Ministerul Dezvoltării are planuri măreţe până la sfârşitul anului: Vrea să atragă de la UE peste 2 miliarde euro pentru sănătate, învăţământ şi infrastructură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani euro

Oficialii au anunţat că aşteaptă proiecte şi în domenii precum eficientizarea energetică, modernizarea infrastructurii fluviale şi maritime, tehnologia informaţiei, integrarea în muncă, dezvoltarea administraţiei publice şi a unui sistem judiciar accesibil şi transparent, dar şi în prevenirea dezastrelor naturale.

Ministerul Dezvoltării şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) lansează acum, în al 12-lea ceas, un apel de proiecte care vizează obţinerea unei finanţări europene de 2 miliarde euro, care ar dezvolta infrastructura din sectoarele cheie ale României.

Cea mai mare parte – 292 milioane de euro - ar urma să finanţeze dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii necesare navigaţiei fluviale şi maritime, alte 125 milioane euro urmând să fie investiţi în infrastructurile sanitare şi sociale, a informat ministerul.

Pentru creşterea eficienţei resurselor umane implicate în gestionarea şi controlul modului în care sunt folosiţi banii europeni se vor aloca 91,6 milioane de euro, iar în eficientizarea energetică a locuinţelor şi a infrastructurii publice din oraşe 76 mil. euro.

Alte  apelurile care se vor lansa în perioada următoare sunt cele pentru infrastructura de educaţie şi formare (POR, 31 mil. euro), infrastructura aeroportuare (POIM, 33,5 mil. euro), tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor destinate unei economii digitale competitive (POC, 50 mil. euro), mai multe locuri de muncă oferite şomerilor şi persoanelor inactive (POCU, 20 mil. euro) şi pentru accesul egal al tuturor cetăţenilor la învăţarea pe tot parcursul vieţii (POCU, 32,5 mil. euro).

De asemenea, cererile de proiecte care se vor lansa până la sfârşitul acestui an vizează investiţii semnificative în integrarea durabilă pe piaţa muncii a tinerilor (POCU, 104 mil. euro), în dezvoltarea administraţiei publice şi a unui sistem judiciar accesibil şi transparent (POCA, 7,3 mil. euro).

O importanţă deosebită se acordă şi investiţiilor care vizează sprijinirea activităţilor comune cu alte state pe linia prevenirii dezastrelor naturale şi pregătirea unor acţiuni concertate în timpul situaţiilor de urgenţă (PO România-Ucraina , 33 mil. euro).

„Este important ca implementarea proiectelor aferente Programelor Operaţionale să înceapă cât mai curând, iată de ce am accelerat ritmul de lansare a apelurilor de proiecte. Mai multe locuri de muncă, în special pentru tineri, îmbunătăţirea nivelului de trai, modernizarea infrastructurii, respectarea standardelor de protecţie a mediului sunt vitale pentru ţara noastră, iar creşterea calităţii cercetării şi învăţământului, precum şi accesul la noi tehnologii informatice pot fi motoarele dezvoltării României în lumea modernă”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite