Investiţie de peste 70 de milioane de euro în Electroputere Parc din Craiova. Vor fi construite birouri, spaţii comerciale şi 700 de locuri de parcare subterane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Electroputere Parc
Electroputere Parc

Grupul francez de real estate Catinvest anunţă extinderea cu 9.200 de metri pătraţi a Electroputere Parc, în care va investi peste 70 de milioane de euro până la finalul lui 2018.

Totodată, grupul a început construcţia unei clădiri independente care va oferi 12.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, aproximativ 15.000 de metri pătraţi de birouri de clasa A şi peste 700 de locuri de parcare subterane.

Investiţia totală în extinderea centrului comercial şi în construirea clădirii cu spaţiu mixt, de retail şi de birouri, va depăşi 70 de milioane de euro până la finalul anului 2018.

„Electroputere Parc este o locaţie extraordinară, cu potenţial uriaş de dezvoltare, fiind printre puţinele centre comerciale, dacă nu chiar singurul din provincie, cu o poziţionare atât de bună, chiar în oraş, oferind acces rapid şi facil cumpărătorilor la o zonă foarte mare de shopping. Extinderea centrului şi dezvoltarea unei noi clădiri reprezintă, astfel, o mişcare firească, parte din strategia amplă de investiţii a Catinvest în extinderea spaţiilor comerciale din portofoliu, pentru a putea oferi oamenilor mai multe opţiuni de shopping şi divertisment”, a declarat Bertrand Catteau, preşedintele grupului Catinvest.

Lucrările de extindere a spaţiilor comerciale Electroputere Parc cu o suprafaţă închiriabilă brută (GLA – gross leasable area) de 9.200 de metri pătraţi de magazine, cinema şi spaţii de divertisment sunt deja în desfăşurare, iar inaugurarea este planificată pentru primul semestru din 2018. Noua aripă va găzdui branduri de fashion din grupul LLP (Reserved, House, Sinsay şi Cropp), care se vor alătura astfel brandurilor existente precum Zara, H&M, LC Waikiki, Berska, Pull&Bear, C&A, Stradivarius, New Yorker, US Polo, Kenvelo, Orsay sau Tom Tailor, transformând Electroputere în destinaţia cea mai mare de shopping din Craiova şi din Dolj.

La etaj, clienţii Electroputere Parc se vor putea bucura de noi restaurante, terase, magazine, o zonă multifuncţională de divertisment (jocuri electronice şi de tip arcade, biliard, bowling, bar cu tematică sportivă etc.), precum şi primul cinematograf integral VIP din România. Cinematograful va număra 7 săli de cinema echipate cu scaune rabatabile premium şi cu cele mai noi tehnologii (proiectoare Christie 4K, sistem de sunet Vive, ecrane 3D Harkness etc.).

Totodată, Catinvest a început şi construcţia unei clădiri independente cu spaţii mixte. Poziţionată între parcarea principală a centrului comercial Electroputere Parc şi Kaufland, noua clădire va include o suprafaţă închiriabilă brută de 12.000 de metri pătraţi de spaţiu de retail (între care se va regăsi şi magazinul de mobilă Kika), o suprafaţă închiriabilă brută de 15.000 de metri pătraţi de birouri de clasa A pe două etaje superioare şi peste 700 de locuri de parcare subterane. Pe lângă faptul că va oferi mai multe spaţii de parcare şi va găzdui mai multe branduri, clădirea va conecta supermarketul Kaufland de zona existentă de retail. Inaugurarea clădirii cu spaţii mixte este planificată pentru semestrul al doilea din 2018, întreaga zonă comercială a centrului Electroputere Parc urmând să depăşească 110.000 de metri pătraţi.

Cele două proiecte au fost concepute şi sunt dezvoltate de Steven Van Den Bossche şi Kris Carton, cu finanţarea Catinvest, care deţine Electroputere Parc.

Grupul francez de real estate Catinvest, care a achiziţionat Electroputere Parc în septembrie 2016, deţine şi administrează şi alte centre comerciale din Europa de Est (galeriile comerciale Carrefour Orhideea şi Cora Pantelimon din Bucureşti, Carrefour TOM din Constanţa, Auchan Savoya Park din Budapesta şi Tesco Borska Pole din Plzen). Catinvest activează, totodată, pe piaţa rezidenţială şi comercială din Franţa. În total, Catinvest deţine şi administrează peste 500.000 de metri pătraţi de spaţii în Franţa şi în Europa de Est.

Grupul francez este prezent pe piaţa din România din anul 2003, odată cu achiziţia galeriei comerciale Orhideea şi, la scurt timp, a galeriei comerciale Esplanada. În prezent, Catinvest deţine şi administrează patru centre comerciale pe plan local - galeriile Orhideea şi Esplanada din Bucureşti, Carrefour Tom din Constanţa şi galeriile Electroputere Parc din Craiova.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite