Chinezii construiesc un nou „Las Vegas” în apropiere de România. Vor să fie gata în numai trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un mega-complex de divertisment, de înaltă tehnologie, ce va include şi hoteluri, birouri şi spaţii retail, va fi construit în apropierea capitalei Bulgariei. Proiectul va fi finanţat de chinezi, el fiind intitulat de presă „Las Vegas-ul bulgar”, scrie Balkan Insight.

Proiectul „Saint Sofia”, iniţial anunţat în 2014, a primit statutul de proiect prioritar de investiţii şi va beneficia de o serie de stimulente garantate de stat pe o perioadă de trei ani, a anunţat Agenţia de Investiţii din Bulgaria.

Acest lucru a fost posibil după ce Guvernul de coaliţie de la Sofia, condus de prim-ministrul Boiko Borissov, a adoptat un pachet de măsuri în data de 2 august destinat sprijinirii proiectului implementat de compania chineză Bulgarian Development Holdings Limited (BDHL).

„Sperăm ca proiectul să fie realizat în următorii trei ani”, a declarat un purtător de cuvânt al Invest Bulgaria.

Proiectul, care se află încă într-o fază incipientă, prevede construirea unui complex turistic şi de divertisment care să includă hoteluri cu cazinouri, un aquapark, săli de conferinţe, un centru comercial, birouri, spaţii verzi şi alte facilităţi în apropierea oraşului Elin Pelin.

Suma totală a investiţiilor este planificată să ajungă la 1,59 miliarde de leva (aproximativ 750 de milioane de euro), creând 1.850 de noi locuri de muncă, a transmis Guvernul bulgar.

Proiectul grandios, denumit „Las Vegas-ul bulgar” de către mass-media, a fost anunţat pentru prima dată în 2014, când i-a fost acordat statutul de investiţie prioritară.

În luna mai, China Daily a transmis că proiectul a fost prezentat la Beijing ca o inovaţie de înaltă tehnologie, care va fi promovată ca parte a iniţiativei ambiţioase a Chinei „One Belt One Road”.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite