Bursa românească, la 20 de ani: o apă de mică adâncime, dar care nu a dus lipsă de „rechini“
0
Pe 23 noiembrie 1995, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pornea la drum cu nouă companii emitente şi 28 de intermediari. De-a lungul timpului, a acompaniat „marea cuponiadă“, a fost ţinta mai multor „rechini“, dar a reflectat fidel mersul economiei. Deşi rolul unei burse este de a fi o alternativă de finanţarea pentru companii sau de investiţii pentru populaţie, în România nu şi-a îndeplinit încă scopul principal.
Deşi rolul tradiţional al pieţei de capital este de a furniza o alternativă de finanţare la împrumuturile furnizate prin sistemul bancar, la 20 de ani de la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), aceasta încă nu îşi îndeplineşte rolul principal. Mai mult, bursa a fost zguduită de-a lungul timpului de o serie de mari scandaluri. „Adevărul“ vă propune o trecere în revistă a principalelor repere din evoluţia pieţei bursiere.
În anul 1995, după lansarea din noiembrie, au avut loc doar cinci şedinţe de tranzacţionare, cu un total de 379 de tranzacţii. Cei 28 de intermediari (brokeri) aveau pe „tejghea“ acţiunile a doar nouă companii emitente.
Anul de vârf al BVB a fost, de departe, 1998, când pe piaţă activau 126 de companii emitente şi 173 de intermediari; în 1998 au avut loc în total 255 de şedinţe de tranzacţionare şi 512.705 tranzacţii. Astăzi, mai sunt doar 84 de companii emitente şi 38 de intermediari, iar în cele 277 de şedinţe bursiere desfăşurate în 2015 au avut loc 625.413 tranzacţii.
O statistică oficială a BVB arată că anul acesta au avut loc aproape un milion (963.000) de tranzacţii, fiind intermediat un volum de 6,4 miliarde de instrumente financiare (acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond, drepturi, certificate) în valoare totală de 11,3 miliarde de lei.
De-a lungul timpului, o serie de mari companii, reprezentative pentru România, s-au retras de pe bursă, cele mai notabile exemple fiind constructorul auto Dacia – cel mai mare exportator al României, combinatul siderurgic Sidex Galaţi, producătorul de electrocasnice Arctic Găeşti, producătorul de îngrăşăminte Azomureş sau producătorul de medicamente Terapia Cluj, dar şi Kandia-Excelent, din domeniul dulciurilor sau Silcotub Zalău.
Ultima listare privată, în 2008
Lipsa unor companii mari este unul dintre motivele pentru care bursă românească funcţionează acum la cotă de avarie, ultimele listări de societăţi private având loc cu mulţi ani în urmă, în anul 2008. În acel an s-au listat la bursă companiile Teraplast şi Casa Bucovina. Singura tentativă a mai fost Adeplast, care a dorit intrarea în ringul bursier în anul 2013, dar a eşuat din cauza preţului considerat prea mare de investitori.
Singurul care a mai încercat ceva a fost statul, care a adus pe bursă, din 2013 încoace, companii precum Nuclearelectrica, Romgaz şi Electrica. În ultimul ani, însă, şi statul a eşuat în planurile sale, ratând listările unor companii precum Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa sau CFR Marfă, despre care a tot promis că le va lista la bursă.
Bursa nu îşi îndeplineşte încă rolul de a fi o alternativă la finanţarea prin credite bancare, acest lucru fiind amintit în luna mai a acestui an şi de către Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). Isărescu afirma atunci că piaţa financiară din România „este cam dezechilibrată“, iar 80% din activele financiare aparţin băncilor, dar că ţara noastră are nevoie de o bursă puternică pentru a ajuta la dezvoltarea ţării.
Marea cuponiadă: milioane de acţionari fără să ştie
Milioanele de „cuponari“ care au beneficiat de programul de privatizare în masă din perioada 1993-1995 sunt şi acum acţionari la Societăţile de Investiţii Financiare (SIF-uri), listate la BVB, chiar dacă între timp şi-au vândut participaţia investită la principala companie pentru care au optat (de exemplu Zarea, Băile Felix, Pallace sau diverse hoteluri celebre).
Iar în calitate de acţionari sunt şi plătitori de impozit pe dividende, pentru că SIF-urile au distribuit dividende aferente profiturilor realizate şi pentru că aceste câştiguri sunt taxate în vederea contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate (CASS), dacă nu se obţin venituri şi din alte surse.
Mai exact, dacă aveţi un cupon primit cu ocazia marelui Program de Privatizare în Masă şi mai sunteţi încă acţionar la una din SIF (Moldova, Transilvania, Muntenia, Crişana sau Oltenia), s-ar putea ca acum să fiţi bun de plată, chiar dacă nu ştiaţi că mai aveţi aceste acţiuni şi, implicit, nu aţi ridicat cei câţiva lei distribuiţi ca dividende. Se percepe plata însă CASS numai pentru cei care nu obţin venituri şi din alte surse.
Marea „cuponiadă“ a fost bucuria primei generaţii de „bişniţari“ ai pieţei de capital, care au cumpărat cupoanele de la populaţie pe nimic şi apoi au acumulat pachete mari de acţiuni, pe care să le tranzacţioneze apoi la valori mult mai mari pe bursă.
Fondul Proprietatea, raiul speculatorilor
Fondul Proprietatea a fost un emitent de acţiuni cu mult timp înainte să ajungă oficial la cota Bursei de Valori, şi tocmai de aici i s-a tras supranumele de raiul speculatorilor. Samsarii de dosare de retrocedare, principalii beneficiari ai întârzierii procesului de despăgubire, au avut un nesperat spaţiu de manevră atunci când li s-a deschis şi piaţa - secundară - de acţiuni, înainte de cotarea oficială. Astfel că, atunci când a venit şi cotarea, în ianuarie 2011, cărţile erau deja făcute şi investitorii obişnuiţi au fost nevoiţi să se mulţumească cu evoluţii sub valoarea nominală de 1 leu a acţiunii FP.
„Rasdaq să fie arestat!“
Bursa de Valori a fost secondată în aceşti 20 de ani de o piaţă secundară de tranzacţionare, Rasdaq. Prea puţina publicitate şi în general „discreţia“ în care s-au desfăşurat evenimentele pe piaţa de capital i-au dus pe unii politicieni, pe cei neavizaţi, în situaţii haioase. Spre exemplu, în anul 2000, deputatul PRM Irina Loghin a făcut un comentariu memorabil: întrebată cum comentează fraudele de pe piaţa de capital, a răspuns cu recomandarea ca „dacă numitul Rasdaq a furat, să fie arestat!“.
Între timp, Rasdaq a fost desfiinţată ca urmare a aplicării prevederilor europene în materie. Mai exact, la înfiinţarea sa, în 1996, Rasdaq avea statut de piaţă reglementată, dar din 2004, la nivel european s-a stabilit împărţirea pieţelor între reglementate şi sisteme alternative de tranzacţionare. Cum Rasdaq nu îndeplinea criteriile de transparenţă pentru a fi considerată piaţă reglementată, singura soluţie ar fi fost clasificarea acesteia în sistem alternativ. Însă fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu a clasificat Rasdaq nici ca sistem alternativ.
Acest ping-pong a continuat de-a lungul anilor până în 2013, când Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care a preluat printre altele şi atribuţiile CNVM, a propus desfiinţarea Rasdaq şi transferul companiilor listate pe aceasta fie la bursă, fie pe sisteme alternative.
O parte dintre companii s-au mutat la pe categoria principală a BVB, precum transportatorul de ţiţei Conpet sau producătorul de lactate Albalact, în vreme ce altele au ales sistemele alternative ale BVB sau Sibex – bursa de la Sibiu. În anul 2014 erau pe Rasdaq un număr de 911 societăţi, iar din acestea, pe sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB se regăsesc acum 307 societăţi emitente, potrivit statisticilor prezentate pe site-ul bursei. O parte din companiile de la Rasdaq au ales să se delisteze în urma desfiinţării acestei categorii a pieţei de capital.
Emisiunea de titluri de stat pentru populaţie, un eşec total
În luna iunie a acestui an, Ministerul Finanţelor a lansat o emisiune de titluri de stat destinată populaţiei, punând la dispoziţia investitorilor persoane fizice 100.000 de titluri, cu o valoare totală de 100 de milioane de lei, un titlu având o valoare nominală de 1.000 de lei. Oficialii se aşteptau ca emisiunea să fie subscrisă în totalitate, însă lucrurile nu au stat aşa.
Populaţia a subscris numai 65.000 de titluri în cadrul emisiunii derulate în perioada 8-19 iunie, fiind alocate suma de 65.000 de milioane de lei, dobânda fiind stabilită de Ministerul Finanţelor la nivelul maxim din prospect, de 2,15% pe an. Persoanele fizice din Bucureşti au avut cel mai mare apetit pentru titlurile de stat destinate populaţiei cu o maturitate de doi ani, cumulând 46,13% din totalul subscrierilor, urmate de cele din judeţele Sibiu (3,37%), Mehedinţi (2,97%), Alba (2,87), Dolj (2,80%) şi Olt (2,76%).
La lansarea programului, Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, declara că emisiunea de titluri de stat va fi promovată astfel încât „un crescător de oi din vârful muntelui“ să investească în acestea. Tot atunci, fostul premier Victor Ponta spunea că titlurile de stat sunt instrumente folosite în mod curent de economiile dezvoltate, sunt sigure şi aduc un câştig garantat. Aceste argumente nu i-au convins însă pe români, iar emisiunea s-a dovedit un eşec. Titlurile de stat destinate populaţiei au intrat în ringul bursier la 25 iunie, iar de atunci au înregistrat o apreciere de 0,6%.
Scandalurile care au cutremurat bursa
Cu toate că bursa românească a fost tot timpul comparată cu o apă de mică adâncime, vulnerabilă la mai micile sau mai marile cutremure din economie, nu se poate spune că a dus lipsă de „rechini“.
Mai întâi au fost câţiva binecunoscuţi, apoi chiar interpuşii acestora au devenit ei înşişi rechini - acei speculatori care au acaparat volume mari de acţiuni, controlând astfel şi cotaţii, dar şi societăţi listate. Cele mai des vehiculate nume la această categorie au fost Sorin Ovidiu Vântu, Cătălin Chelu, Dinel Staicu.
Sorin Ovidiu Vântu este primul nume de care e legat un scandal al pieţei de capital. Mai exact, el a fost arhitectul celebrei scheme „FNI - Gelsor“. Mai exact, Fondul Naţional de Investiţii (FNI) „garanta“ românilor că sumele investite se află în siguranţă, dar peste 100.000 de români şi-au pierdut economiile. FNI beneficia de o garanţie din partea CEC, dar banii au fost deturnaţi către grupul de firme Gelsor, controlat de Vântu. Nicolae Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea FNI în 2000.
Un alt scandal legat de piaţa de capital a fost „dosarul Rompetrol“, în urma căruia mai mulţi politicieni au ajuns la închisoare. Omul de afaceri Dinu Patriciu, care preluase Rompetrol, a folosit banii din „creanţa Libia“, deşi aceştia trebuiau să ajungă în conturile statului. Legătura cu bursa o constituie listarea rafinăriei Petromidia pe bursă. Mai exact, Patriciu, împreună cu mai mulţi oameni de afaceri, a organizat un grup infracţional prin care s-au manipulat acţiunile Rompetrol Rafinare la listarea pe BVB. Patriciu i-a implicat în aceste manevre şi pe Sorin Roşca Stănescu şi lui Sorin Pantiş, cărora le-a dezvăluit termenii şi condiţiile în care urmau să se desfăşoare operaţiunile de tranzacţionare a acţiunilor. La nouă ani de la deschiderea dosarului de către DIICOT, în 2014, un număr de şase persoane au primit pedepse definitive cu executare, iar alte cinci au primit pedepse cu suspendare. Între condamnaţi se află fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş şi fostul parlamentar Sorin Roşca Stănescu.
Staicu şi Chelu, condamnaţi notorii
Cătălin Chelu a devenit un alt nume temut de către investitorii de pe bursă, acesta devenind cunoscut pentru metodele sale: prelua acţiuni pe bursă, apoi prelua ostil companiile vizate şi le decapitaliza. Cătălin Chelu, condamnat definitiv la şase ani de închisoare în dosarul „Mita la MAI“, a murit anul trecut în decembrie într-un spital din Amman, Iordania.
Un alt caz celebru îl constituie Dinel Staicu, fost preşedinte al SIF Oltenia, care a fost condamnat definitiv la nouă ani de într-un dosar privind fraudarea Transgaz cu 11 milioane de euro în perioada 2000-2001, împreună cu mai multe persoane. De asemenea, Staicu a mai fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Ulterior, Staicu şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu şi a fost dat în căutare internaţională, fiind prins în Ungaria.
Sima, un broker fugar
Ultimul mare scandal legat de piaţa de capital a avut loc în anul 2012, când Cristian Sima, preşedinte şi director general la acea vreme al Bursei de la Sibiu (Sibiu), a pierdut banii unor clienţi şi apoi a fost de negăsit. Suma pierdută s-ar fi ridicat la 2,5 milioane de euro. Autorităţile au retras atunci autorizaţia de funcţionare a casei de brokeraj WBS România – deţinută de Sima, dar problema principală a fost că tranzacţiile se realizau prin WBS Holding, firmă înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Între „victimele“ sale celebre se află fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, fostul preşedinte al ASF Daniel Dăianu, actual membru în Consiliul de Administraţie al BNR, oamenii de afaceri Radu Dimofte şi Gabriel Popoviciu, dar şi prezentatoarea Andreea Raicu, creatoarea de modă Irina Schrotter sau proprietarul ziarului „Bursa“, Florian Goldstein.
Se încarcă comentariile...
