Românul Andrei Iancu preia conducerea Oficiului american pentru Brevete şi Mărci, la şefia căruia a fost nominalizat de Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul Andrei Iancu, nominalizat anul trecut de preşedintele american Donald Trump pentru conducerea Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA, va prelua această funcţie după ce a fost confirmat de senatorii americani fără niciun vot împotrivă, cu doar 6 abţineri.

Iancu, un avocat specializat pe dreptul de proprietate intelectuală şi partener în cadrul firmei de avocatură „Irell & Manella”, din Los Angeles, se afla în fruntea listei candidaţilor pentru postul de subsecretar de comerţ pentru proprietate intelectuală şi director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci din Statele Unite, Departamentul de Comerţ.

Săptămâna trecută, Senatul american a confirmat că avocatul Andrei Iancu este următorul şef al Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA. El va conduce astfel o agenţie însărcinată să decidă cine deţine drepturile de invenţii în domenii precum software-ul, produsele farmaceutice, şi dispozitive medicale. Senatul l-a votat cu 94 de voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi şase abţineri.

De ce este importantă funcţia                                                

Poziţia a devenit un punct politic de fierbere, în ultimii ani.

Firmele din Silicon Valley, cum ar fi Alphabet şi Facebook, au cerut agenţiei să examineze cererile de brevete mai atent, spunând că în trecut au fost acordate prea multe brevete dubioase care au condus la procese neplăcute.

Companii farmaceutice precum Pfizer Inc şi Johnson & Johnson au cerut prudenţă în reformarea sistemului de brevete, spunând că drepturile puternice de proprietate intelectuală sunt esenţiale pentru inovare.

Iancu este considerat un „consens” care va echilibra drepturile proprietarilor de brevete cu preocupările companiilor mari de tehnologie, adesea acuzate de încălcare, a declarat Robert Stoll, avocat la Drinker Biddle & Reath şi fost oficial al oficiului de brevete.

În calitate de director de brevete, Iancu va gestiona un personal de aproximativ 8.000 de examinatori care garantează protecţia brevetelor pentru mai mult de 300.000 de invenţii în fiecare an.

De asemenea, agenţia emite înregistrări de mărci comerciale care permit companiilor să îşi protejeze de contrafacere numele de marcă şi logo-urile.

Iancu va supraveghea, de asemenea, Comisia de brevete de invenţie şi de recurs, o instanţă administrativă creată în 2011, care are puterea de a invalida brevetele.

Iancu va prelua funcţia de director interimar de la Joseph Matal, care a preluat-o de la Michelle Lee, fost avocat de brevete la Google, numit de preşedintele Barack Obama în funcţia de preşedinte al agenţiei în 2014. Lee a demisionat în iunie 2017, după câteva luni de incertitudine cu privire la faptul dacă Trump o va menţine în funcţie.

Lee s-a bucurat de un sprijin puternic din partea industriei tehnologice. Google, Facebook, Cisco Systems Inc, Samsung Electronics Co Ltd şi alte companii de tehnologie au scris o scrisoare către Trump în aprilie 2017, îndemnându-l să o menţină în poziţie.

Cine este Andrei Iancu

Iancu este un avocat specializat pe dreptul de proprietate intelectuală şi partener în cadrul firmei de avocatură „Irell & Manella”, din Los Angeles.

Românul a sfătuit reclamanţi şi inculpaţi dintr-o mare varietate de industrii. El a pledat în faţa Oficiului pentru Brevete şi Mărci, a Comisiei Internaţionale pentru Comerţ din SUA, a instanţelor districtuale din SUA şi a Curţii de Apel pentru Circuitul Federal. Iancu a publicat lucrări despre probleme de proprietate intelectuală şi a predat cursuri despre legea brevetelor la UCLA. Iancu a obţinut diplome cu diferite calificări în domenii precum ingineria mecanică şi ingineria aerospaţială, de la UCLA. Înainte de şcoala de drept, Iancu a fost inginer la Hughes Aircraft.

Iancu a primit recunoaştere pentru activitatea sa juridică începând cu anul 2007, când „Chambers USA” l-a desemnat pentru prima dată drept lider în domeniul dreptului de proprietate intelectuală şi al brevetelor. Biografia sa arată că el a primit distincţia în fiecare an de atunci.

Din 2011, Iancu a fost listat de „Intellectual Asset Management” (IAM), în raportul său anual „IAM Patent 1000”, ca fiind unul dintre cei mai mari litigatori din California în domeniul brevetelor. Distincţii similare au fost propuse începând cu anul 2010 de către „Los Angeles-San Francisco Daily Journal”, „Managing Intellectual Property” şi „The Best Lawyers in America”. În 2016, Iancu a fost numit avocat al anului pentru firme cu 75 până la 125 de avocaţi de către „Los Angeles Business Journal”. În acest an, a fost recunoscut ca fiind unul dintre starurile „BTI’s Client Service”, pentru un serviciu exemplar pentru clienţi prin consiliere corporativă la organizaţii mari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite