100 euro pe hectar, taxa anuală de exploatare a resurselor de ape minerale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Terenurile pot fi concesionate pe o perioadă maximă de 49 de ani, firmele urmând să plătească anual un euro pe hectar taxa de prospecţiune şi 5 euro/ha taxa de explorare, se arată în proiectul Legii resurselor minerale, elaborat de Ministerul Economiei. Redevenţele vor fi stabilite ulterior prin legislaţia specifică.

Iniţiativa de a face o lege a resurselor hidrominerale, a avut la bază, potrivit Ministerului Economiei, necesitatea general acceptată de a reglementa domeniul resurselor hidrominerale, „printr-o legislaţie uşor de aplicat atât de către autorităţile competente cât şi de agenţii economici din domeniu, cu precizări clare în concordanţă cu legislatia UE”. 

În acest sens au fost simplificate etapele de parcurs pană la obţinerea contractelor de concesiune şi au fost legiferate etapele de explorare exploatare şi impozitare a apelor de masă. 

Astfel, noua lege a  resurselor hidrominerale reglementează activităţile de prospecţiune, exploatare, protecţie şi valorificare a resurselor hidrominerale care sunt: apele minerale naturale, apele de izvor, apele de masă din surse subterane, apele minerale terapeutice, apele geotermale, apele minerale medicinale şi gazele necombustibile, ca ape care sunt extrase de pe teritoriul României.

Proiectul de lege prevede că „titularii contractelor de concesiune/permiselor sunt obligaţi la plata către Bugetul de Stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor hidrominerale, precum şi a unei redevenţe”.

Titularii contractelor de concesiune pentru apele de masă, altele decât cele din surse subterane plătesc redevenţe, nefiind exoneraţi de plata altor taxe datorate conform reglementărilor legale în vigoare.

Proiectul de lege stabileşte că taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune este de 1 euro/ha, taxa anuală pentru activitatea de explorare este de 5 euro/ha, iar taxa anuală pentru activitatea de exploatare este de 100 euro/ha.

Valoarea acestor taxe va fi reactualizată anual, în funcţie de rata inflaţiei, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a guvernului.

Taxele se datorează anual şi se plătesc anticipat pentru anul viitor, la cursul BNR lei–euro stabilit la data plăţii, până la data de 31 decembrie a anului în curs. Redevenţele vor fi stabilite ulterior prin legislaţia specifică.

În prezent, prin Legea minelor 85/2003 redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, este de 4% din valoarea producţiei.

Concesiune pe maximum 49 de ani

În cea ce priveşte contractul de concesiune, proiectul de lege prevede că acesta se poate acorda pentru maxim 49 de ani, după care concesiunea încetează. „Contractul de concesiune de exploatare cu perioadă iniţială mai mică poate fi prelungită, la solicitarea fundamentată din punct de vedere tehnico–economic a titularului, cu intervale de cel mult 5 ani, până la atingerea perioadei de 49 de ani a concesiunii”, se arată în proiect.

Este interzis transportul apelor minerale în recipiente mari

Un capitol foarte important din legea resurselor hidrominerale, îl constituie valorifcarea economică a acestora, care reglementează activităţile de transport, recunoaştere oficială, denumire comercială, îmbuteliere, etichetare, publicitate precum şi modalitatea de urmărire a trasabilităţii produsului de la îmbuteliere până la consumatorul final. 

Astfel, în cazul transportului acestor resurse se interzice transportul în recipienţi de mare capacitate –vrac, transportul putându-se face doar în recipiente autorizate destinate consumatorului final. 

În domeniul recunoaşterii oficiale se stabileşte că, pe teritoriul României, o apă minerală naturală sau de izvor nu poate fi exploatată şi pusă în vânzare, dacă nu este recunoscută oficial.

Pentru apele potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercilizate sub denumirea de apă de masă, notificarea se face la Ministerul Sănătăţii, iar A.N.R.M. va informa Comisia Europeană asupra cazurilor în care hotărârea de recunoaşterea a fost acordatǎ, modificată sau retrasǎ. 

Lista apelor minerale naturale, recunoscute în Uniunea Europeană se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene. 

În ceea ce priveşte îmbutelierea, apa minerală naturală şi apa de izvor se îmbuteliază şi se ambalează astfel încât, să nu fie permisă modificarea calităţilor sale iniţiale, aşa cum se prezintă acestea la sursă şi să îndeplinească condiţiile obligatorii de autorizare a unităţilor din industria alimentară.

Amenzi de până la 50.000 lei sau închisoare

Nerespectarea de către titularii permiselor şi contractelor de concesiune a obligaţiilor prevăzute în noua Lege a apelor minerale constituie contravenţie dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă contravenţională.

Amenzile sunt cuorinse între 3.000 şi 50.000 lei, executarea de activităţi specifice fără permis sau contract de concesiune putându-se pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă. 

Constatarea executării de activităţi specifice fără permis sau contract de concesiune se face de către autoritatea competentă şi se aduce la cunoştinţa organelor de stat.

Astfel, ANRM este responsabilă de gestionarea în numele statului a resurselor/rezervelor hidrominerale, încheierea permiselor de prospecţiune şi a contractelor de concesiune pentru explorare/exploatare, urmărirea activităţilor de prospecţiune, explorare şi exploatare, elaborarea normelor de recunoaştere oficială a a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor, 

ANSVSA are atribuţii de înregistrare a operatorilor din domeniul alimentar care îmbuteliază apa minerală naturală, apa de izvor şi apa de masă, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare. ANSVSA realizează şi activităţi de control asupra operatorilor din domeniul alimentar, care îmbuteliază, distribuie şi comercializează apa minerală naturală, apa de izvor, apa de masă, inclusiv asupra operatorilor care realizează activităţi de import şi comerţ intraunional, numai în ceea ce priveşte procedura de înregistrare a autorizării. 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.) va verifica aplicarea dispoziţiilor noii legi, privind etichetarea, publicitatea şi verificarea în reţeaua de comercializare a conformităţii produselor hidrominerale vandabile, Ministerul Sănătăţii ocupându-se cu notificarea şi controlul apelor de masă şi a apelor minerale naturale îmbuteliate, controlul calităţii produselor hidrominerale vandabile, indicaţiile balneo– terapeutice şi monitorizarea parametrilor fizico– chimici, microbiologici şi de radioactivitate ai apelor de masă, a apelor minerale naturale îmbuteliate, de masă şi de izvor. 

La elaborarea proiectului de lege au participat şi patronatele

La elaborarea prezentului proiect de lege au participat şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, patronate şi reprezentanti ai mediului academic după cum urmează: - Universitatea din Bucureşti Facultatea de Geologie; - Academia Oamenilor de Stiinta din România; - Patronatul din Geologie; - Patronatul Apelor Minerale Naturale din România APEMIN; - Asociaţia Profesională Munţii Apuseni; - PATROMIN; - Perla Harghitei S.A.; - RIO BUCOVINA S.A.; - S.C. CARPATHIAN SPRINGS S.A.; - Asociaţia Română a Dozatoarelor de Apă; - S.C. LA FÂNTÂNA S.R.L.; - S.C. CUMPĂNA 1993 S.R.L.; - S.C. CALIPSO S.R.L. - Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN; - Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite