Peste 95% din români sunt proprietarii caselor în care locuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românilor le place să fie proprietari. În anul 2016, peste 95% din aceştia erau proprietarii caselor în care locuiau, acesta fiind cel mai mare procent de proprietari din rândul statelor membre UE.

Astfel, dacă 95% din români erau în 2016 proprietarii caselor în care locuiau, în Germania mai puţin de jumătate (49,8%) dintre cetăţeni deţineau propria lor locuinţă, arată datele publicate de institutul european de statistică Eurostat. La nivel european, media se situează la 70,6%, în timp ce în cazul străinilor doar 30% deţin propria lor locuinţă.

Pe lângă România, 95,6%, alte state unde procentul cetăţenilor care deţin propria lor casă este unul ridicat sunt: Croaţia şi Lituania, ambele cu 89,9%, şi Slovacia, 89,5%. La polul opus cel mai mic procent de cetăţeni care deţin propria lor locuinţă se regăseşte în Germania (49,8 %), Danemarca (58,6%), Austria (62%) şi Franţa (63,4%).

În cazul României, datele pe categorii de vârstă arată că în rândul persoa­nelor cu vârsta între 55 şi 64 de ani procentul celor care deţin propria locuinţă este chiar mai mare (98,5%) decât media naţională.

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre cetăţenii români (48,8%) locuiau în 2016 în locuinţe supraaglomerate, faţă de o medie de 16,3% în UE. La polul opus, doar 1,7% dintre cetăţenii din Cipru se confruntau cu o problemă similară, la fel ca 2,3% dintre belgieni.

De asemenea, România se regăseşte printre cele şapte stat, membre UE unde mai mult de 10% dintre cetăţeni sunt împovăraţi de costurile cu locuinţa, potrivit Agerpres. În anul 2016, cu această problemă se confruntau în primul rând cetăţenii din Grecia (39,6%), urmaţi de cei din Bulgaria (18,4%), Danemarca (16,3%), Germania (15,2%), România (14,1%), Marea Britanie (12,1%) şi Olanda (11,2%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite