Tăriceanu: Transferul fondurilor de la pensiile private la stat se va face la cerere. Specialişti: Ar fi un act caritabil faţă de actualii pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bani lei FOTO Adevărul

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dat asigurări că transferul fondurilor de la pensiile private obligatorii (Pilonul II) la cele de stat (Pilonul I) se va face doar în baza unei cereri a celui care contribuie. Specialiştii avertizează însă că acest transfer ar fi similar unui act caritabil faţă de actualii pensionari, care primesc lunar veniturile din Pilonul I.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că persoanele care doresc să treacă toată contribuţia pentru pensie la Pilonul I vor trebui să facă o cerere scrisă, iar cele care nu fac acest lucru, rămân în continuare la Pilonul II.

“Pilonul II de Pensii este o contribuţie obligatorie a salariaţilor, pentru o pensie care este gestionată privat, spre deosebire de celelalte contribuţii care merg la fondul de asigurări sociale. Există voci care consideră că randamentul pe care aceste contribuţii îl aduc pentru cei care au contribuit la Pilonul II nu este suficient şi în fond trebuie să existe posibilitatea liberei opţiuni a ficăruia unde vrea să îşi pună banii din pensie, vrea să rămână în continuare la Pilonul II, dacă vrea să treacă la Pilonul I cu toată contribuţia, iarăşi e foarte bine”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, recomandând Pilonul III pentru cei care vor să aibă o pensie administrată privat.

Specialişti contactaţi de „Adevărul” au explicat că fondurile strânse la Pilonul II de pensii private obligatorii sunt destinate exclusiv celor care contribuie şi care le vor primi la împlinirea vârstei de pensionare.

„Fondurile cumulate în fiecare lună la Pilonul I de pensii, cele de stat, sunt folosite pentru plata veniturilor actualilor pensionari, nu celor care le plătesc acum, şi nu vor ajunge la aceştia nici când se vor pensiona. Cu alte cuvinte, în lipsa unor reglementări speciale, transferul contribuţiilor de la Pilonul II la Pilonul I ar putea echivala cu un act de caritate pe care îl fac salariaţii faţă de actualii pensionari”, au declarat sursele citate.

Miza, miliardele strânse la fondurile de pensii private oblgatorii

Potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la finele anului 2017, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) aveau active nete totale de 41,52 miliarde de lei, în creştere cu 26% faţă de 31 decembrie 2016. Din această sumă, 39,74 miliarde de lei sunt cotizaţii la Pilonul II şi 1,74 miliarde de lei la Pilonul III. Numărul cotizanţilor este de aproape 7,5 milioane de persoane.

Numărul participanţilor la Pilonul II a ajuns la 7,04 milioane, în timp ce Pilonul III numără 446.131 de cotizanţi. 

Potrivit ASF, activele nete pe Pilonul II însumau 39,74 miliarde de lei şi reprezintă 95,7% din totalul banilor din industria fondurilor de pensii private, în creştere cu 26,3% faţă de anul 2016.

Cele mai mari fonduri pe Pilonul II sunt, potrivit profit.ro, NN (administrat de NN Pensii) – 14,35 miliarde de lei şi 1,96 milioane de cotizanţi, AZT Viitorul tău (Allianz-Ţiriac Pensii) – 8,62 miliarde de lei şi 1,53 milioane de clienţi şi Metropolitan Life (Metropolitan Pensii) – 5,62 miliarde de lei şi peste 984.020 de participanţi. 

La Pilonul III, unde participanţii cotizează din proprie iniţiativă din luna mai 2007, activele nete ale celor 10 fonduri de profil au ajuns la 1,78 miliarde de lei, în urcare cu 18,6% în raport cu finele anului 2016. 

Cu active nete de aproape 713 milioane de lei şi 159.438 clienţi, NN Optim (administrat de NN Asigurări de Viaţă) este cel mai mare fond prezent pe Pilonul III. 

Poziţia a doua revine BCR Plus (BCR Pensii), cu active nete de 318,66 milioane de lei şi 130.347 cotizanţi, iar locul trei revine AZT Moderato (Allianz-Ţiriac Pensii) – 212,58 milioane de lei şi 38.381 cotizanţi. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite