Borza: Romania se află în prag de criză, iar „Palatele” în prag de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, ar putea ajunge  administrator judiciar şi la Oltchim

O analiză a situaţiei economice româneşti, efectuată de deputatul independent Remus Borza în baza datelor publicate de INS şi Eurostat arată că ţara noastră nu stă deloc bine, iar situaţia se va înrăutăţi dacă creşterea economică luată în calcul la estimarea cheltuielilor bugetare nu va fi atinsă.

„Am făcut o analiză a situaţiei economiei româneşti, în contextul datelor recent publicate de către Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Eurostat. Speram să nu am dreptate, dar iată că aceste date arată o involuţie a economiei româneşti şi chiar europene, pe care o anticipam de ceva vreme. Datele INS au stârnit reacţii contrare: pozitive din sfera actului guvernamental, negative din partea opoziţiei. Depinde cum ne uităm la pahar. Coaliţia de guvernare se uită la jumătatea plină a paharului, iar opoziţia, în frunte cu preşedintele Iohannis, la jumătatea goală.

Puterea prezintă triumfalist creşterea economică a PIB-ului de 4,2% din trimestrul I/ 2018, comparativ cu trimestrul I/2017. Un produs intern brut (PIB) de 176 miliarde lei, mai mare cu 12 miliarde lei faţă de cel înregistrat în primul trimestru al anului trecut şi cu 30 miliarde lei mare decât PIB-ul înregistrat în primul trimestru din 2016. O reducere a deficitului bugetului de pensii de la 912 milioane euro în TI/2016 la 758 milioane de euro în TI/ 2017 şi la 397 milioane euro în T1/ 2018, efect al transferului contribuţiilor de la angajator la angajat”, arată Borza pe blogul său.

Potrivit acestuia, creşterea de 4,2% consemnată de România pe primul trimestru este dublă faţă de media înregistrată la nivel european, de 2,4%. „Comparativ cu Germania (2,3%), Franţa (2,1%) sau Marea Britanie (1,2%), putem spune că suntem în continuare campioni, chiar dacă nu mai suntem tigrul Europei. Cehia a înregistat o creştere economică de 4,5%, Ungaria 4,7%, Polonia 4,9%, Letonia 5,2%”, susţine specialistul.

„În jumătatea goală a paharului, vedem 7 milioane de români care trăiesc în risc de excluziune socială, chiar dacă numărul lor s-a redus cu 700.000 faţă de primul trimestrul al anului 2016. Vedem o creştere nesemnificativă a volumului investiţiilor străine directe de la 0,8 miliarde euro în TI/2016 la 1,1 miliarde euro în TI/2017 şi la 1,3 miliarde euro în TI/2018. Vedem că exporturile s-au redus în volum de la o creştere de 11,7% pe primul trimestru al anului trecut la o creştere de 9,8% pe primul trimestru al anului curent. Absorbţia fondurilor europene – structurale şi de coeziune – este la fel de proastă şi anul acesta, precum în anii precedenţi. Tot la capitolul nerealizări, putem consemna o inflaţie record de 5,2% înregistrată în aprilie, creşterea ROBOR şi a dobânzii de politică monetară, deprecierea cursului de schimb valutar”, a continuat acesta.

Bănci europene şi-au schimbat prognoza după datele INS

Bugetul de stat al României pe 2018 a fost construit pe o creştere economică de 5,2%. „Două mari bănci europene, Erste şi ING, şi-au modificat prognoza. Grupul Erste şi-a ajustat estimarea de creştere economică de la 4,7% la 4,1%, iar ING la 3,5%, faţă de prognoza anterioară de 4,7%. Avem şi prognozele Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), asumate înainte de publicarea raportului INS, care sunt mai optimiste comparativ cu Erste şi ING. CE prognozează o creştere economică de 4,5% în România, în timp ce FMI estimează o creştere de 5,1%”, subliniază Borza.

Creştere economică, posibile scenarii

Potrivit acestuia, dacă s-ar înregistra o creştere de 5,2%, acest lucru ar înseamna că o să avem asigurate veniturile estimate prin Legea bugetului de stat, de 278 miliarde lei, şi o să putem întinde plapuma la cheltuieli până la 314 miliarde lei, pentru a ne încadra în 3% deficit bugetar. 

„Dar e un mare DACĂ. Chiar şi în acest scenariu foarte optimist, o guvernare responsabilă în perioadele de creştere economică face excedente şi nu deficite bugetare”, susţine specialistul. 

Anul trecut, la o creştere economică record de 7%, am înregistrat un deficit bugetar de 25 miliarde lei, şi un deficit de cont curent de 12,5 miliarde euro. Din excedentele acumulate în perioada de creştere economică, se finanţează economia şi implicit deficitele înregistrate pe perioada crizei.

Dacă creşterea economică va fi sub 5%, vom avea o mare problemă, pentru că ieşim din ţinta de deficit. Guvernarea nu are altă soluţie decât să sacrifice investiţiile, cum a făcut-o şi anul trecut, când am înregistrat cel mai mic volum al investiţiilor din ultimii cinci ani, de doar 26 miliarde lei.

„Din păcate, din 2012 toate guvernele nu au făcut altceva decât să pompeze resurse financiare în sectorul bugetar, profund anacronic şi ineficient. Doar în ultimii doi ani de zile, am avut o creştere de 24 miliarde lei la fondul de salarii şi de 17 miliarde lei la fondul de pensii. În total, 41 miliarde lei, adică vreo şapte autostrăzi Piteşti – Sibiu. Dacă economia are un ritm de creştere anual sub 4%, doar sacrificarea investiţiilor nu va fi în măsură să menţină România în deficitul bugetar asumat prin tratatul de la Maastricht. Vor trebui operate şi alte reduceri pe zona de cheltuieli de personal şi asistenţă socială. Atunci o să vedem pe unde îşi scoate cămaşa Guvernul, care refuză, în continuare, să reformeze şi să eficientizeze marile sisteme publice: învăţământ, sănătate, administraţie”, se arată în documentul citat.

Risc de recesiune

Amintind că în ultimile şase luni, ROBOR a crescut de la 0,8% la 2,8%, iar banca naţională a intervenit în ceea ce priveşte dobânda cheie de politică monetară, Borza a subliniat că în 2018 dobânda de referinţă a fost majorată de trei ori: de la 1,75% a ajuns la 2,50%. 

„Iată că situaţia economică este fragilă. Stăm foarte prost în ceea ce priveşte creşterea economică din trimestrul I/2018 raportat la trimestrul IV/2017. Într-o astfel de dinamică, se socoteşte sustenabilitatea unei economii. Anul trecut, am avut o creştere medie de 1,4% trimestru la trimestru. Am avut chiar 2,4% creştere economică în T I/2017 versus T IV/2016. În T IV/2017 am consemnat o creştere de doar 0,3% faţă de T III. Motoarele economiei au încetinit încă de anul trecut”, spune fostul administrator judiciar al Hidroelectrica.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite