menţinerea unui nivel de trai decent, raportat la evoluţia preţurilor, a ratei inflaţiei, etc.”, argumentează iniţiatorii.

Conform Anexei din proiectul de lege, calculele arată că valoarea coşului minim lunar ar trebui să fie de 2.304 lei. Astfel, pentru alimente şi băuturi au fost alocate peste 45 de procente, iar pentru locuinţă, combustibil, apă, electricitate, gaze – 13,3%. Celelalte procente alocate pentru îmbrăcăminte, mobilier, sănătate, transport, educaţie, cultură, economii sau alte produse şi servicii sunt cuprinse între 2,3 – 10%.

„Cantităţile şi valoarea aferentă fiecărei componente din Anexă au fost calculate prin metoda normativă ICCV pentru o gospodărie de mărime medie, compusă din 2 salariaţi având 2 copii în întreţinere (3,1 persoane)”, se arată în proiect.

Astfel, susţin iniţiatorii, mediul de afaceri are o mai mare predictibilitate privind costurile cu salariile, iar pe de altă parte, se diminuează problemele sociale şi sărăcia înregistrate în rândul salariaţilor:

“Studiile arată că între anii 2001 şi 2015, în cazul unei gospodării cu două salarii minime şi două alocaţii de copii, veniturile nu au putut acoperi minimul unui trai decent”, susţin iniţiatorii.

Proiectul legislativ a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ şi a Consiliului Economic şi Social,  urmând să fie dezbătută în Camera Deputaţilor (forul decizional), după ce va fi primit avizul de la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială (termen de primire a avizului 6 martie) şi de la Comisia pentru buget, ffinanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (27 februarie 2018).

Iniţiatorii sunt Adrian Dohotaru – deputat neafiliat, deputaţii PSD Manole Petre-Florin, Nasra Gabriel-Horia, Oteşanu Daniela, Radu Anişoara, Solomon Adrian, deputaţii USR Bîzgan-Gayral Oana-Mioara, Botez Mihai-Cătălin, Bulai Iulian, Cosma Lavinia-Corina, Dan Nicuşor Daniel, Dehelean Silviu, Iurişniţi Cristina-Ionela, Prisnel Adrian-Claudiu, Rădulescu Dan-Răzvan, Ungureanu Emanuel-Dumitru; din partea ALDE deputatul Niţă Mihai, senatorul PSD Creţu Gabriela şi senatorii USR Ghica Cristian, Goţiu Remus Mihai.

INS: În primăvara anului trecut, coşul minim lunar era de 1.644,6 lei

Potrivit calculelor făcute de „Adevărul” în baza datelor furnizate de Instititul Naţional de Statistică (INS) în luna octombrie pentru trimestrul 2 din 2017, cheltuielile minime lunare ale unei gospodării formate din 2,804 persoane respectând lista din coşul minim de consum lunar, era de 1.644,6 lei.

INS informa că totalul cheltuielilor unei gospodării a fost de 2.797 lei, din care 35,8% alimente şi băuturi nealcoolice (1.001,33 lei), 7,5% îmbrăcăminte şi încălţăminte (209,8 lei) şi 15,5% peentru utilităţi şi combustibili (433,5 lei). Total 1.644,6 lei.

Scumpiri în lanţ spre sfârşitul anului 2017

Chiar înainte de a intra în vigoare majorările salariale, puternic afectate (şi chiar diminuate) de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, mai mulţi oficiali români şi instituţii europene atrăgeau atenţia asupra imposibilităţii de a se evita scumpirile la utilităţi, lucru care se va răsfrânge asupra preţurilor alimentelor de bază.

Spre exemplu, din cauza introducerii supraaccizei la carburanţi, dar şi din cauza altor influenţe, preţul motorinei a crescut de la 4,7 lei în septembrie, la 5,47 lei pe litru, conform ultimelor date ale Oil Bulletin. Acelaşi site oficial, arată că preţul benzinei a crescut de la 4,8 lei în septembrie, la 5,36 lei în 29 ianuarie.

În ceea ce preţul energiei electrice, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a estimat încă de la 1 octombrie că va exista o majorare pentru consumatorii casnici cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh.

Tot atunci Emil Calotă estima că preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului. 

Ce conţine coşul minim lunar

Potrivit Ordonanţei 217/2000 (care stabileşte cantităţile de alimente, mărfuri nealimentare şi servicii considerate vitale pentru traiul decent al românilor), coşul minim de consum lunar (necesarul pentru doi adulti si un copil) cuprinde cheltuielile cu 3,08 kg de făină, 5,8 kg de mălai, 28,9 kg de pâine, 0,5 kg de produse de franzelărie şi panificaţie, 0,7 kg de paste făinoase, 1,4 kg de orez, 2,1 kg de fasole boabe, 3,5 kg de cartofi, 1,6 kg de morcovi, pătrunjel şi păstârnac, 2,5 kg de ceapă, 3,8 kg de murături, 800 g de bulion, 1 kg de conserve de legume, 3,5 kg de fructe (în principal mere), 0,5 kg de citrice, 0,7 kg de conserve din fructe, 1 kg de carne de bovină, 2,5 kg de carne de porc, 2,8 kg de carne de pasăre, 0,4 kg de carne de oaie, 2,5 kg de preparate din carne (mezeluri), 0,8 kg de peşte proaspăt şi congelat, 6,1 litri de lapte proaspăt, 0,7 litri de lapte bătut, 1,1 kg de telemea de vacă, 0,7 kg de telemea de oaie, 0,9 kg de brânză proaspătă şi smântână, 13 ouă, 2,8 litri de ulei comestibil, 0,7 kg de untură, 0,5 kg de margarină, 0,8 kg de zahăr, 0,1 kg de dulciuri (în principal ciocolată şi bomboane) şi 4,8 litri de băuturi nealcoolice. 

Băuturile alcoolice (bere, vin şi spirtoase) însumează, împreună, puţin peste doi litri. 

Tot aici intră şi unele articole de igienă, îmbrăcăminte, detergenţi şi un minimum de consum energetic (combustibili, gaze, curent sau telefon). Coşul minim de consum lunar stabileşte costurile pentru o gospodărie de mărime medie, considerată de 2,804 persoane.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite