313 milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru cadastrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din suma totală de 312,89 milioane euro, 265,96 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 46,93 milioane de euro reprezintă cofinanţare de la bugetul de stat. Cadastrarea aduce beneficii atât proprietarilor de imobile, cât şi bugetelor locale, a precizat pentru „Adevărul”, Radu Codruţ Ştefănescu, preşedinte şi directorul general al ANCPI.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) continuă înregistrarea sistematică a proprietăţilor cu ajutorul fondurilor europene. Inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014 – 2020, proiectul este elaborat să răspundă Programului naţional de cadastru şi carte funciară şi face parte din Strategia Naţională de Dezvoltare Sustenabilă a României 2013 – 2020 – 2030. Din fondurile nerambursabile de 312,89 milioane euro, 265,96 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, în timp ce 46,93 milioane de euro reprezintă cofinanţare de la bugetul de stat.

“Având proprietatea înregistrată, populaţia din aceste zone va putea beneficia de îmbunătăţirea condiţiilor economice şi sociale, datorită securizării statutului proprietăţii. Totodată, un alt beneficiu este clarificarea situaţiei terenurilor, care va avea impact pozitiv şi asupra bugetelor locale”, a declarat, pentru “Adevărul”, Radu Codruţ Ştefănescu, preşedinte şi directorul general al ANCPI.

Potrivit acestuia, vor fi create condiţii optime pentru realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi naţională, a investiţiilor în infrastructură şi în alte domenii: agricultură, mediu, turism, agroturism. 

În acest fel, sunt îndeplinite pre-condiţii necesare pentru accesarea fondurilor alocate României prin alte programe europene sau guvernamentale.  

Programul naţional de cadastru şi carte funciară prevede cadastrarea tuturor imobilelor de pe teritoriul ţării până în anul 2023. 

Legat de cofinanţarea de aproape 47 milioane de euro de la bugetul de stat, trebuie amintit că Ministerul Dezvoltării a elaborat, recent, un proiect de act normativ prin care anunţă că statul nu va mai acorda ANCPI subvenţiile totale de circa 2 miliarde lei, care fuseseră planificate pentru următorii 4 ani, începând cu 2018.

660 de primării s-au înscris în program

Proiectul va asigura finanţare în valoare de aproximativ 312 milioane de euro, reprezentând fonduri externe nerambursabile destinate lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 660 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) situate în zone rurale ale României, cu o suprafaţă totală de 5.756.387 de hectare de teren. Comunele au fost alese de o comisie de prioritizare, din care fac parte specialişti din mai multe ministere, care au ţinut cont de următoarele criterii: UAT-uri care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură de interes naţional; UAT-uri care fac obiectul realizării unor proiecte de dezvoltare locală; UAT-uri care prezintă aşezări informale ale comunităţilor aflate în condiţii de sărăcie extremă. Beneficiarii subsidiari sunt autorităţile publice locale şi cetăţenii din mediul rural. 

33 de comune au cadastrat sută la sută imobilele

Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) se derulează în toate judeţele, iar de la începutul anului, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a semnat contracte de prestări servicii cu aproape 2.000  de primării din mediul rural, pentru a realiza, cu finanţare de la ANCPI, cadastru gratuit pentru cetăţeni. 

În prezent, 33 de comune  sunt cadastrate în proporţie de sută la sută, iar în alte 190 de comune se desfăşoară lucrări de cadastru general la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale (UAT). Totodată, au fost finalizate lucrările în 1.217  sectoare cadastrale din 497 de UAT-uri. În prezent se desfăşoară lucrări de cadastru general în 15.274 de sectoare cadastrale din 1.863 de UAT-uri. 

În 2017, cele mai multe imobile au fost înregistrate în judeţele Olt - 46.760, Alba - 34.387, Galaţi - 28.697, Gorj - 28.138 şi Teleorman - 27.529.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite